După ce și-au dărâmat singuri turnurile gemene, SUA cer despăgubiri Iranului de 6 miliarde de dolari

 

Un tribunal american a decis ca Iranul să plătească despăgubiri în valoare de peste 6 miliarde de dolari victimelor atentatelor de la 11 septembrie din SUA.

Această hotărâre, pronunțată în data de 2 mai a.c., vine în ciuda faptului că majoritatea teroriştilor erau originari din Arabia Saudită, iar nicio legătură directă care să incrimineze Teheranul nu a fost găsită, relatează RT.com.
 
Un judecător federal din New York a găsit Iranul, banca centrală a ţării şi Corpul de Gardă al Revoluţiei islamice responsabili de moartea a peste 1000 de persoane, în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001, din SUA.

Judecătorul districtual George Daniels a ordonat Iranului şi entităţilor sale aferente să achite despăgubiri de peste 6 miliarde dolari familiilor victimelor.

Această hotărâre pronunţată în lipsă urmăreşte să aplice compensaţii în valoare de 12,5 milioane de dolari per soţ/soţie, 8,5 milioane de dolari per părinte, 8,5 milioane de dolari per copil şi 4,25 milioane de dolari per frate/soră. Această sumă ar putea fi recuperată de Statele Unite prin deblocarea activelor iraniene îngheţate, în valoare de miliarde de dolari.


Citiți și:

11 septembrie 2001 – O afacere internă a SUA? 
Rolul CIA şi al MOSSAD în atacurile teroriste din 11 septembrie 
11 septembrie 2001: Turnurile gemene nu s-au prăbușit în urma unui atentat terorist – Dezvăluirile curajoase ale unui agent secret

 

yogaesoteric
2 noiembrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More