E posibil ca un mesaj PRO Georgescu să vină curând din America. Să fie oare vorba de vicepreședintele SUA?
Candidatul independent Călin Georgescu a fost în direct la emisiunea lui Marius Tucă de la Gândul, pe 22 ianuarie, afirmând câteva aspecte demne de luat în considerare. Printre altele, Georgescu a declarat că va veni curând un semnal din SUA în ceea ce privește situația lui și a României după lovitura de stat din 6 decembrie. Acesta nu a dat mai multe detalii exacte, însă pe parcursul discuției a pomenit de mai multe ori numele vicepreședintelui Americii J.D. Vance, scrie Bogdan Tiberiu Iacob pe Inpolitics.
„De câțiva ani, circulă ideea că statele mici precum România ar fi mai degrabă în atenția vicepreședintelui Americii, în timp ce președintele se preocupă de relația cu marii conducători ai lumii. Întrevederile și discuțiile cu vicepreședinții sunt mult mai frecvente la București, la Washington sau în contextul unor reuniuni internaționale, în timp ce mesajele directe venite de la președinte sunt situații excepționale.
Am făcut și eu niște sondaje la rândul meu, ca să fiu și mai sigur decât s-ar arăta așa, la prima vedere, mai ales când foarte curând va urma un mesaj foarte categoric, fără replică, din partea Americii. Foarte mulți oameni sunt (implicați) în treaba asta.
Eu asta vă pot spune astăzi: în curând va urma un mesaj consistent, hotărât, precis, clarificator în ceea ce mă privește și în ceea ce privește situația.
Pentru că, să știți, pentru toată lumea nu este bine. Deci nu doar pentru România. Inclusiv pentru ce este în Europa, mai ales după ce s-a petrecut pe 21 ianuarie în America, la inaugurare, dar în special pentru noi. Dar dincolo de noi, sunt și alții afectați de toată situația.
Hai să punctăm și noi câteva aspecte pe tema asta, foarte precis, ca să putem intra după aceea într-o dezvoltare mai mare pe România. În primul rând, trei puncte, rapid.
Primul, că sigur aici discutăm de un fenomen, nu de un accident, Donald Trump.
Și precizez că atunci când spui Donald Trump, spui și J.D. Vance. Totdeauna ar fi normal, din punct de vedere profesional, să spui Donald Trump și J.D. Vance. O să vedeți mai târziu, nu neapărat dumneavoastră, ci mai târziu, poporul român va vedea importanța acestui om. Aici este punctul cheie. Și o să vorbesc când va fi momentul de Vance.
Cert este că Heritage Foundation (unul dintre cele mai influente think tank-uri din lume, conservator, influențând puternic politicile SUA n.n.), de unde, practic, se extrag toate capetele și liderii luminați politic, de unde au venit și Vance și alții, este un punct cheie al Americii și Vance joacă un rol foarte important în acest subiect. Nu doar Donald Trump. Adică este o echipă foarte bine structurată pe termen lung și viitorul o va demonstra, la ce vă spun acum”, a spus Georgescu în emisiune.
Insistența pomenirii vicepreședintelui Vance în discuție ar putea, cum spuneam, să indice locul de unde va veni mesajul care ar urma să clarifice situația de haos produs în România după anularea alegerilor prezidențiale.
Iar orizontul de timp acordat de Georgescu, „foarte curând”, nu e unul mare, ceea ce înseamnă că ori candidatul blufează grav, ori stă să cadă o bombă fără precedent în politica noastră, conchide Bogdan Tiberiu Iacob la Inpolitics.
Citiți și:
Arnaud Bertrand: Instanța supremă a anulat întregul scrutin prezidențial FĂRĂ NICI O DOVADĂ CONCRETĂ. S-a creat un precedent periculos la nivel mondial
Un singur om a zdruncinat sistemul clientelar-colonial din România
yogaesoteric
27 ianuarie 2025