Economia o încasează. Ne așteaptă vremuri grele

Băncile centrale sunt hotărâte să readucă inflația sub control. Acesta a fost mesajul transmis de Jay Powell, președintele Rezervei Federale a SUA, și Isabel Schnabel, un membru influent al consiliului de administrație al Băncii Centrale.

Domolirea inflației va necesita o perioadă marcată de sacrificii, în timp ce ratele mai mari ale dobânzilor, prețul energiei și condițiile dure de pe piața muncii vor aduce mari necazuri pentru gospodării și întreprinderi.

Dar un eșec în restabilirea stabilității prețurilor ar însemna dureri mult mai mari.” Acestea au fost cuvintele lui Powell. Din nou, Schnabel a susținut că băncile centrale este necesar să acționeze decisiv, deoarece inflația a fost în mod persistent prea ridicată, iar costurile pentru a o ține sub control vor crește cu cât se întârzie mai mult luarea de măsuri.

Există riscul de a face prea mult și de a face prea puțin. Cu toate acestea, „hotărârea” de a acționa este o alegere mai bună decât „prudența”.

Nu este greu de înțeles de ce bancherii centrali spun ceea ce spun. Ei au un mandat clar de a controla inflația, mandat pe care nu au reușit să îl îndeplinească, notează Financial Times. Nu doar inflația globală, ci și inflația de bază (excluzând energia și alimentele) a fost peste țintă pentru o perioadă îndelungată.

Desigur, acest rezultat nefericit are mult de-a face cu o serie de șocuri neașteptate în materie de aprovizionare, în contextul schimbării post-pandemice către consumul de bunuri, al constrângerilor asupra aprovizionării cu energie și, în prezent, al războiului din Ucraina.

Analistul Ricardo Reis de la London School of Economics indică patru motive pentru care s-a petrecut aceasta. În primul rând, băncile centrale au interpretat în mod repetat șocurile de ofertă ca fiind întreruperi temporare, nu lovituri cvasi-permanente la nivelul producției potențiale.

În al doilea rând, au interpretat greșit așteptările inflaționiste pe termen scurt, concentrându-se prea mult pe medie. În cele din urmă, credința lor într-o rată a dobânzii scăzută i-a determinat să elimine din vizor revenirea inflației. O lipsă de atenție acordată datelor monetare.

În esență, băncile centrale se joacă de-a recuperarea decalajelor pentru că se tem că riscă să își piardă credibilitatea și, dacă ar face-o, costurile pentru a o recâștiga ar fi mult mai mari decât dacă ar acționa acum. Această teamă este întărită și de riscurile la adresa inflației salariale. Faptul că prețurile mai mari la energie cresc prețurile la aproape orice, face ca acest risc să fie și mai mare.

O trecere într-o eră de inflație ridicată și instabilă, în stilul anilor 1970, ar fi o calamitate. Cu toate acestea, există într-adevăr riscul ca încetinirea economiilor cauzată de o combinație de scădere a veniturilor reale și de înăsprirea condițiilor financiare să provoace o stagnare profundă.

O parte a problemei constă în faptul că reglajul înăspririi monetare este deosebit de dificil în prezent, deoarece implică creșterea ratelor pe termen scurt și reducerea bilanțurilor în același timp.

La fel de important, factorii de decizie politică nu s-au mai confruntat cu așa ceva de patru decenii.

Dacă înăsprirea planificată a politicii monetare ar putea genera o recesiune în SUA, ce s-ar putea petrece în Europa?

Politica monetară va juca un rol în povestea europeană. Dar miezul crizei sale actuale este șocul energetic. Băncile centrale nu pot face nimic direct în privința unor astfel de perturbări economice reale. Ne așteaptă vremuri grele.

Citiți și:
Inflația are în mod cert drept cauză principală plandemia. Încrederea în televiziuni, presa oficială și rețelele de comunicare virtuală se duce în cap
Cunoscutul analist economic Marc Faber întrevede o etapă de distrugere de avuție în care cine va pierde doar 20% din bani va fi un geniu

 

yogaesoteric
17 octombrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More