Economistul Adrian Câciu explică relația dintre multinaționale și Codul Fiscal

Corporațiile influențează numirea guvernelor sau a unor miniștri, participă la realizarea politicilor fiscale. Unde se duc banii pe care nu-i văd statele?

În contextul adoptării „Taxei pe lăcomie” de către Guvern, în publicația Ziar de Cluj a apărut un articol despre profiturile pe care le declară multinaționalele în România. „ANCHETĂ-BOMBĂ: Top 100 Firme din România / Minte Dragnea sau NU când zice că multinaționalele declară profit prea mic? Am verificat eu asta, ca să nu mai pierzi tu vremea. Citește această analiză LA SÂNGE și pe CIFRE și trage TU concluziile!” se intitulează articolul care a strâns aproape 13.000 de distribuiri pe facebook și sute de mii de vizualizări pe siteul ziardecluj.ro.

Comentând textul, economistul Adrian Câciu a explicat mecanismele prin care funcționează multinaționalele în Europa, nu doar în România. Acesta spune că deși cifrele sunt șocante (unele multinaționale raportează profituri de 1% sau sub această cifră, ba chiar pierderi!), ele acționează la limita legalității. Câciu susține că în România ca și în toate țările UE, reprezentanții multinaționalelor influențează alegerea Guvernelor și participă la elaborarea legislației din domeniul fiscal. În aceste condiții, precizează el, legislația favorizează aceste companii.

„A făcut multe valuri articolul scris de către un jurnalist din Cluj, referitor la cât impozit pe profit plătesc multinaționalele în România.
Deși articolul prezintă doar date publice și este departe de a oferi o imagine a realității din zona aceasta a activității economice transnaționale, unii au fost șocați, altii au sărit să spună câte bube are jurnalistul etc.
Treaba fiecăruia.

O să vă prezint cum știu eu lucrurile. Nu, nu vă prezint tot, pentru ca unele date nu pot fi făcute publice , așa că le prezint sub formă de fenomen.

Am avut norocul să văd audituri de la nivelul Curții de Conturi Europene referitor la modul în care acționează multinaționalele, cum sunt structurate, legalitatea operațiunilor, plata taxelor, modul de transfer al veniturilor și de împărțire a dividendelor. Auditurile respective au stat la baza Directivei care permite statelor membre să ia măsuri pentru ca veniturile să fie real impozitate în țara în care sunt realizate, iar rapoartele de audit au fost transmise tuturor companiilor multinaționale pentru conciliere.

Fenomenul este mult mai amplu decât pare, iar implicațiile sunt mult mai mari. Nu este vorba de un mod de acțiune doar într-o țară, ci peste tot. Din perspectiva aceasta, articolul ziaristului clujean, plătit sau nu de partid, nu descoperă nimic. Doar pune în pagină o realitate. Dar nu identifică nimic din ceea ce se petrece. Este un articol care șochează prin cifre.

Da, o fi șocant, dar mai sunt și altele, de exemplu că 96% din companiile înregistrare în România au cifra de afaceri sub 1 milion de euro sau că firmele cu capital și acționariat românesc, deși mai puține ca număr, plătesc, ca volum, sume mult mai mari ca impozit pe profit. Având același nivel de taxare.

Ca să încep, o să spun că aceste companii multinaționale, peste tot în UE acționează perfect legal, raportat la legislația fiscală din statul membru. Cu alte cuvinte, optimizările fiscale de care se folosesc sunt făcute în cadrul legal existent.

Nu este nimic genial în asta, este un cerc vicios, dacă vreți, deoarece companiile respective, prin intermediul consultanților fiscali, inclusiv Big Four, participă chiar la realizarea politicilor fiscale din statele membre.

Așa s-a petrecut și în România, unde codul fiscal din 2015 a fost elaborat împreună cu entități gen, AM-CHAM, Deloitte, KPMG, etc.”, a scris el.

În continuare, Adrian Câciu a explicat felul în care sunt structurate multinaționalele și cum totul se termină într-o… fundație.

„După ce securizează politica fiscală dintr-o țară (influențând inclusiv numirea guvernelor sau a unor miniștri) totul devine perfect normal și în limitele legii.

Ca să continui, o să spun că aproape toate multinaționalele sunt ierarhic construite, astfel încât ele se închid, la vârf, într-o fundație. Acolo se strâng toți banii ăștia pe care nu-i văd statele!

Majoritatea fundațiilor de acest gen, în care se închid marii retaileri de pe la noi, marii traderi sau marile companii din industrie nu sunt înregistrate în țara din care provine compania, ci, cu predilecție, în orășele și sate de prin Olanda sau Luxemburg sau în alte paradisuri fiscale, gen Bahamas, Panama sau Antilele Olandeze.
Apropos de asta, Cipru este expirat…

În aceste țări, mai ales cele din UE, există un sistem de taxare mare la companii, dar facilități imense pentru fundații și ONG-uri.

Anual, peste 1000 de miliarde euro se strâng în aceste fundații de care aparțin toate multinaționalele.

Modul în care acționează multinaționalele a deranjat Comisia Europeană prin faptul că, diminuând masa impozabilă a veniturilor, statele membre nu au colectat impozite, au crescut deficite și mai ales s-au împrumutat, crescând datoriile publice. Pentru că, de fapt, acesta este efectul acțiunii multinaționalelor față de state, state precum Italia, Franța, care deși sunt actori economici importanți, au datorii publice de 100% din PIB sau peste.

Cum e construită o multinațională? Cine își închipuie că o multinațională este o firmă, o companie în care se petrec toate, se înșală amarnic.
O multinațională este structurată sub forma unui fagure de societăți, în care regăsim firma care produce, firma care vinde, firma care promovează, firma care achiziționează, firma care se ocupă de dezvoltare (inclusiv imobiliară și extindere), firma care oferă suport IT, firma care se ocupă de distribuție, firma care se ocupă de stocare, firma care se ocupă de importuri, firma care se ocupă de optimizarea fiscală, firma care se ocupă de recrutarea angajaților, firma care se ocupă de bonusuri etc. (Apropos de bonusuri, acestea, de regulă, sunt plătite din societăți înregistrate în offshore-uri și nu sunt impozitate nici în ceea ce privește contribuțiile sociale și nici impozitul pe venit. Mă refer la bonusurile mari!)

Toate aceste mici companii, înlănțuite între ele, sunt persoane juridice distincte, nu sunt grupate sub formă de holding sau grup și de aceea nu pot fi tratate astfel ci distinct, individual, astfel că modul în care au loc operațiunile este greu de descifrat și nu poate fi identificat decât în cazul unei verificări încrucișate.
Aici are dreptate autorul articolului de la Cluj, când spune ca reprezentanții ANAF nu pot face față unor verificări la astfel de companii. Nu e nicio rușine. Nici Curtea de Conturi Europeană nu face față. Asta și din cauză că majoritatea auditorilor europeni sunt foști angajați ai companiilor din Big Four (un alt cerc vicios, ca să ajungi auditor european este musai să fi fost în una din companiile Big Four).

Aici, dacă vreți o opinie, aș schimba legislația de control și aș permite ca verificările fiscale la astfel de companii să poată fi făcute de auditori externi, angajați și bonusați, dar auditori sau companii de audit puternice și cu legal adviseri pricepuți și independenți.

Care este stilul de acțiune al unei multinaționale?
Crearea dependenței socio-economice.

O astfel de companie nu acționează stricto senso business, ci creează dependență, astfel încât, dispariția ei la un moment dat să poată produce dezechilibre socio-economice, prin forță de muncă care rămâne șomeră sau prin lipsa serviciilor și produselor pe care compania le asigura într-o anumită zonă. Acest tip de acțiune dă companiei putere de negociere în fața autorităților statale sau regionale.

Cum se dobândește această dependență? Prin instrumente legale, dar imorale, de sufocare a oricărei activități care nu aparține companiei (falimentul producătorului autohton, al comerțului autohton, a industriei concurente etc.).

Să revenim la România și să spun câteva cifre: multinaționalele produc peste 60% din PIB și au forță de muncă angajată, reprezentând peste 2 milioane de salariați.
Din cei 2 milioane de salariați, 65% sunt plătiți la salariul minim pe economie, iar doar 10% au venituri peste salariul mediu pe economie. Productivitatea medie la multinaționalele din România se situează undeva la 70%, dublu față de media UE, iar randamentele reale sunt de 5 ori mai mari decât în celelalte state UE. Toate taxele și impozitele sunt plătite la zi și în întregime.

Cum se rezolvă problemele care vizează veniturile?
Singura soluție constă în măsuri alternative de impozitare mai mult sau mai puțin compatibile cu legislația UE: impozitarea cifrei de afaceri și renunțarea la impozitarea pe profit, impozitarea tranzacțiilor bancare, taxa pe active, taxa pe capital în cazul în care se constată crearea de condiții economice artificiale, gen fărâmițarea sau fragmentarea operațiunilor etc.

Atenție: Soluțiile de care spun nu sunt invenția mea, sunt puse la dispoziție de auditul Curții de Conturi Europene (nu degeaba impozitarea cifrei de afaceri a apărut ca măsura într-un anumit program), însă din 2016 și până în prezent, niciun stat membru nu a luat măsuri de acest gen, preferând alte artificii, și nici Comisia Europeană nu a propus amendarea Directivelor existente.

Există un mare lobby la Bruxelles ca directivele actuale să nu se schimbe. Ca să înțelegeți cât pierde bugetul Uniunii Europene, luați raportul pe TVA prezentat de comisarul european, Moskovici, și veți vedea că, anual, doar la TVA se pierd sume echivalente bugetului anual al UE (peste 140 miliarde euro). Așa că este foarte complicat, din acest punct de vedere. Vedem ce va fi!

Să mai spun o particularitate legată de România: cam în toate companiile astea mari regăsim în board un fost ofițer sau copil de ofițer DIE sau SIE… Coincidență sau nu!

O altă particularitate o reprezintă faptul că majoritatea analiștilor economici sunt în sfera de influență a acestor multinaționale. Unii plătiți, alții obedienți care speră să prindă un post de CEO sau CFO bine plătit. De aceea nici nu o să aveți opinii obiective din partea lor!

Vă spun cu certitudine că fenomenul depășește orice opinie individuală am avea, oricare dintre noi!”, a încheiat postarea.

Citiți și:

Multinaționalele, cel mai practicat «offshore» din România. Profiturile de miliarde de euro ale marilor companii străine sunt scoase pe şest din țară

Străinii reinvestesc doar o fărâmă din profituri și ne fentează cu redevențele

 

yogaesoteric
31 ianuarie 2019