Edward Snowden: Guvernele se folosesc de COVID-19 pentru a ne ‘monitoriza așa cum nu au mai făcut-o niciodată’

 

„Guvernele din întreaga lume exploatează criza medicală provocată de pandemie (COVID-19), pentru a ne monitoriza așa cum nu au mai făcut-o niciodată.” Precum mulți alții, Snowden este de părere că dacă acest trend va continua, societatea în ansamblu se va îndrepta rapid spre o guvernare de tip totalitar.



Edward Snowden

Aceste semne sunt deja prezente și, din păcate, societatea s-a împărțit în două tabere, între cei care cred și susțin măsurile obligatorii, în numele securității sănătății generale și, de cealaltă parte, cei care nu cred în motivația (COVID-19) autorităților, privind măsurile prin care, la modul general, întreaga populație este constrânsă de a-și ceda drepturile și libertățile personale, în numele aceleiași „securități de sănătate”.

Aceștia din urmă – nu toți – nu contestă faptul că acest virus există și, cu adevărat, dacă nu este tratat poate fi fatal. Însă cu toate acestea, comparativ cu alte cauze medicale, infecția este tratabilă și nu reprezintă un altfel de risc, comparativ cu HIV, Ebola… sau banala gripă.

O guvernare de tip totalitar

Majoritatea oamenilor sunt preocupați, aproape tot timpul, de cariera lor, de locul de muncă, de a obține o casă, sau de a întemeia o familie, astfel încât alocă prea puțin timp altor aspecte care nu se intersectează cu aceste preocupări. Acești oameni, de asemenea, au convingerea că guvernul țării lor, pe care îl creditează cu încredere, va lucra pentru binele și siguranța lor. Convinși de acest fapt, nu vor acorda o atenție prea mare măsurilor de restrângere a unor drepturi personale pe care guvernul „lor” le aplică ori impune… până într-o zi – când se vor trezi cu un mare pachet de „obligativități” cedate în schimbul drepturilor și libertăților avute – în care vor realiza că acestea au fost fabricate și încrederea le-a fost înșelată.

Guvernele „doar” au pus în practică aceste seturi de măsuri, venite ca recomandări de la organisme internaționale, precum Organizația Mondială a Sănătății, însă fără ca acestea să fi fost prezentate în mod public, anterior punerii lor în aplicare. „Respectarea și susținerea unor astfel de «impuneri» s-a făcut gradual în rândul populației. Acum, la acest moment, vă pot spune că bazele sistemului de control total sunt consolidate”, este de părere Snowden

Snowden menționează că instrumentele prin care se implementează aceste obligații ce au ca efect cedarea drepturilor și acceptarea prin consimțământ a acestor măsuri restrictive sunt: frica, panica și isteria. Iar la aceste capitole, oamenii din laboratoarele puterii au experiență!

„În timp ce autoritarismul se răspândește la nivel global, pe măsură ce se adoptă legi ce anulează ori restrâng drepturile și libertățile unei persoane, pe măsură ce ne sacrificăm libertatea, treptat, ne vom pierdem capacitatea și dreptul de a decide și de a trăi într-o lume mai puțin liberală și liberă. Credeți cu adevărat că atunci când primul, al doilea, al 16-lea val al coronavirusului va deveni «o amintire»… guvernele vor anula legile și măsurile obligatorii ce vă sunt impuse astăzi, sau vor fi păstrate?” – Edward Snowden.

Snowden subliniază și faptul că, la fel ca în cazul evenimentului 9/11, și evenimentul coronavirus va fi folosit pentru a spori măsurile de supraveghere și securitate. Măsuri care, însă, nu vor mai ieși din noua normalitate socială niciodată.

„Sunt convins că multe dintre aceste acțiuni de supraveghere și securitate, ce sunt aplicate în prezent de guverne asupra cetățenilor lor, asemeni tiparului Patriot Act, nu vor fi aduse niciodată la cunoștință cetățenilor, ci vor rămâne clasificate sub protecția secretului de serviciu.”

O altă voce care critică măsurile luate de guverne este dr. Ron Paul. Acesta a publicat un articol – semnalat a fi fake news de grupurile media aflate sub umbrela guvernamentală – în care își exprima aceleași temeri și gânduri precum Snowden. „Guvernele adoră crizele, deoarece atunci când oamenii se tem, sunt mai dispuși să renunțe la libertățile pe care le au, la schimb cu promisiunile în care guvernul îi asigură că va avea grijă de ei.” După 11 septembrie, de exemplu, americanii au acceptat legea Patriot Act – promisiunea guvernului privind securitatea lor – în schimbul cedării totale a drepturilor și libertăților lor civile.



Dr. Ron Paul

În cei 18 ani de la adoptarea Patriot Act, trecută prin Congres, ca urmare a așa-ziselor „atacuri teroriste” din 11 septembrie, o listă impresionantă de 342 de pagini de instituţii, pe care figurează FBI, NSA, DHS, CIA, precum și alte agenții guvernamentale, au căpătat puteri extinse.

Legea Patriot Act a încălcat, prin efectele produse, cel puțin șase dintre primele zece amendamente constituționale – Primul, al IV-lea, al V-lea, al VI-lea, al VII-lea și al VII-lea amendament – și probabil al XIII-lea și al XIV-lea amendament.

De asemenea, Patriot Act a redefinit terorismul într-o formulă atât de largă, încât multe activități politice non-teroriste, cum ar fi de exemplu: marșurile de protest, demonstrațiile civile, adunările civile ad-hoc, precum și „nesupunerea civică” față de un funcționar al statului (ex. polițist) sunt considerate și acum acte teroriste. Astfel, orice persoană se va angaja în activiăți protejate de Primul Amendament (dreptul la opinie, exprimare, etc.), va deveni suspectă și țintă a sistemelor de monitorizare și supraveghere.

Patriot Act a plecat de la ideea că dacă agențiile guvernamentale de securitate internă ar avea acces la informații despre fiecare american, acestea ar putea distinge teroriștii de ceilalți cetățeni. La acel moment a fost un impuls împărtășit și susținut de toate comunitățile și serviciile de protecție, de la poliția orașelor mici, până la agențiile federale. Acum însă, prin coronavirus, măsurile luate de guvernele lumii au depășit impunerile din Patriot Act.

„Este destul de straniu că oamenii nu se întreabă dacă această «pandemie» a coronavirusului ar putea, în fapt, să fie o mare farsă, în special privind pericolul real al bolii – care este exagerat din punctul meu de vedere – și nu-i observă pe cei care au interese financiare sau politice… fără a le păsa nicio secundă de panica pe care o produc prin menținerea unei astfel de situații. Să nu înțelegeți greșit! Asta nu înseamnă că boala este inofensivă… fără îndoială, oamenii vor muri de coronavirus! În special cei din categoriile vulnerabile de vârstă sau care au și alte afecțiuni asociate.

Deși poate nu mă credeți, personal am mai văzut acest film! Guvernul forțează folosind o amenințare ca scuză pentru a ne restrânge libertățile și drepturile. Noi, de bună credință, acceptăm să le cedăm, iar când «amenințarea» s-a terminat, Guvernul nu ne va mai da niciodată înapoi drepturile și libertățile cedate!” – dr.Ron Paul.

Citiți și:

Edward Snowden: «Un virus e dăunător, dar interzicerea drepturilor este fatală»

Snowden: Ceea ce se construieşte acum în jurul Covid-19 este arhitectura opresiunii

De la biosecuritate la totalitarism

 

yogaesoteric
14 octombrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More