Efecte adverse grave ale vaccinului Covid de la Pfizer. Patru voluntari au dezvoltat paralizie facială, iar două cadre medicale şoc anafilactic
Patru oameni care au primit vaccinul anti-coronavirus produs de Pfizer, în timpul studiului clinic, au dezvoltat paralizia Bell, o formă de paralizie facială temporară, care mai este cunoscută și ca paralizie facială periferică.
Autoritățile de reglementare FDA spun că nu există nicio modalitate clară prin care vaccinul să provoace acea formă de paralizie, dar au avertizat că medicii ar fi necesar să urmărească efectul secundar alarmant, scrie Daily Mail.
În plus, experții spun că cei de la Pfizer ar fi necesar să continue să monitorizeze persoanele pe care le vaccinează.
Nimeni nu știe ce anume provoacă paralizia lui Bell, care trece de la sine de cele mai multe ori. Însă nu este prima dată când această formă de paralizie are legătură cu un vaccin, deși oamenii de știință au concluzionat că vaccinurile nu au declanșat paralizia facială în toate cazurile, cu excepția unuia singur. Este vorba despre un vaccin elvețian împotriva gripei, care a fost vândut în timpul sezonului gripal 2001-2002 acolo, iar apoi a fost scos imediat de pe piață.
Una dintre persoanele afectate a avut fața paralizată la trei zile după vaccin și a revenit la normal după aproximativ trei zile, în timp ce în celelalte cazuri, paralizia a apărut după 9, 37, respectiv 48 de zile după vaccinarea împotriva SARS-Cov-2. Fiecare dintre cei trei s-a recuperat în 10-21 de zile.
Paralizia lui Bell apare brusc și arată alarmant, ca un accident vascular cerebral. Majoritatea bolnavilor observă că o parte a feței lor începe să cadă, iar mușchii devin slabi. În cazuri rare, ambele părți ale feței pot deveni temporar paralizate.
Informația a venit în contextul în care vaccinul Pfizer-BioNTech a primit deja autorizație de utilizare de urgență în Marea Britanie și Bahrain.
Două cadre medicale din Anglia au intrat în șoc anafilactic după administrarea vaccinului anti-Covid
Autoritatea de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie a emis un avertisment după ce doi membri ai personalului NHS au suferit reacții alergice la vaccinul Pfizer.
NHS Anglia a declarat că toate instituţiile implicate în programul de vaccinare au fost informate. Dr. June Raine, director executiv al MHRA, a declarat că organismul de reglementare examinează cazurile.
Cei doi membri ai personalului NHS s-au recuperat după ce au primit tratamentul adecvat. Într-un e-mail al NHS trimis directorilor medicali și văzut de The Independent, autoritățile au scris că „se caută informații suplimentare și vor emite sfaturi suplimentare în urma anchetei”.
Rămâne neclar la ce element al vaccinului au fost alergici cei doi membri ai personalului, în timp ce The Independent informează că oficialii nu știau că aceasta ar fi o problemă.
În acelaşi timp, a fost emisă avertizarea că „vaccinarea este necesar să fie efectuată numai în unități în care sunt disponibile măsuri de resuscitare”.
Menţionăm că anafilaxia poate fi fatală, dacă nu este tratată imediat.
FDA susţine că vaccinul dezvoltate de Pfizer este sigur şi eficient
Într-un raport publicat pe 10 decembrie, FDA (Administraţia pentru Alimente şi Medicamente din SUA) a oferit undă verde primelor inoculări pentru combaterea infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul ţării, însă cetăţenii se pot confrunta cu o serie de efecte secundare, transmite CNBC.
Un participant pentru testele clinice efectuate de Pfizer/BioNTech s-a trezit cu o stare de frig la scurt timp după administrarea celei de-a doua doze: „Simţeam dureri şi în momentele în care eram întins în pat”, a declarat pentru publicaţia americană.
Alţi voluntari au avut dureri de cap şi stări de oboseală. FDA a anunţat că, în timp ce efectele secundare sunt cât se poate de comune, nu există „riscuri ce ar împiedica autorizarea de urgenţă a vaccinului”.
Pfizer şi Moderna, un alt gigant farmaceutic din Statele Unite, au declarat că vaccinurile pe care le-au creat pot provoca efecte secundare, similare simptomelor de covid-19, cum ar fi durerile musculare, frisoanele şi durerile de cap.
„Am simţit aproape instant o amorţeală în mână după a doua inoculare, şi odată ajuns acasă, am început să am ameţeli. Am experimentat o formă uşoară de febră şi frisoane. A fost o seară grea”, spune Yasir Batalvi, un american de 24 de ani care s-a oferit voluntar pentru testele realizate de Moderna.
Ulterior, Batalvi le-a telefonat doctorilor din cadrul companiei, care l-au asigurat că simptomele sunt normale şi nu există niciun motiv de îngrijorare, acesta revenindu-şi complet la o zi după vaccinare.
De asemenea, Moderna a redus cantitatea din a doua doză, întrucât numărul oamenilor cu simptome severe a continuat să crească.
Citiţi şi:
Profesorul Christian Perronne despre vaccinul anti Covid-19: Există un risc real de a ne modifica pentru totdeauna genele…
Fostul Președinte Pfizer avertizează despre pericolul noului lansat vaccin anti covid
yogaesoteric
23 decembrie 2020