Efectele gazelor lacrimogene asupra adulților, copiilor, bătrânilor. Pierderi de sarcină, pneumonie, cancer

 

Adesea, la protestele în cadrul cărora tind să survină incidente violente, forțele de ordine folosesc gaze lacrimogene pentru a dispersa mulțimea. Și nu de puține ori gazele sunt folosite în rafale, nu doar o sigură dată, astfel că cetățenii prezenți la acele demonstrații sunt expuși în mod repetat, pe o perioadă lungă de timp, la o doză mare de gaze. În plus, deși protestele au loc de regulă în piețe largi, unde am crede că este un spațiu deschis și gazele se pot disipa rapid, nu este așa. Prezența clădirilor înalte ce împrejmuiesc piețele mari asigură un perimetru în care gazul se concentrează. Deci, cetățenii sunt expuși la concentrații mari de gaze lacrimogene, iar dacă se înregistrează o temperatură ambientală ridicată, aceasta potențează efectele gazelor.

Dar ce conține gazul lacrimogen? Există mai multe tipuri de chimicale ce pot fi utilizate pentru a obține un astfel de amestec, însă de departe cele mai populare și „eficiente” (a se citi puternice) sunt cele pe bază de clor și/sau arsenic, două elemente extrem de toxice pentru organismul uman – și anume gazul CS (o-Clorobenziliden malononitril) sau gazul DM (10-Cloro-5,10-dihidrofenarsazinina).

Gazele lacrimogene precum CS sau DM sunt clasificate drept arme chimice și este interzisă utilizarea lor în război, conform convenției de la Geneva, art. I (5) din 1993 însă, iată, ele sunt utilizate împotriva cetățenilor civili.

Efectele pe termen scurt includ iritația și arsura puternică a pielii, a ochilor și a căilor respiratorii (nas, gât, trahee, bronhii, plămâni), descărcare masivă de mucus din nas, dezorientare, amețeală, respirație dificilă sau chiar pierderea cunoștinței.

În concentrație mare gazele pot induce tuse puternică, vărsături sau arsuri ale pielii. În unele cazuri pot provoca cicatrici de arsură permanente ale feței, sau chiar moartea în cazul celor ce suferă de tulburări psihice. Însă, concentrații mari de gaz pot provoca moartea chiar și în cazul cetățenilor sănătoși, așa cum a fost atestat de incidentul din Cairo (18 aug. 2013) în urma căruia 37 de oameni au decedat. Rapoarte similare de studii din SUA atestă același fapt.

Aceste efecte sunt și mai pronunțate la copii, datorită debitului respirator mai ridicat în comparație cu adulții, permițând accesul unei cantități mai mari de gaz în tractul respirator. La fel se petrece și în cazul bătrânilor, a căror capacitate de regenerare celulară este mult scăzută și deci expunerea poate duce la complicații precum pneumonie sau chiar cancer.

Expunerea la gaze lacrimogene precum CS este extrem de toxică și asta nu doar pe termen scurt. Pe termen lung, studiile arată că expunerea anterioară duce la pierderi de sarcină, complicații pulmonare precum pneumonie sau emfizem, afectare hepatică sau cardiacă.


Citiți și:

Dezvăluiri despre armele cu energie dirijată folosite pentru controlul maselor de către aşa-zişii «Iluminaţi» (I)

Românii, atacaţi sistematic cu arme psihotronice! Gen. Chelaru sugerează că astfel de dispozitive ar fi amplasate şi în marile pieţe ale oraşelor

 

yogaesoteric
13 aprilie 2019

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More