Efectele metabolice ale meditaţiei

Efectele metabolice constatate în urma practicării meditaţiei profunde sunt dintre cele mai interesante şi au fost studiate în mai multe laboratoare universitare importante, pe subiecţi voluntari, în timpul unor perioade suficient de lungi pentru a permite studii comparative:

– 30 de minute de „punere în stare”, în timpul cărora subiectul ce meditează se obişnuieşte cu fotoliul laboratorului, cu aparatele puse în anumite zone ale corpului sau ustensilele pentru aceste înregistrări;
– de la 20 la 30 de minute de relaxare înainte de a pătrunde în meditaţie;
– de la 20 la 30 de minute de meditaţie propriu-zisă;
– de la 20 la 30 de minute de repaus sau conştientizare după meditaţie.

De îndată ce s-a obţinut starea de calm interior profund, apare o scădere a presiunii arteriale, o uşoară încetinire a ritmului cardiac şi respirator. Se constată însă, că, de fapt, o dată cu intrarea în meditaţia propriu-zisă apar anumite modificări remarcabile: presiunea arterială rămâne neschimbată, dar ritmul cardiac scade până la mai puţin de 30 de bătăi pe minut, iar respiraţia diminuează în amplitudine şi în ritm până ce devine abia perceptibilă. Aceasta este dovada rezonanţei microcosmosului fiinţei celui care meditează cu extrem de elevatele energii cosmice ce îi compensează spontan aproape toate necesităţile interioare şi fac posibile aceste economii surprinzătoare. Meditaţia profundă face ca celulele să înceapă să „ardă” complet oxigenul, ceea ce este, după cum se va vedea, excelent pentru inimă. Un aspect fundamental se remarcă a fi transformarea funcţionării biologice în însăşi intimitatea sa: consumul de oxigen (în faza de relaxare) la 211 c.c. pe minut. Acelaşi consum de oxigen va reurca, în faza de după meditaţie, la 242 c.c. pe minut.

Tot astfel, eliminarea de gaz carbonic va trece de la 219 c.c. pe minut în faza de relaxare, la 187 c.c. pe minut după meditaţie. Astfel, raportul de eliminare de gaz carbonic şi absorbţia oxigenului rămâne neschimbat (în afară de sfârşitul meditaţiei, când el înclină în favoarea unei creşteri proporţionale a eliminării de gaz carbonic). Ritmul intim al metabolismului este cel care s-a schimbat, prin diminuarea consumului în oxigen la nivelul ţesutului.

Dat fiind că eliminarea de gaz carbonic este în mod proporţional menţinută, aceasta declanşează, prin reflex involuntar, diminuarea ritmului respirator. Într-adevăr, dacă se face contraexperienţa de a se diminua în mod voluntar propriul ritm respirator, nevoia la nivelul ţesutului nu face decât să crească, căci gazul carbonic nu mai este deloc eliminat în cantitate suficientă.

Se ajunge astfel, rapid, la o intoxicare şi experienţa nu poate fi menţinută fără tulburări grave. A fost necesar să se caute a se înţelege semnificaţia acestei diminuări a consumului în oxigen la nivelul ţesutului. Se ştie că celulele dispun de două cicluri de funcţionare diferită:  ciclul anaerobic, în care schimburile metabolice se efectuează în absenţa oxigenului liber şi ciclul aerobic, în cursul căruia oxigenul este în mod direct „ars” de celulă prin operaţiile sale metabolice. Ţesuturile nu „aleg” în totalitate un ciclu mai mult decât celălalt. Ele funcţionează după un raport variabil anaerobioză/aerobioză, determinat de un întreg ansamblu de condiţii hormonale, nutritive etc. Or, concentraţia de acid lactic din sânge este un indice utilizat în practică pentru a aprecia importanţa proporţională a funcţionării anaerobice în raport cu aerobioza. Cu cât există mai mult acid lactic, cu atât mai mult funcţionarea metabolică generală este anaerobică. Eliminarea de acid lactic în timpul relaxării, înainte de meditaţie, este de 11.4 mg pe oră prin 100 c.c. de sânge circulant. În timpul meditaţiei, eliminarea de acid lactic ajunge la 8 mg. pe oră prin 100 c.c. de sânge circulant.

Se ştie că acidul lactic este produsul – deşeu al contracţiei musculare şi se poate deci considera că diminuarea sa este datorată scăderii tonusului muscular. Este evident, deci, că încă din timpul fazei de relaxare tonusul este considerabil diminuat şi el nu se va schimba deloc în timpul meditaţiei. În timp ce procentajul de eliminare a lactatului, care este, deci, de 11,4 mg la începutul relaxării, poate atinge 10,25 mg în 100  c.c. La sfârşitul relaxării, dacă se face o relaxare suficient de prelungită, ea scade, dar nu cade într-un mod atât de brutal decât atunci când subiectul trece în „meditaţia profundă”.

Altfel spus, meditaţia face să basculeze metabolismul general către aerobioză şi aceasta nu în mod simplu, prin diminuarea tonusului muscular, ci printr-o acţiune mai intimă asupra înseşi comenzii metabolice. Această comandă, în cazul de faţă, este de origine mentală şi ea merge la ţesuturi pe calea sistemului nervos autonom care acţionează modificând diametrul vaselor, influenţând asupra secreţiilor hormonale şi secretând el însuşi hormoni, dintre care noradrenalina de o importanţă considerabilă (atât pentru organism cât şi pentru funcţionare creierului). Se cunoaşte faptul că creşterea proporţională a aerobiozei este în special binefăcătoare şi nenumăraţi cercetători caută să găsească cel mai adesea mijloace medicamentoase pentru a o obţine. Acesta ar fi însă un tratament de calitate şi cu totul natural al muşchiului cardiac, permiţând chiar prevenirea infarctului şi tratamentul anghinei pectorale.

Pe de altă parte, se ştie că ceea ce noi numim cancer este însoţit de un „viraj anaerobic” al metabolismului. Este deci, logic să gândim că aceste „cure de aerobioză” pe care le oferă meditaţia profundă ar însemna nu neapărat tratamentul cancerului, ci un mijloc util al prevenirii sale. Este evident, prin urmare, că meditaţia profundă obţine această „aerobioză” prin frânarea activităţii simpatice, diminuarea noradrenalinei etc. Această  diminuare a activităţii simpatice nu se poate obţine doar prin voinţă. Aceasta este o parte a sistemului nervos autonom şi toate experienţele care s-au putut face în vederea condiţionării şi frânării simpatice au arătat că acest reflex foarte dificil de „înscris” se şterge foarte repede.

Lăsând la o parte influenţa pe  care meditaţia o are în confruntarea cu cardiopatiile sau pe „terenul” fenomenelor canceroase, ea poate să joace un rol deosebit de marcant chiar în existenţa noastră  cotidiană. Mai mult decât atât, importanţa proporţională a anaerobiozei – importanţa noradrenalinei circulante – sunt indici ai procentului de anxietate şi agresivitate.

Antrenarea gradată şi practica consecventă în întregime lipsită de pericole (sau efecte secundare nedorite) a meditaţiei profunde ar putea să devină pentru hommo sapiens ceea ce vor fi spaţiile verzi în posibilul său viitor de poluare: o cale divină de salvare.