Efectele miraculoase ale vaniliei, cea mai scumpă aromă din lume, care înlocuieşte aspirina. Vanilia, condimentul care calmează orice durere

 

Puţină lume ştie, de exemplu, că vanilia stimulează apetitul sau că asigură o digestie uşoară, nu doar că dă o aromă senzaţională deserturilor. De asemenea, are efect analgezic asemănător aspirinei, calmând durerea de cap, de stomac sau durerile reumatice.

Vanilia este fructul unei orhidee căţărătoare, originară din America Centrală, iar proprietăţile ei miraculoase au fost dovedite încă din antichitate. Triburile aztece o foloseau, alături de cacao, pentru aromatizarea ciocolatei.

Specialiştii spun că vanilia înlătură cu succes oboseala fizică şi intelectuală, frica şi stările depresive.

„Recunoscută ca un stimulent al sistemului nervos, vanilia este totodată şi un bun remediu împotriva insomniilor: contribuie la relaxarea sistemului nervos şi la scăderea presiunii sângelui. Vanilia are şi proprietăţi antispasmodice, antiseptice şi digestive. Proprietăţile ei calmante o recomandă pentru tratarea febrei, cât şi ca remediu în problemele de hiperactivitate ale celor mici. Astfel, câteva bucăţi dintr-un baton de vanilie, tăiate foarte mărunt şi amestecate cu o cană de lapte cald, vor reduce febra”, explică dr. Daniela Stan, medic de familie.

Un excelent antioxidant

Extractul de vanilie conţine cantităţi mici ale vitaminelor din complexul B, precum niacina (vitamina B3), acidul pantotenic (vitamina B5), tiamina (vitmina B1), riboflavina (B2) şi vitamina B6. Rolul acestora este unul important pe mai multe planuri: în sintetizarea enzimelor, în funcţionarea sistemului nervos şi în reglarea metabolismului.

Acest condiment conţine uşoare urme de calciu, magneziu, potasiu, mangan, fier şi zinc. Potasiul este o componentă importantă a celulelor şi a fluidelor trupeşti, care determină ritmul bătăilor inimii şi presiunea sângelui. Fierul este esenţial pentru înmulţirea celulelor roşii şi intensifică producerea enzimelor antioxidante.

9 proprietăţi uimitoare ale vaniliei

Un calmant natural. Aroma sa ne ajută să ne relaxăm şi combate anxietatea uşoară. Este un foarte eficient somnifer, de asemenea.

Are proprietăţi afrodisiace. În combinaţie cu ciocolata, care creşte endorfinele, proprietăţile sale sunt stimulate.

Conţine eugenol şi cumarină. Cele două substanţe au un efect analgezic asemănător aspirinei şi care este benefic în cazul durerilor de stomac, cap, reumatism şi muşchi.

Ajută la scăderea febrei. Este antibacteriană şi previne infecţiile bucale şi durerile de dinţi. Uleiul de vanilie poate reduce febra şi inflamaţiile provocare de aceasta, luptând împotriva infecţiilor ce cauzează astfel de simptome.

Reglează menstruaţia. Prin regularizarea secreţiei de hormoni precum estrogenul, vanilia ajută la reglarea menstruaţiei.

Efecte afrodisiace. Administrarea sistematică a uleiurilor esenţiale de vanilie pacienţilor ce suferă de impotenţă, disfuncţii erectile, frigiditate, scăderea libidoului etc. poate ameliora aceste afecţiuni. Uleiul stimulează secreția unor hormoni precum testosteronul şi estrogenul, ceea ce conduce la reinstalarea unui comportament sexual normal.

Eficientă împotriva ciupercilor. Vanilina, una dintre substanţele din componenţa vaniliei, şi-a demonstrat in vitro eficienţa împotriva ciupercii Candida Albicans. De asemenea, s-a constatat că vanilina este eficientă împotriva unora dintre ciupercile care deteriorează alimentele.

Efecte antioxidante. Vanilina este un antioxidant puternic. În dozele pe care în mod normal le adăugăm în alimente, oferă o protecţie majoră împotriva oxidării proteinelor şi peroxidării lipidelor.

Planta tropicală, nelipsită din deserturi

Vanilia face parte din familia orhideelor, este o plantă erbacee tropicală, cu tulpină agăţătoare, cu frunze cărnoase şi fructe aromatice ce sunt folosite drept condiment.

Florile se desfăşoară una câte una pe ramificaţiile tulpinii. Au o culoare gălbuie uniformă sau sunt verzi sau albe, cu petalele şi sepalele bine diferenţiate.

Fructul, care este o păstaie, este aproape cilindric şi ajunge până la 20 de cm lungime. Păstăile de vanilie sau esenţa se folosesc la prepararea prăjiturilor, torturilor, checurilor, îngheţatei sau a băuturilor pe bază de fructe. De asemenea, este o mirodenie apreciată în budinci, creme şi îngheţată.

Citiți și:

7 motive pentru a începe să adăugați scorțișoară în alimentație

Reţete delicioase cu căpşuni! 
Câteva rețete de deserturi sănătoase, delicioase 

 

yogaesoteric
20 februarie 2021

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More