Elementele sinistre ale Noii Ordini Mondiale transpar. Unul dintre ele este distrugerea familiei
,,It takes a village!” (,,Este nevoie de un sat!”) – a spus Hillary Clinton și doar puțini au înțeles…
Cazul Bodnariu a scos la iveală scandalul confiscării copiilor. Statul poate azi, în virtutea unor legi care există deja cam în toate țările, să ,,preia” copiii din familiile lor și să facă ceea ce crede el că este ,,spre binele lor”. Fenomenul este generalizat în Norvegia, dar există și se practică deja și în alte țări ca Danemarca, Anglia etc.
Protestul mondial al românilor de pretutindeni a scos pe prima pagină a ziarelor o practică dezumanizantă în care statul se suprapune peste autoritatea părinților. Un autor spunea deunăzi că, în noua legislație introdusă discret și viclean în Constituțiile moderne, statul, după ce a asasinat ideea de Dumnezeu, este garantul bunăstării și educării copiilor, iar părinții sunt retrogradați în poziția unor simple animale de reproducere, vite de prăsilă.
Asistăm (neputincioși?) la instaurarea unei ,,ordini noi” în societate. De fapt, nu este chiar așa de nouă…
Se înfruntă două concepții despre lume, viață și familie
Prima este concepția ,,deistă”, care recunoaște existența unui Dumnezeu direct și personal implicat în ordinea socială. A doua este una ,,atee” care, orfană de zei, promovează statul în poziția celui chemat să se implice plenar în ordinea socială. Autoritatea lui, a statului, trebuie să fie la fel de ,,absolută” ca a zeului din trecut.
În concepția ,,clasică”, Dumnezeu dă oamenilor copii, care nu se nasc ,,din flori” și nu trebuie să crească ,,pe Bărăgan”, ci sunt plasați în grija și responsabilitatea unor părinți. Statul, atunci când se implică, este chemat doar să ,,asiste” (asistență socială) părinții în măsura în care aceștia au nevoie.
În concepția Noii Ordini Mondiale, produsă de umanismul adus de revoluțiile Renașterii și de cele ,,democratice” și ,,socialiste” ale Iluminismului proletar, trebuie să existe un ,,contract social” prin care statul să preia locul lăsat vacant de Dumnezeu și să vegheze asupra întregii populații.
Ceea ce a șocat la ,,cazul Botnariu” a fost disprețul cu care a fost tratat dreptul părinților de a-și crește și educa copiii conform cu propriile convingeri. Barnevernet nu lasă părinților niciun fel de drept de vot.
În cazurile ,,normale” din ,,ordinea deistă”, statul avea dreptul de a chema părinții la ordinea socială legiferată, să stea de vorbă cu ei, să le ofere eventual asistența unor cursuri de specialitate și, în cazul unor familii provenite dintr-o altă cultură etnică, să le respecte dreptul de a-și alege o altă țară, mai potrivită cu felul lor de a fi. Botnariu ar fi putut astfel să aleagă România, Italia sau… America. Statul s-ar fi limitat astfel pe sine, ar fi refuzat să schingiuiască convingerile și conștiința părinților și le-ar fi dat dreptul de a sta doar înaintea lui Dumnezeu ca autoritate finală și suverană.
În cazurile ,,rezolvate” de Barnevernet după principiile Noii Ordini Mondiale, Statul și-a arogat dreptul de a ,,confisca” copiii de la părinții care nu corespund standardelor legiferate de el și de a-i plasa apoi spre adopție în familii care corespund, chiar dacă faptul că acestea sunt homosexuale sau lesbiene intră în direct conflict cu convingerile creștine ale părinților naturali. (Despre prăpădul urmărit de aceste structuri alternative ale familiei puteți citi un expozeu clar și limpede aici. Obiectivul real nu este o redefinire a familiei prin includerea cuplurilor homosexuale sau poligame, ci dispariția familiei ca atare.)
Românii au ,,percutat” imediat, scandalizați de acest caz, pentru că fuseseră ,,vaccinați” împotriva acestei idei sub socialismul ultimului secol, mai ales sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu.
De fapt, ideea i-a venit prima dată lui Hitler care a ,,inventat” organizațiile de copii și tineret și a dat statului german dreptul unic de a-și educa (observați tenta posesivă) noua generație. A apărut astfel „tineretul hitlerist” (Jugendbund) și educația patriotică a părinților. De la Hitler, ideea a fost preluată de Lenin și Stalin, iar apoi, în extremul Orient, de Mao. Românii care au protestat în cazul Botnariu și-au adus repede aminte de „șoimii patriei”, de organizația de pionieri și UTC, de preluarea în stăpânire a conștiinței naționale formulată de Adrian Păunescu.
Socialismul lui Ceaușescu a interzis părinților și bisericii să se implice în educarea copiilor, preluând în totalitate această responsabilitate. Cine a uitat oare zilele de muncă patriotică plasate perfid tocmai… duminica !? Cine a uitat oare jurămintele de credință pe care erau siliți să le facă copiii încă de la cea mai fragedă vârstă!?
Abuzurile împotriva familiei apar oriunde Dumnezeu este scos din poziția de autoritate supremă și înlocuit cu statul. Până și în America „creștină” se vorbește acum de datoria statului de a implementa un sistem de îngrijire totală a populației, ,,from cradle to grave”, ,,de la leagăn până la mormânt”. Ni se spune din ce în ce mai răspicat ce norme de etică trebuie să respectăm în sistemul de învățământ și în educația copiilor. Reacția americanilor creștini a fost să-și scoată copiii din sistemul educației gratuite de stat ca să-i educe ,,acasă”, prin sistemul de ,,home schooling”. Până când va ,,tolera” însă statul american această atitudine a părinților este o taină și un subiect de discuție și teamă…
Ultima gogomănie, ultima găselniță a promotorilor Noii Ordini Mondiale este ,,un venit garantat” pentru toții cetățenii Americii, un fel de welfare generalizat. Prin această metodă, fiecare om este total dependent de ,,bunăvoința” statului. America s-ar transforma astfel într-o uriașă ,,plantație”. De aici până la robie nu mai este decât un singur pas… Cum s-ar explica tăcerea vinovată a bisericilor din Norvegia? Este suficient să spunem că toți liderii lor au salarii ,,garantate” de la stat.
Sunt unii care spun că realitatea aceasta există deja. În trecut, stăpânii de sclavi (elitele) pentru care lucrau sclavii trebuiau să-și bată capul ca să-i adăpostească, să le dea de mâncare în fiecare zi, să-i ducă la doctor, să-i înmormânteze etc. De o bună bucată de vreme, acești ,stăpâni”, elitele, s-au șmecherit însă. Ne dau ceva bani de buzunar ca să ne îngrijim singuri, să ne luăm singuri de mâncare, să ne ducem singuri la doctor, să ne înmormântăm unii pe alții, că de muncit… tot la stăpân muncim și tot ,,elitele” adună produsul muncii noastre. Ei sunt ,,miliardarii” care n-au pus o zi mâna pe ceva să muncească. Noi suntem ,,truditorii” care le cerșim câteva ,,zile libere”.
Nu uitați ironia tăioasă din diagnosticul social pus de Domnul Iisus societății de pe acest pământ: ,,Isus le-a zis: «Împăraţii neamurilor domnesc peste ele şi, celor ce le stăpânesc, li se dă numele de… binefăcători»” (Luca 22:25).
Concluzie:
Cazul familiei Bodnariu nu este și nu va fi, din păcate, nici singular și nici ultimul. Noua Ordine Mondială are nevoie de carne de tun, de supuși depersonalizați și șantajabili, total dependenți de ,,ajutorul de la stat” și fără glas de protestatari în fața abuzurilor. Cazul Bodnariu este doar o ilustrație a unei Ordini Noi și niciun copil din familiile creștine nu va mai fi de azi înainte în siguranță ,,acasă la părinții lui”.
Citiţi şi:
Este mult mai rău decât credeţi. Unde ajung copiii ce sunt răpiţi de sistem? Norvergia este doar un vârf de iceberg…
Un raport independent recent dezvăluie cifrele dezastrului din Norvegia: 76% dintre copiii internați de Barnevernet au dezvoltat deja probleme psihice
Aberațiile de neconceput ale secolului: în Norvegia părinții nu au voie nici să ridice tonul la copii iar minorii își pot da în judecată părinții
yogaesoteric
26 iulie 2016