Elon Musk: Cipul Neuralink va putea fi folosit pentru a „salva creierul ca într-un joc video” – obiectivul este ca oamenii să ajungă la „simbioza cu Inteligența Artificială”

Recent, Neuralink a introdus primul său dispozitiv cip într-un om care s-a oferit voluntar. Fondatorul Neuralink a spus că persoana care a primit implantul „se recuperează bine”.

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din SUA a acordat anterior autorizație companiei, în septembrie 2023, pentru a efectua primul test pe oameni cu implantul său cerebral.

În postările sale, Musk a menționat că primul produs Neuralink se numește Telepathy.

Potrivit lui Musk, Telepathy va permite utilizatorilor să-și controleze „telefonul sau computerul și aproape orice dispozitiv doar prin intermediul gândurilor”. El a adăugat că primii utilizatori ai noului produs vor fi persoane care și-au pierdut capacitatea de a-și utiliza membrele.

În ciuda afirmațiilor impresionante ale lui Musk despre Telepathy, miliardarul are o lungă istorie de promisiuni îndrăznețe, care nu au fost realizate efectiv.

De exemplu, în 2016, Musk a prezis în mod greșit că în doi ani va fi posibil ca o mașină Tesla să conducă autonom de la New York la Los Angeles. În același an, el a mai susținut că racheta companiei sale SpaceX va zbura pe Marte în 2018. Dar acestea nu s-au realizat.

În timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri pe aplicația Clubhouse, în 2021, Musk a vorbit în detaliu despre planurile sale privind cipul cerebral Neuralink.

Probabil îți vei putea salva starea din creier. Astfel, când vei muri, starea ta ar putea fi recuperată într-un alt trup uman sau într-un trup de robot”, a spus Musk.

Miliardarul a asemănat acest proces de salvare cu faptul de a face o copie de siguranță progresului într-un joc video.

Potrivit lui Musk, procesul ar putea fi „analog unui joc video, cum ar fi salvarea etapei dintr-un joc, în care ai posibilitatea să-ți încarci ultima stare”. El a mai spus că, deși poți pierde câteva amintiri în acest proces, totuși vei fi „în mare parte tu”.

Musk sugerează că Neuralink ar putea salva omenirea de la extincție

Miliardarul și-a exprimat speranța că cipul cerebral Neuralink va putea ajuta oamenii să concureze cu inteligența artificială (IA).

În trecut, Musk și-a exprimat îngrijorarea că oamenii ar putea fi pândiți de riscul extincției din cauza inteligenței artificiale, dacă nu iau măsuri pentru a concura cu tehnologia care se dezvoltă rapid.

La summitul global pentru siguranța IA din 2023 (AISS 2023) din Marea Britanie, Musk a spus că există o șansă, „peste zero, ca IA să ne ucidă pe toți”.

Potrivit lui Musk, unul dintre obiectivele sale pe termen lung este ca oamenii să ajungă la „simbioza cu inteligența artificială”. Aceasta înseamnă că oamenii ar putea ajunge într-o zi să coexiste cu IA într-o relație „reciproc avantajoasă”.

Musk crede că aceasta s-ar putea realiza printr-un cip cerebral precum Neuralink.

În afară de celelalte promisiuni mărețe ale sale, Musk a mai spus că cipul său cerebral ar putea fi folosit pentru a trata persoanele care suferă de leziuni cerebrale.

De asemenea, în urmă cu câțiva ani, la summitul Consiliului CEO al Wall Street Journal, Musk a declarat că există șansa ca Neuralink să poată fi folosit pentru a restabili funcționalitatea întregului trup la un pacient cu leziuni ale măduvei spinării. El a adăugat că cipul ar putea să „compenseze orice capacitate pierdută a cuiva”.

Citiți și:
Klaus Schwab, ‘părintele’ FEM, despre cipuri implantabile: Marea Resetare va duce la contopirea identității noastre fizice, digitale și biologice
Încă o teorie a conspirației devine realitate: Elon Musk a anunțat implantul unui cip în creier

 

yogaesoteric
15 februarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More