Emmanuel Macron: Francezii sunt spălați pe creier să se preocupe mai mult de imigrație și criminalitate decât de climă
Pe marginea summitului oceanic care s-a desfășurat săptămâna trecută la Nisa, pe Riviera Franceză, președintele francez Emmanuel Macron a considerat de cuviință să lanseze o cruciadă vibrantă pentru climă și mediu. El i-a condamnat în termeni scandaloși pe acei francezi preocupați de imigrație și criminalitate, potrivit European Conservative.
Președintele francez a atras atenția opiniei publice în legătură cu „abandonarea” luptei pentru mediu. El a fost foarte supărat de votul parlamentarilor de a se renunța la zonele cu emisii reduse pe care echipele sale încearcă să le impună în Franța împotriva voinței oamenilor.
De asemenea, a criticat ultimele decizii guvernamentale de suspendare a unei serii de măsuri de tranziție ecologică.
„Nu vreau ca guvernul și Parlamentul să cedeze opțiunilor ușoare ale momentului”, a spus Macron furios. Președintele Franței a arătat cu degetul către „cei care ar dori să ne facă să uităm lupta pentru climă”.
Macron și-a încheiat pledoaria pentru mediu cu o condamnare a poporului francez, pe care l-a acuzat că neglijează ecologia în favoarea altor chestiuni pe care le consideră secundare – imigrația și criminalitatea.
El susține că anumiți cetățeni „spală creierul oamenilor despre invazia țării și despre anumite știri nesemnificative”. Practic, el crede că se face prea mult caz de imigrație și explozia criminalității în Franța.
Cuvintele președintelui au fost foarte prost primite într-un moment în care o nouă tragedie zguduie opinia publică franceză.
Citiți și:
Franța în haos: așa arată sfârșitul macronismului
Zeci de generali și sute de ofițeri francezi îl acuză pe Macron că ascunde cetățenilor felul în care Armata este folosită în Ucraina. Peste 24.000 de cetățeni susțin demersul
yogaesoteric
20 iunie 2025