Emmanuel Todd: În loc să salveze Vestul, au distrus Europa

Declinul Vestului se datorează dispariției protestantismului, spune istoricul și sociologul francez Emmanuel Todd, într-un interviu publicat de revista Le Point. El spune că valorile muncii și disciplinei sociale caracteristice creștinismului au fost esențiale în ascensiunea lumii anglo-americane, iar acum aceste valori dispar.

Emmanuel Todd este cunoscut ca unul dintre primii intelectuali occidentali care au previzionat prăbușirea URSS, în volumul La chute finale (Căderea finală), publicat în 1976. Todd, criticat pentru opiniile sale privind Rusia, a publicat în urmă cu un an volumul La defaite de l’Occident (Înfrângerea Occidentului), în care susține că lumea a intrat în cel de al treilea război mondial și că civilizația vestică se îndreaptă spre înfrângere. În interviul pentru Le Point, Todd spune că „vaporizarea protestantismului în SUA, Anglia și în întreaga lume protestantă a dus la dispariția a ceea ce era forța și specificitatea Vestului”.

Există două niveluri ale prăbușirii Occidentului, spune Todd. Primul este cel economic. „Globalizarea a adus Statele Unite, în special, în incapacitatea de a produce armamentul necesar pentru Ucraina. Americanii i-au împins pe ucraineni spre dezastru în timpul ofensivei din vară executată cu echipamente militare insuficiente”. Todd mai spune că PIB-ul SUA are un caracter mai degrabă fictiv, din cauza deficitului comercial care se agravează de la un an la altul și că repornirea economiei americane este împiedicată de faptul că Washingtonul poate produce dolari cu costuri zero.

Al doilea nivel al prăbușirii Vestului este cel ideologic. „Protestantismul, care a impus valorile muncii și disciplinei sociale, a dat avânt Occidentului, în special lumii anglo-americane. Vaporizarea protestantismului în SUA și Anglia și în toată lumea protestantă a făcut să dispară forța și specificitatea Occidentului. Variabila centrală este dinamica religioasă. După stadiul «activ» urmează stadiul «zombie» și acum putem vorbi despre un stadiu «zero» al religiei în Occident”, spune Emmanuel Todd. El consideră că legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex este „indicatorul suprem” a tranziției de la stadiul „zombie” la stadiul „zero”.

În starea de zombi, oamenii nu mai merg la liturghie, dar totuși își botează copiii; dispariția botezului este evidentă astăzi, stadiul zero atins. În stadiul de zombie, îngropăm morții, respectând astfel refuzul Bisericii de a incinera; astăzi, difuzarea masivă a incinerării devine cea mai generală și ieftină practică, stadiul zero este atins. În cele din urmă, căsătoria civilă din perioada zombi a avut toate caracteristicile căsătoriei religioase antice – un bărbat, o femeie, copii de crescut și educat. Cu căsătoria între persoane de același sex, care nu are nicio semnificație pentru religie, părăsim statul zombi și, datorită legilor privind căsătoria între persoane de același sex, putem avea o dată pentru noul stat zero al religiei”, spune Todd într-un interviu pentru Le Figaro, publicat tot la începutul acestui an.

În teoria lui Todd, stadiul „zombie” al religiei în Occident cuprinde mare parte din perioada ascensiunii americane în prima jumătate a secolului XX, ceea ce Todd numește „Marea Americă, de la Theodore Roosevelt la Eisenhower”. „A fost America care păstra valorile autentice ale protestantismului, eficiența sa în educație și în relația cu munca, capacitatea de a integra persoana în comunitate”. Însă „matricea protestantă a dispărut odată ce SUA au ajuns la apogeul puterii”, iar la aceasta a contribuit, în opinia lui Todd, și faptul că președintele Joe Biden este catolic.

Todd, considerat un intelectual anti-american, spune că America „cade în nihilism și în divinizarea nimicului”. „Acest nihilism se înțelege în sensul voinței de a distruge, dar și în sensul negării realității”, spune Todd. Acest tip de nihilism ar fi cel care îi împinge pe americani să agraveze conflictele, iar Gaza este cel mai recent exemplu.

Potrivit lui Todd, procesul prăbușirii Vestului a început cu mult timp în urmă, însă a fost mascat de căderea URSS. „Prăbușirea URSS a mascat faptul că, începând din 1965, Statele Unite se aflau într-un declin industrial și intelectual. Expansiunea occidentală favorizată de căderea URSS a mascat căderea sistemului occidental însuși. Constatăm acum acest aspect, când americanii sunt blocați în Ucraina. Industria lor nu mai poate produce și sunt obligați să caute obuze de calibrul 155”.

În opinia lui Todd, o modalitate de a salva Vestul este integrarea Rusiei, ceea ce au încercat fostul cancelar german Gerhard Schroeder și fostul președinte francez Jacques Chirac, în anii 2000. Însă aceste demersuri au fost zădărnicite de americani, „pentru care împiedicarea apropierii dintre Germania și Rusia era un obiectiv”, pentru că „această apropiere ar fi însemnat eliminarea Statelor Unite din sistemul european”. Din acest motiv, spune Todd, „americanii au preferat să distrugă Europa, în loc să salveze Occidentul”.

Printre afirmațiile aprig comentate făcute de Emmanuel Todd în interviul pentru Le Point se numără aceea că există multe paralele între istoria culturală a Rusiei și cea a protestantismului vestic. „Protestantismul occidental și comunismul au în comun obsesia legată de educație. Comunismul din Europa de Est a creat o nouă clasă de mijloc. Apoi, chiar aceste noi clase de mijloc au decretat că sunt niște democrații liberale în acțiune și că rușii sunt niște monștri”.

Emmanuel Todd i-a deranjat mult pe cititorii britanici spunând că prăbușirea Angliei anunță căderea Americii. „Anglia este mai slabă decât Franța. Englezii nu dețin cu adevărat arma nucleară, nu o pot folosi fără acceptul SUA. Nu sunt capabili nici măcar să stârnească ură în fostele colonii africane, așa cum o facem noi, francezii. Clasele conducătoare din Anglia au fost un model pentru elitele americane de la conducere. Actuala nebunie a ațâțării la război a englezilor are cu siguranță o influență foarte nefastă asupra americanilor”, a spus Todd.

Citiți și:
Lucian Sârbu: Cartea „La Défaite de l’Occident” (Înfrângerea Occidentului) începe deja să producă deranj
Sfârșitul Europei

 

yogaesoteric
27 ianuarie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More