Epictet este unul dintre reprezentanții principali ai stoicismului, deși acesta a trăit (55-135) la patru secole distanță de momentul în care această școală filosofică a fost creată. Viața lui Epictet este una ce poate fi catalogată ca fiind cel puțin interesantă. El s-a născut pe teritoriul Turciei actuale și a ajuns la Roma în postura de sclav, însă stăpânul său i-a permis să studieze filosofia. Devenit ulterior liber, filosoful stoic a fost silit să părăsească Roma, după ce împăratul Domițian l-a exilat, alături de alți filosofi. Acesta a format ulterior o școală de filosofie la Nicopole, în Grecia, care a devenit celebră în epocă, atrăgând persoane din clasa socială superioară a Romei.
Viziunea stoică a lui Epictet era construită conform teoriei clasice a școlii, în jurul unui mod de viață filosofic, al cărui scop să fie atingerea eudaimonia (fericirii), printr-o viață trăită în acord cu natura. Stadiul eudaimonia cuprinde, în viziunea stoicilor, următoarele caracteristici: imperturbabilitate, eliberarea de pasiuni, existența bunătății sufletești. Filosofia lui Epictet a rămas în formă scrisă datorită unui student al său, Arrian, care a cuprins viziunea lui Epictet în Manual și Discursuri.
Filosoful stoic își dedică atenția și asupra religiei, domeniu în care acesta formulează următoarele postulate, prezentate pe scurt:
„Dumnezeu, zeii sau Zeus, Epictet folosind alternativ toate aceste terminologii, este comparat cu un căpitan de navă, care își cheamă înapoi oamenii la bord, odată cu moartea acestora;
Dumnezeu este considerat a fi proprietarul către care returnăm ceea ce am împrumutat, prin persoanele apropiate pe care le pierdem sau prin obiectele de care suntem deposedați în urma unor calamități;
Dacă stoicul se înțelege pe sine, pe Dumnezeu și universul, atunci acesta nu va da vina niciodată pe zei și nu le va găsi motiv pentru care să le pună sub semnul întrebării judecata;
Divinitatea este considerată a fi sufletul lumii, aceasta dând viață și transformând universul clipă de clipă, pentru a îl reda în forma pe care aceasta o prezintă;
Epictet consideră că oamenii au parte de ceea ce merită, referitor la caracterul lor, iar acesta este un aspect de care nimeni nu trebuie să se plângă, viziunea stoică fiind aceea de acceptare;
Omul trebuie să fie pregătit și să anticipeze ceea ce i se poate petrece, pentru ca atunci când soarta se va dovedi a fi potrivnică, omul să nu fie surprins sau mânios.”
Epictet a dus o viață simplă, care nu s-a axat pe posesiuni, trăind singur pentru cea mai mare perioadă a vieții. Acesta a susținut un stil de viață în acord cu natura, numărul adepților din timpul vieții sale fiind mai mare decât al celor care l-au apreciat pe Platon, în timpul vieții acestuia. Prin filosofia sa a religiei, Epictet pregătește oamenii pentru orice deznodământ, urmărind să cultive în gândirea acestora starea de imperturbabilitate, lipsită de mânie, invidie sau gelozie. De asemenea, în relațiile interpersonale, stoicii promovează egalitatea dintre oameni, văzând în aceștia descendenți ai naturii. Acesta este un element de noutate în epocă, în condițiile în care sclavia era practicată pe o scară destul de mare, atât în momentul apariției curentului stoic, cât și în cursul vieții lui Epictet.
Citiți și:
Menirea ultimă a omului este înţelepciunea (1)
Să reflectăm la cugetările lui Socrate
Speranţa
yogaesoteric
13 ianuarie 2018