Erdogan, acuzaţii grave la adresa politicii duse de Washington

 

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat, recent, politica dusă de Statele Unite, care a provocat „o mare de sângeˮ, prin acordarea de sprijin militar kurzilor din Siria, informează Agenția France Presse (AFP).
 

Erdogan a denunţat faptul că SUA nu îi recunosc pe kurzi drept terorişti şi a declarat că „regiunea s-a transformat într-o mare de sângeˮ. Sprijinul militar acordat de Statele Unite Partidului Uniunii Democratice (PYD), pe care Ankara îl consideră drept „teroristˮ, şi miliţiilor acestuia, cât şi Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG), constituie o sursă periodică de fricţiuni în ultimele luni între Washington şi Ankara.

„Hei, America! Nu ne puteţi forţa să recunoaştem PYD sau YPG. Noi îi ştim foarte bine, la fel ca pe Daesh (acronimul arab al Statului Islamic)ˮ, a afirmat în continuare preşedintele turc.

Turcia consideră cele două mişcări drept organizaţii „teroristeˮ, în strânsă legătură cu rebelii din Partidul Muncitoresc din Kurdistan (PKK), care duce un război de gherilă pe pământ turc din 1984.

Acest nou atac al lui Erdogan la adresa SUA intervine în contextul în care ambasadorul american la Ankara, John Bass, a fost convocat în luna februarie la Ministerul turc de Externe după o declaraţie făcută cu o zi înainte de un oficial american, care afirmase că principalul partid kurd din Siria nu este „teroristˮ, potrivit AFP. Autorităţile turce au reacţionat astfel în urma unui comentariu al purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby.
 

Citiţi şi:

Iranul acuză: Teroriştii din Siria sunt oamenii saudiţilor, ai americanilor şi ai turcilor

«Noua» viziune asupra războiului preventiv

Game over Turcia! O ţară terminată de un lider paranoic care a făcut din relaţia Turciei cu ISIS o afacere de familie, via Israel


 

yogaesoteric
13 mai 2016


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More