„Este dovada că orgoliu-ți nemăsurat nu mai încape în tiparele pe care te-ai căznit să ți le conturezi”

Când nu mai ai nimic altceva mai bun de făcut, când din profesor universitar ai ajuns un balon fleșcăit umflat cu o pompă ruginită, când din ditamai ambasadorul a cărui corabie politică a eșuat lamentabil, iar blonda admirată public deja te ignoră de mult, ai ajuns un baronet expirat și dogit, neascultat de mai nimeni, te apuci să faci ordine în biserică. Începi să te crezi reformator de religii și te apuci de petiții electronice, că tu nu te cobori să bați în poartă. Iar de la poartă poți fi trimis foarte ușor la plimbare.

Este dovada că orgoliu-ți nemăsurat nu mai încape în tiparele pe care te-ai căznit să ți le conturezi. Vrei mai mult! Mai multă faimă – deșartă, mai multă recunoaștere – falsă. Te roade! Te seacă lipsa de împlinire a propriului tău ego, trufaș și de nemăsurat. Vrei recunoaștere cu orice preț. Iar la această recunoaștere să subsemneze cât mai mulți. Să aplaude toate focile vesele cocoțate pe tobe de circ. Țintești cât de sus ești în stare. Disprețuiești Biserica lui Hristos, și ai dovedit-o, dar acolo este acel tărâm, unde poți primi ceea ce știi în străfundul tău că nu poți obține niciodată. O recunoaștere istorică. Și în acel moment ai căzut, te-ai prăbușit din toate măririle pe care ți le închipui că le-ai avut. Ai căzut drăcește.

Nu înțelegi istoria și cu atât mai puțin istoria unei religii bimilenare, dar vrei să ți-o faci servantă. Să ți-o așterni la picioare, să ți-o faci plapumă călduroasă pentru ceea ce îți închipui că reprezintă propria ta persoană făcută din aur. Trufia îți țâșnește prin piele precum fântânile arteziene colorate care nu scuipă decât apă chioară. Și scuipi pentru că așa-ți vine. Așa te simți tu împlinit. Te crezi Dionisie Exiguul, te crezi Maxim, te crezi patriarh al conștiințelor, începi să crezi că ești un mic dumnezeu stăpân când de fapt ești doar un spilcuit găinar peste o curte de orătănii care îți mănâncă din palmă.

Și mai este ura! Ura monumentală și de nestăvilit care te muncește împotriva tuturor celor care nu-ți gâdilă orgoliul uriaș pe care ți l-ai cultivat o viață. Iar dacă această ură cuprinde un popor întreg, o întreagă ortodoxie naționalizat structurată, abia atunci te simți hrănit cu adevărat și simți că egocentrismul tău funciar este în sfârșit satisfăcut. Și ai căzut din nou. E o cădere la pătrat.

Te mai ridici?

Există o șansă, dar o disprețuiești.

Ar fi necesar să știi ce e smerenia și dreapta socoteală, dar tu nu le cunoști.

Și vine seara…….

P.S. Acest text este un pamflet. Orice asemănare cu persoanele reale este pur întâmplătoare.

Autor: Pr. Teodor Ciurariu

Citiți și:
Nefericit te face nu dragostea neîmpărtășită, ci egoismul
Marea majoritate a oamenilor, datorită stării de egoism în care se complac, le-ar face rău semenilor, dacă aceasta i-ar ajuta să-și atingă scopurile

 

yogaesoteric
16 iunie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More