Etapele revoluției colorate și unde se află America

O „revoluție colorată” (uneori numită „lovitură de stat soft” sau „operațiune de transformare a regimului prin mijloace non-cinetice”) este o formă modernă de revoltă politică orchestrată, menită să înlocuiască un guvern existent fără invazia militară tradițională sau războiul civil. Termenul a apărut în urma evenimentelor de la începutul anilor 2000, precum Revoluția buldozerelor din Serbia (2000) și Revoluția trandafirilor din Georgia (2003).

Aceste operațiuni urmează un scenariu remarcabil de consistent, perfecționat de-a lungul a două decenii de ONG-uri occidentale, fundații legate de serviciile de informații și entități afiliate Departamentului de Stat (Open Society Foundations, USAID etc.).

Autorii descriu șapte etape ale unei revoluții colorate.

Etapele includ următoarele tactici, pe care le vom enumera în ordine cronologică aproximativă:

• Prezentarea guvernului țintă ca fiind ilegitim, autoritar, corupt sau „fascist”.
• Acuzații anticipate: acuzarea guvernului în funcție de planificarea crimelor pe care opoziția intenționează să le comită (fraudă, regres, dictatură).
• Finanțarea și instruirea ONG-urilor, grupurilor de studenți și politicienilor din opoziție pentru a repeta un mesaj unificat.
• Crearea / amplificarea unui simbol sau a unei teme unificatoare (de exemplu, Orange Man Bad – Bărbatul Portocaliu (referire la Trump) e Rău).
• Crearea unei crize electorale.
• Mobilizarea stradală.
• Apeluri publice și șantaj moral asupra armatei și poliției: „Sunteți de partea poporului, nu a regimului”.
• Promisiuni de imunitate, funcții viitoare pentru dezertori.
• Amenințări la adresa celor care susțin guvernul țintă.
• Provocarea unei reacții, inundarea mass-media cu imagini ale „protestatarilor pașnici” care sunt atacați.
• Legitimare internațională, pe măsură ce guvernele și mass-media străine recunosc liderii opoziției ca autoritate „legitimă”.
• Sancțiuni, înghețarea activelor, izolare diplomatică aplicată guvernului în funcție.
• Alegeri noi programate sub supraveghere internațională.

Ne apropiem de ultimele patru etape ale acestui proces cu „sfaturile” celor șase răzvrătiți către armată cu privire la presupuse „ordine ilegale” și amenințări la adresa celor care se supun președintelui SUA. Aceste avertismente au erodat coeziunea militară, pregătindu-i pentru rezistența instituțională împotriva politicilor lui Trump privind aplicarea legilor imigrației și securitatea internă.

Generalul Michael Flynn a descris aceste acțiuni ca parte a unui efort coordonat de destabilizare a structurii de putere a națiunii. Respectivele acțiuni se bazează pe un model al democraților care se aliniază cu fazele revoluției colorate. Începând cu alegerile din 2016, narațiunea „Russiagate” a servit la prezentarea președinției sale ca fiind ilegitimă, pentru a eroda încrederea publicului. Investigațiile finanțate, scurgerile de informații din agențiile de securitate și amplificarea mediatică au creat o „buclă de ilegitimitate”, în care orice acțiune a lui Trump era prezentată ca dovadă a tiraniei.

Acuzațiile de președinție nelegitimă au apărut încă de la începutul primului mandat al lui Trump. Strigătele au venit de la Hillary Clinton, până la oficiali aleși, celebrități și simpli cetățeni. Cele două proceduri de destituire au creat crize, poziționând democrații ca apărători ai democrației împotriva unui executiv pretins necinstit. Mobilizarea stradală a avut ecou în protestele BLM din 2020, care au fost folosite pentru a susține tulburările urbane și a exercita presiune asupra instituțiilor. Aceste evenimente au forțat confruntări cu forțele de ordine. Mai recent, acuzațiile împotriva candidaților lui Trump, precum Pete Hegseth, acuzat de crime de război, se încadrează în tactica atacurilor rapide și scenarizate pentru a paraliza administrația.

Victor Davis Hanson a legat videoclipul celor șase răzvrătiți de „prima salvă” într-o astfel de revoluție, urmată de acuzațiile amintite, sugerând o operațiune secvențială pentru răsturnarea unui lider ales. Alte mișcări, precum amenințările senatorului Ruben Gallego împotriva anchetatorilor militari sau legăturile cu personalități precum secretarul armatei Dan Driscoll, sugerează o coordonare mai profundă pentru a proteja aliații și a intimida dezertorii.

Criticii susțin că planul culminează cu o adaptare americană: utilizarea platformelor congresionale, a aliaților din mass-media și a legăturilor din serviciile de informații pentru „legitimarea internațională” prin intermediul canalelor globale care denunță „trumpismul”. Deși nu este încă o revoluție în toată regula, aceste simptome – delegitimarea narativă, fracturarea instituțională și fabricarea crizelor – ridică îngrijorări cu privire la o încercare partizană de a submina mandatele democratice.

Dacă nu sunt controlate, acestea ar putea escalada către o instabilitate mai largă, reflectând modul în care tacticile colorate au răsturnat regimuri în străinătate.

Partidul Democrat (care nu este democratic) are o istorie bine stabilită de violență, insurecție și afinitate pentru oprimarea adversarilor săi.

Traiectoria lor actuală și lipsa unui răspuns substanțial din partea Partidului Republican nu sunt de bun augur pentru republică.

Citiţi şi:
Nu e istorie – e acum! Germenii revoluției care bate la ușă
Cum pot oamenii să-și organizeze viața pentru a depinde cât mai puțin de stat? Eroarea revoluțiilor (I)

yogaesoteric
8 ianuarie 2026