Europa de Est se autodesfiinţează

Vestul şi Nordul Europei se confruntă cu lipsa specialiştilor, iar Estul şi Sudul cu un şomaj ridicat. „Migraţia calificată” pare soluţia miraculoasă. Dar Europa de Est are doar de pierdut, crede Norbert Mappes-Niediek, pentru Deutsche Welle.

Germania are nevoie de forţă calificată de muncă, mai ales, dar nu numai, în domenii precum îngrijire şi sănătate. Ce e mai confortabil, decât să caute în imediata vecinătate? Ferm împotriva imigraţiei sunt astăzi doar veşnicii nostalgici sau populiştii de dreapta. „Migraţia calificată” reprezintă noua terminologie miraculoasă. Germania dă dovadă de deschidere şi se aruncă în lupta pentru cele mai bune creiere din întreaga lume.

Ce este de criticat atunci când guvernul federal planifică să faciliteze accesul tinerilor din Balcani pe piaţa muncii din Germania, de exemplu? Asistente medicale din Kosovo? Nimic nu este de criticat, evident, cu atât mai mult cu cât în Kosovo chiar există asistente şomere, care doresc cu adevărat să lucreze în Germania. În plus, dacă ne luăm după statistici, cei mai mulţi dintre cei care aleg să vină în Germania, au deja rude aici. Guvernul din Kosovo nu le pune beţe în roate. Iar cel german cu atât mai puţin. Ar fi aşadar o idee bună, o afacere curată.

Depopularea Europei de Est

În Europa de Est, lucrurile stau altfel. Este adevărat că multe asistente sunt şomere, aşa de pildă în Kosovo, dar nu pentru că nu ar fi nevoie de ele, ci pentru că nu există bani pentru a le angaja. Niciun alt stat din Europa nu alocă atât de puţini bani pentru sănătate, precum cel mai tânăr de pe harta Europei. Îngrijeşte-te singur! Aşa sună sloganul pe care republica îl serveşte bolnavilor ei.

Nu doar din statele balcanice, ci şi din ţările care au aderat mai recent la UE, exodul spre Occident este evident. De la căderea comunismului, Letonia a pierdut deja un sfert din populaţie, iar România şi Lituania aproape o şesime. Până şi din Ungaria au emigrat circa 6 procente. În Bulgaria trăiesc astăzi cu 22% mai puţine persoane faţă de 1990, iar prognozele prevăd că până în anul 2050 va mai dispărea un sfert din populaţie. Situaţia se datorează în proporţie de două treimi emigraţiei, iar restul de o treime ţine de scăderea natalităţii.

Lipsa de perspective și slaba calitate a vieții

România are, în spaţiul UE, cel mai mic număr de medici raportat la populație, iar Kosovo se află pe ultima poziţie în această privinţă la nivelul întregii Europe. Și în alte branșe lipsa de personal este tot mai acută. De pildă în domeniul construcţiilor. În zonele estice, în care economia este în plin avânt, construcțiile rămân neterminate din cauza lipsei de muncitori. Dacă salariile ar fi mai mari, atunci prețurile locuințelor ar crește și cei veniți din provincie nu și le-ar putea permite. Un cerc vicios, așadar.

Nu mai este, cu mici excepții, pura sărăcie, cea care îi mână pe oameni să plece de acasă. Ei pleacă pentru că pot. Occidentul atrage cu specializări mai interesante. Persoanele cu pregătire solidă apreciază atmosfera internațională din metropolele occidentale.

Și diferențele de salarii joacă un rol, chiar dacă nu unul decisiv. Chiar plăcută nu este munca în sectoarele prost plătite din Germania, de exemplu. Oamenii s-ar întoarce acasă. Și chiar cei convinși de faptul că, spre exemplu, copiii pot crește vorbind limba maternă sau că părinții bătrâni au nevoie de sprijin, se lovesc de piedici precum salarii mult mai mici, nerecunoașterea calificărilor sau birocraţia omniprezentă.

Lozul necâștigător revine estului

Cei care revin acasă găsesc de multe ori posturile bune ocupate de persoane mai slab calificate dar cu relații mai puternice. Cei mai deschiși, cu spirit de aventură, au luat drumul străinătății, acasă au rămas, în general, cei ceva mai comozi, mai rigizi. Oamenii originari din zonele defavorizate sau din provincie resimt la întoarcere lipsa posibilităților de petrecere a timpului liber, dar și serozitatea activității autorităților sau a tribunalelor.

Surprinzător, în țările estice scăderea populației nu este un subiect intens dezbătut, iar atunci când este abordat se face într-un mod ciudat. Mai ales exponenţii formaţiunilor de dreapta condamnă „ciuma albă” și dispariția națiunilor, le îndeamnă pe femei să se întoarcă la cratiță și pun emigrația pe același nivel cu trădarea de țară. Cei moderni, înclinați către reforme, se abțin de la critică, poate și pentru că și ei se gândesc, din când în când, să își încerce norocul în altă parte.

Este necesar să fie întreprins ceva. Dacă regiuni întregi se depopulează, satele reintră în posesia naturii, sistemele de pensie se prăbușesc și nimeni nu mai rămâne în țară pentru a-i îngriji pe bătrâni și pe bolnavi, mai devreme sau mai târziu problema va deveni una comunitară.

Problemele de mâine

Politica structurală e, înainte de toate, o problemă a statelor membre. Dar ce pot face aceste state atunci când nu dispun de mijloacele necesare susținerii regiunilor. Modelul de dezvoltare din perioada post-comunistă, cu masive investiții străine, nu mai este o soluție. Cresc salariile și atunci, poate, salariații rămân. Dar investitorii pleacă mai departe. Iar impozitele mici, cu care i-au atras cândva statele respective au afectat bugetele din care ar trebui finanțată dezvoltarea regională, de exemplu.

O Europă care astăzi se bucură de forța de muncă din Est va fi necesar, mai devreme sau mai târziu, să se îngrijească de cei rămași acasă. Mai întâi ar putea fi consolidate fondurile de coeziune, în loc să fie reduse. Fondurile nu ar mai trebui alocate în funcție de populație, ci ținând cont de regiune. Ar fi un început.

Citiți și:

Declinul demografic din România s-a accentuat în 2017. Imigrația este prezentată drept unica soluție de sociologul Alfred Bulai

De ce preia Germania cei mai mulţi refugiaţi

yogaesoteric
10 aprilie 2019