Europarlamentarul bulgar Slavi Binev se alătură europarlamentarilor care au luat poziţie în cazul Gregorian Bivolaru

Alăturându-se europarlamentarilor care au luat deja poziţie în cazul Gregorian Bivolaru, semnalând neregulile existente în acest proces judiciar, europarlamentarul bulgar Slavi Binev a adresat la rândul său o scrisoare de interpelare primului ministru al României şi ministrului român al justiţiei.
 


 

Scrisoarea europarlamentarului bulgar Slavi Binev adresată primului ministru al României şi ministrului justiţiei din România  – 22 martie 2012


În atenţia:

PRIMULUI MINISTRU AL ROMÂNIEI
MINISTRULUI JUSTIŢIEI DIN ROMÂNIA

 
Cu tot respectul, vă supunem atenţiei un important caz judiciar, care în momentul de faţă aşteaptă decizia finală la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România.

Diferite persoane particulare şi organizaţii pentru apărarea drepturilor omului ne-au semnalat faptul că ar putea exista unele nereguli în cadrul procedurilor judiciare în dosarul cu nr. 405/85/2005, cu privire la Gregorian Bivolaru.

După opt ani de procese şi două decizii ale instanţei în favoarea d-lui Gregorian Bivolaru, considerăm necesar să ne exprimăm îngrijorarea datorită informaţiilor pe care le avem despre acest caz; aceste informaţii semnalează faptul că se pare că există unele acţiuni ilegale în acest caz, care este momentan în stadiul final de judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România – este vorba inclusiv de exercitarea unor presiuni asupra judecătorilor, cu scopul de a influenţa rezultatul procesului.

Vă mulţumim pentru cooperare şi în acelaşi timp avem convingerea că dreptatea va triumfa.

Al dumneavoastră, cu sinceritate,
Slavi Binev
Membru al Parlamentului European
 
 

Citiţi şi:

În absenţa unei reacţii a guvernului român şi a Ministerului Justiţiei, continuă interpelările parlamentarilor europeni în cazul Gregorian Bivolaru

O perspectivă inedită şi cutremurătoare asupra abuzurilor şi persecuţiilor autorităţilor române în cazul lui Gregorian Bivolaru (1)

 

yogaesoteric

22 martie 2012

 

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More