Pentru foarte multă lume, de la organizațiile preocupate de dezvoltarea locală până la președintele Trump, cheia pentru obținerea unei vieți bune pentru comunitate o reprezintă noua sfântă treime a științei, tehnologiei și industriei (pentru a folosi formula lui Wendell Berry), mai ales cea întrupată în marile corporații. Dar lucrurile nu stau deloc așa, dintr-o varietate de motive. Să aruncăm o privire asupra câtorva dintre ele.
În primul rând, modelul corporației mari excelează în specializare, astfel încât fiecare muncitor are doar anumite sarcini de îndeplinit în decursul unei zile. Aceasta afectează atât trupul cât și mintea: trupul pentru că stă aproape toată ziua într-o singură poziție; mintea, în general nefolosită, gândește puțin, decide puțin.
În al doilea rând și oarecum legat de primul argument, este stresant. Există un motiv pentru care populația Statelor Unite consumă atât de multe medicamente, iar acest sistem economic poartă o responsabilitate. De la nenumăratele ore petrecute în trafic, la incertitudinea legată de servici, la nesfârșita competiție între companii și chiar în interiorul companiei, între angajați, omenirea care urmează acest drum este bombardată constant de stres până într-acolo încât se face bucăți în fața noastră.
În al treilea rând, este urâtă. Cuburile de oțel și beton care împânzesc peisajul nu reflectă frumusețea Dumnezeului Sfintei Treimi (Adevărata Sfântă Treime a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh) și nu ne poate conduce la El, care este viața noastră.
În al patrulea rând, marile corporații susțin, în general, cauze potrivnice creștinismului. De pildă, toate „ancorele” corporatiste, pe care orașele se bat să le atragă, cum ar fi Best Buy, State Farm, IBM, Ford Motor Co., și chiar și companii cu rădăcini în zonele conservatoare din SUA, cum sunt Wal-Mart și CenturyLink, obțin un scor maxim sau foarte mare din partea grupurilor LGBT pentru politicile legate de beneficii, instruire, angajări și așa mai departe.
În al cincilea rând, urmărirea fără scrupule a profitului duce la o obsesie a eficienței care, la rândul său, conduce la dezumanizarea muncitorului (tratat ca o mașină) și la eventuala sa înlocuire cu roboți, inteligență artificială etc.
Nu e musai să trăim așa. Au fost mulți apărători redutabili ai unei „a treia căi” între capitalismul corporatist și comunism (care sunt două fețe ale aceleiași monezi materialiste, fără Dumnezeu): distributiștii englezi, precum Chesterton și Belloc, sudiștii agrarieni ca Andrew Lytle, Richard Weaver și deja amintitul Wendell Berry, și alte voci precum Allan Carlson, Reverendul William Barnes din Dorset, Wilhelm Roepke. Ceea ce susțin ei este o întoarcere la distribuția largă a proprietății productive în rândul oamenilor: pământ, unelte, mașini, magazine, etc., care ar asigura traiul într-o manieră mult mai umană decât ceea ce le-ar putea oferi Marele Stat și Marea Corporație (din nou, două aripi ale aceleiași păsări).
Dar este necesar nu doar ca proprietatea să fie pusă în mâinile lor, ci să fie sigur că nu îi părăsește cu ușurință. Dacă poate fi înstrăinată cu ușurință de la ei, atunci sistemul corporatist va reînvia cu ușurință. Este nevoie de un soi de protecție legală. Un bun exemplu care poarte servi drept model poate fi găsit în Levitic, capitolul 25, unde aflăm că pământul putea fi pierdut sau vândut dacă cineva intra la datorii sau avea probleme, dar se reîntorcea la proprietar în al cincizecilea an, Anul Jubileului.
„Să sfinţiţi anul al cincizecilea şi să se vestească slobozenie pe pământul vostru pentru toţi locuitorii lui. Să vă fie acesta an de slobozenie, ca să se întoarcă fiecare la moşia sa; fiecare să se întoarcă la ogorul său.”
Corporațiile mamut nu sunt o cale pentru a avea o viață bună. Am încercat mai sus să schițăm câteva trăsături ale celor două variante, dar ultimul cuvânt în această discuție trebuie să-i aparțină Părintelui Serafim Rose, care a descris în cartea sa despre nihilism ceea ce el a numit „Vechea Ordine”. Descrierea sa ne oferă un ghid excelent pentru ceea ce încercăm să atingem:
„Vechea Ordine este pământul hrănit cu adevărul creștin, în care oamenii își aveau rădăcinile. Legile și instituțiile sale și chiar tradițiile sale erau întemeiate pe acel adevăr, și consacrat să fie predat și altora; locașurile sale erau ridicate spre slava lui Dumnezeu și erau un semn vizibil al ordinii Lui pe pământ; chiar condițiile de viață, în general «primitive» (dar naturale) au servit (neintenționat, desigur) ca un memento al locului modest al omului de aici, al dependenței sale de Dumnezeu chiar și pentru puținele fericiri pământești pe care le avea, și a adevăratului său sălaș care se află dincolo de această „vale a plângerii”, în Împărăția lui Dumnezeu. Războiul eficient împotriva lui Dumnezeu și a adevărului Său cere distrugerea fiecărui element al Vechii Ordini; aici intră în joc «virtutea» nihilistă specifică a violenței.” – Serafim Rose, Nihilismul
Citiți și:
Omul insignifiant din corporație
Interviu cu John Perkins, fost asasin economic: «Trebuie să cerem corporaţiilor să facă lumea mai bună»
yogaesoteric
18 mai 2018