Excluderea unor subvenții va produce o adevărată tragedie națională
Cred că în România nimeni – cu excepția ticăloșilor care ne iau banii de pomană! – nu înțelege care este rostul subvenției. În principiu ideea subvenției pleacă de la obligația statului de a democratiza accesul cetățenilor la bunuri și servicii, care, altfel, ar fi accesibile doar celor foarte bogați, și excluzându-i pe ceilalți cetățeni.
Excluderea unor subvenții va produce o adevărată tragedie națională. Relativa bunăstare, pentru unii, supraviețuirea, pentru cei mai mulți, a depins până acum de existența subvențiilor și a prețurilor controlate la energie și la gaze naturale, printre altele. Adăugați la asta „austeritatea”, înghețarea veniturilor, și veți înțelege ce ne așteaptă.
Ce face acum Nicușor Dan cu bugetul destinat reparării rețelelor de termoficare este un mod de a-i obliga pe bucureșteni să își pună centrale de apartament. Există un lobby în această direcție. Doar că NU există capacitatea de a monta așa ceva! Este un dezastru, dacă ți-a picat centrala! Cine întinde țevile de alimentare cu gaz și apă? Cine reface rețeaua de calorifere din apartamente? Nu contează! Suntem la mâna lor!
Dacă vă reamintiți de Radu Berceanu, el a fost extrem de creator în materie de distrus sistemul public de transport feroviar. Iar „subvenția pe pasager”, introdusă pentru operatorii privați, e din seria „banii însoțesc pacienții/elevii”. Și iată ce comentează un prieten, care știe ce și cum cu dotarea privaților pentru a efectua transport de pasageri pe calea ferată:
„Altă problemă e că mizeriile astea diesel care circulă sub catenară sunt SUBVENȚIONATE DE NOI. Asta deși au fost nenumărate cazuri de întârzieri imense la AstraTransCarpatic fix la automotoarele astea, de sute de minute, trenul ajungând pur și simplu sa meargă gol la 10 minute în spatele unuia al CFR Călători doar pentru a nu pierde subvenția pentru acea zi. E o bătaie de joc ce face compania asta, care ar fi putut foarte simplu să își fabrice niște vagoane pentru utilizare proprie. Iar statul se uită de câțiva ani și nu zice nimic.
E clar că soluția e doar una, gata cu concurența în domeniul ăsta, ea pur și simplu nu poate exista. CFR Călători să păstreze toate magistralele și liniile principale iar liniile secundare în anumite cazuri pot fi date unui privat ca neinteroperabile. Nu 5 pe linie cum e pe București-Constanța pentru că e stupid și toată lumea are de pierdut.”
Despre compania de transport pasageri a Astra Arad: „E hilar ca într-un domeniu cu o grămadă de instituţii cu rol de reglementare şi atâtea bariere, puse teoretic tocmai pentru siguranţa călătorilor, rablele astea au putut să circule la liber atâţia ani (din 2018 parcă). Şi o să mai circule, că există o totală inconştiență la Astra cu privire la ce se poate petrece cu ele pe șine. Iar călătorii le văd aşa frumoase şi când aud de Astra mai au şi orgasme. Cred că ar fi necesară o campanie de informare publică cu tema «NU VĂ URCAŢI ÎN AŞA CEVA, ŢARA DIN CARE AU VENIT LE-A SCOS DIN CONTABILITATE FĂRĂ SĂ LE FI FOLOSIT DE BUNE CE ERAU».”
Și ce le umblă ăstora prin cap: introducerea concurenței și pentru STB, deocamdată, dar și Metrou, când s-o coace situația. Deocamdată se umblă la prețul biletelor. Dar românii, în marea lor inteligență, înjură subvențiile, și vor „concurență”, că așa știu ei: concurența micșorează prețul, iar statul e prost administrator!
Autor: Constantin Gheorghe
Citiți și:
Cum ar arăta viața noastră dacă nu am fi membri ai UE?
Puterea în dificultate și iminenta prăbușire financiară
yogaesoteric
4 decembrie 2021