Exemplificare spirituală extraordinară care va fi oferită cu ocazia zilei Marii Puteri Cosmice BHUVANESHWARI
VINERI 19 OCTOMBRIE, ÎNTRE ORELE 17.30–01.30
(Notă. Toate orele din program sunt orele din România)
UN MINUNAT CADOU SPIRITUAL VA FI OFERIT ANUL ACESTA ÎNTR-UN MOD PARANORMAL DE GRIEG, TUTUROR FEMEILOR CARE PRACTICĂ FUZIUNEA AMOROASĂ CU TRANSFIGURARE ŞI CONTINENŢĂ. ACEASTĂ EXEMPLIFICARE OCULTĂ LE VA FI DĂRUITĂ ATÂT PRIN INTERMEDIUL SFEREI TAINICE DE FORŢĂ A MARII PUTERI COSMICE BHUVANESHWARI, CÂT ŞI PRIN INTERMEDIUL BĂRBAŢILOR CARE LE IUBESC. ACEASTĂ EXEMPLIFICARE VA FI SUSŢINUTĂ ÎN MOD EXCEPTIONAL DE GRIEG CU O ENERGIE TRIPLĂ (DE TREI ORI MAI MARE DECÂT CEA CARE ESTE ANGRENATĂ ÎN CADRUL ALTOR EXEMPLIFICARI PARANORMALE). ACEASTĂ EXEMPLIFICARE ESTE REZERVATĂ PRACTICANŢILOR YOGA, ATÂT DE LA CURSURILE YOGA DIN ROMÂNIA, CÂT ŞI PENTRU CEI DE LA CURSURILE YOGA DIN STRĂINĂTATE.
Fuziunea amoroasă plenară şi profundă ce se va baza pe transfigurare şi continenţă sexuală va fi realizată atunci cu FIINŢA IUBITĂ urmărind totodată trăirea la UNISON, într-un mod inefabil şi încântător, a stării de MISTER care caracterizează ETERNUL FEMININ ce este prezent (în stare latentă) în fiecare femeie. Aceasta se va produce şi datorită trezirii şi a dinamizării gradate a unei stări intense de adoraţie care va fi indusă şi susţinută de la distanţă de GRIEG prin intermediul unui tainic CÂMP SUBTIL, BINEFĂCĂTOR DE FORŢĂ care va fi manifestat atunci prin punerea şi menţinerea universului său lăuntric în stare constantă de REZONANŢĂ OCULTĂ cu sfera enigmatică de forţă a MARII PUTERI COSMICE BHUVANESHWARI.
Important!!!
Precizăm că acest joc amoros va fi realizat de fiecare cuplu (care se angrenează în această exemplificare) în deplină initimitate la el acasă.
La acest joc amoros cu impulsionare paranormală vor putea participa de asemenea şi cuplurile de femei care sunt deschise să realizeze, ele între ele, jocuri amoroase cu transfigurare şi continenţă sexuală.
O FASCINANTĂ CALITATE EXCEPŢIONALĂ A FEMEII PE CARE FOARTE PUŢINI BĂRBAŢI O CUNOSC
TRANSFIGURAREA IUBITEI. Un punct de vedere inspirat care totodată este o bază de pornire pentru fiecare bărbat care este capabil să intuiască şi să înţeleagă această revelaţie
Graţie înzestrării sale înnăscute, cu totul excepţionale care i-a fost oferită încă de la naştere de Dumnezeu Tatăl, absolut fiecare femeie este capabilă într-un mod spontan să realizeze cu o mare uşurinţă jocuri amoroase în cadrul cărora ea reuşeşte într-un mod aproape instinctiv să practice CONTINENŢA SEXUALĂ.
Datorită acestor disponibilităţi native care le diferenţiază net în comparaţie cu bărbaţii, majoritatea femeilor ating aproape de fiecare dată mult mai târziu decât bărbaţii starea de orgasm .
Aceasta se produce tocmai datorită faptului că din momentul angrenării unei fuziuni amoroase-sexuale (încă din timpul preludiului) femeia începe să realizeze în mod spontan (adeseori fără să fie conştientă de modul în care reuşeşte aceasta) CONTINENŢA SEXUALĂ chiar şi atunci când ea nu ştie nimic despre aceasta.
Tocmai datorită faptului că femeile au tendinţa să practice într-un mod spontan şi inconştient CONTINENŢA SEXUALĂ, marea majoritate a femeilor ating starea de orgasm după minim 30-45 de minute. Datorită acestei înzestrări native foarte multe femei vitale, armonioase şi senzuale sunt în mod spontan capabile să trăiască stări intense şi profunde de ORGASM ÎN SERIE fără a se descărca deloc. Ele realizează într-un mod firesc aceasta chiar şi atunci când nu ştiu nimic despre existenţa CONTINENŢEI SEXUALE.
Datorită amorsării gradate a procesului de transmutare a potenţialului sexual în energie, ele realizează astfel în mod spontan CONTINENŢA SEXUALĂ. Aceasta explică de ce femeile au întotdeauna (fără excepţie) o mare nevoie de existenţa unui PRELUDIU amplu, intens, considerabil şi adecvat înaintea fiecărei experienţe sexuale.
Datorită unor înzestări înnăscute care sunt cel mai adesea manifestate în aceeaşi manieră spontană şi intuitivă, multe femei vitale, armonioase şi foarte senzuale sunt cu uşurinţă capabile să trăiască stări copleşitoare de orgasm menţinându-se cu o uluitoare uşurinţă pe culmea şi în centrul unor astfel de stări beatifice, extraordinar de intense, fără ca ele să îşi piardă deloc controlul şi să se descarce. Ele pot realiza cu o uşurinţă absolut surprinzătoare toate acestea chiar şi în absenţa oricărui antrenament prealabil.
Mai ales datorită acestor înzestrări cu totul excepţionale care există aproape fără excepţii la toate femeile, realizarea CONTINENŢEI SEXUALE este pentru orice femeie vitală, armonioasă şi senzuală ceva extrem de uşor şi firesc.
Datorită acestor înzestrări cu totul aparte pe care le au femeile, fiecare femeie – aproape fără excepţie – poate să înceapă să practice chiar foarte bine CONTINENŢA SEXUALĂ la numai câteva ore după ce află pentru prima dată despre existenţa acesteia.
Nu acelaşi fenomen este valabil în cazul bărbaţilor, cu extrem de rare excepţii. Cel mai adesea, pentru a deveni cu adevărat capabil să practice foarte bine CONTINENŢA SEXUALĂ, un bărbat viril şi puternic are cel mai adesea nevoie de minim 7-9 luni de antrenament consecvent, ceea ce nu este deloc necesar în cazul femeilor.
În timp ce un bărbat viril şi puternic trebuie să se antreneze zi de zi o periodă considerabilă de timp şi să facă eforturi susţinute pentru a practica bine CONTINENŢA SEXUALĂ, fiecare femeie vitală, armonioasă şi senzuală are oricând la dispoziţie această minunată înzestrare care îi este înnăscută şi tocmai de aceea ea nu trebuie decât să vrea să o exercite în beneficiul ei, într-un mod foarte plăcut şi simplu.
Având în vedere aceste aspecte, se poate spune că dacă FEMEIA este comparată din acest punct de vedere (capacitatea înnăscută în cazul ei de a realiza uşor şi firesc CONTINENŢA SEXUALĂ), ea este în mod evident cu mult superioară BĂRBATULUI.
Cunoscând şi apreciind la justa lor valoare aceaste înzestrări înnăscute şi cu totul excepţionale ale femeii, MARII ÎNŢELEPŢI ai tradiţiei milenare TANTRA au admirat-o şi au adorat-o aşa cum se cuvine în ipostaza de SHAKTI (putere feminină, copleşitoare, benefică a naturii) considerand-o cel mai adesea ca fiind o IMPORTANTĂ FIINŢĂ INIŢIATOARE.
Toate aceste aspecte care sunt revelate aici îi pot ajuta foarte mult pe bărbaţi să intuiască, să înţeleagă şi să aprecieze la justa sa VALOARE MISTERUL FASCINANT PE CARE FIECARE FEMEIE ÎL TRĂIEŞTE ŞI ÎL MANIFESTĂ ATUNCI CÂND DEVINE CONŞTIENTĂ DE ACEASTA. Acest punct de vedere le poate ajuta imens pe toate femeile să se cunoască şi să se înţeleagă în profunzimea fiinţei lor şi totodată le oferă unele motive importante pentru a avea o mare încredere în sine şi în înzestrările latente excepţionale de care fiecare dintre ele dispun.
Pentru a înţelege şi mai bine această revelaţie oferim în cele ce urmează o poveste cu tâlc:
Unei femei frumoase, armonioase şi vitale care se plângea de destinul ei, MAESTRUL SPIRITUAL i-a spus:
– Ar trebui să îţi dai seama că în realitate prin tot ceea ce gândeşti şi faci clipă de clipă aici şi acum, în prezent tu şi numai tu eşti cea care îţi croieşti destinul pe care îl ai. Exact ceea ce semeni acum aceea vei culege ulterior.
Femeia i-a răspuns atunci:
– Eu deja mi-am dat seama că nu sunt responsabilă pentru faptul că în această existenţă m-am născut femeie.
Maestrul i-a răspuns:
– Faptul că în această existenţă te-ai născut femeie nu reprezintă pentru tine un destin. Este o fatalitate. Fii însă conştientă că aceasta nu este o întâmplare, ci o tainică necesitate. Totodată tu ar trebui să îţi dai seama că atât forma trupului tău precum şi trăsăturile feţei cu care ai fost înzestrată indică fără îndoială în cazul tău existenţa anumitor necesităţi tainice pe care trebuie să le trezeşti şi să le manifeşti. În cazul fiecărui trup al unei fiinţe umane, forma acestuia este de fapt o expresie a necesităţii. Destinul se referă la modul în care îţi înţelegi şi îţi accepţi condiţia de femeie şi la tot ceea ce faci clipă de clipă pentru a fi cât mai împlinită, fericită şi armonioasă dăruind mereu iubire şi urmărind să-l descoperi cât mai repede pe Dumnezeu care este ascuns în fiinţa ta.
În lumina acestor revelaţii, femeile pot să aprecieze la justa valoare importanţa fiecarei fuziuni amoroase bazate pe iubire reciprocă, respect şi transfigurare , cu un bărbat VIRA (erou spiritual) ce practică foarte bine continenţa amoroasă şi care le trezeşte şi le dinamizează într-un mod foarte plăcut aceste disponibilităţi latente care există în fiecare dintre ele. Faptul că în anumite condiţii speciale femeile pot să trăiască într-un mod spontan tainice stări de ORGASM ÎN SERIE fără să se descarce este o dovadă evidentă a acestei înzestrări excepţionale pe care fiecare dintre ele o au încă de la naştere.
Având în vedere aceste aspecte iniţiatice, femeile care sunt suficient de intuitive şi inteligente pot să înţeleagă mult mai bine posibilităţile adeseori nebănuite pe care le oferă, în lumina învăţăturilor secrete TANTRA , relaţiile amoroase dintre femei, atunci când aceste relaţii se bazează pe iubire reciprocă şi pe o atracţie erotică spontană.
Dincolo de prejudecăţile care există şi persistă datorită ignoranţei, în învăţătura secretă TANTRA se afirmă că două femei care se iubesc şi care sunt atrase erotic una de cealaltă pot să se transfigureze reciproc şi pot astfel să-şi trezească împreună, cu o mare uşurinţă, disponibilităţile latente care le permit să practice foarte bine încă de la început AMORUL CU CONTINENŢĂ. Totodată atunci, datorită iubirii reciproce şi a transfigurării mutuale, cele două iubite devin astfel într-un mod FOARTE PLĂCUT, uimitor de asemănătoare una cu cealaltă în ceea ce priveşte calităţile, talentele şi înzestrările excepţionale pe care fiecare dintre ele deja le are. Acest proces tainic şi rapid de transformare şi complexă dinamizare reciprocă se extinde chiar şi la trezirea reciprocă (prin influenţa pe care o exercită atunci una asupra celeilalte), a rezonanţelor astrologice care sunt caracteristice zodiei fiecăreia. Totodata atunci se produce şi o trezire a NITYA -ei specifice a fiecăreia în cealaltă. Şi în această direcţie un gram de practică valorează cât tone de teorie.
REVELAREA UNUI IMPORTANT SECRET AL IUBIRII
Secretul esenţial al tuturor acestor transformări constă în faptul că aproape întotdeauna ATÂT FEMEIA (ACEASTA FIINDU-I CHIAR FOARTE UŞOR, DATORITĂ RECEPTIVITĂŢII EI FUNDAMENTALE CARE O CARACTERIZEAZĂ), CÂT ŞI BĂRBATUL CARE ESTE INTEGRAT ÎNTR-UN CUPLU AMOROS POLAR OPUS DEVIN ÎNTR-UN MOD TAINIC EXACT CEEA CE FIECARE DINTRE EI IUBEŞTE ÎN MOD CONSTANT ŞI CU PUTERE.
În cazul iubirii frenetice care este manifestată fără măsură, a adoraţiei şi a admiraţiei intense ce este trăită aproape fără margini, acest enigmatic proces de DEVENIRE prin intermediul căruia cel sau cea care iubeşte ajunge să fie uluitor de asemănător (asemănătoare) cu fiinţa pe care o iubeşte, se accelerează uluitor de mult. Toate aceste minuni (care le sunt inaccesibile oamenilor care nu iubesc deloc) sunt cu uşurinţă posibile datorită energiei misterioase a IUBIRII care atunci se revarsă în valuri de la DUMNEZEU. Este important să ne dăm seama că energia subtilă, miraculoasă şi nesfârşită a iubirii care ne vine de la DUMNEZEU TATĂL nu aşteaptă decât să fie atrasă PRIN TRĂIREA PLENARĂ ŞI MANIFESTAREA ÎN UNIVERSUL NOSTRU LĂUNTRIC A STĂRII DE IUBIRE .
Tocmai de aceea înţelepţii au afirmat că atunci când iubirea devine nesfârşită şi se manifestă fără măsură în şi prin fiinţa noastră, tot ceea ce mai înainte ne apărea ca fiind imposibil, devine cu uşurinţă posibil. De îndată ce energia subtilă a iubirii care provine de la Dumnezeu este atrasă în universul nostru lăuntric prin declanşarea unui proces specific de rezonanţă ocultă, ea este însă de fiecare dată filtrată într-un anume mod în interiorul MICROCOSMOSULUI fiinţei noastre. ANALOGIC VORBIND, acest proces tainic de “filtrare”este oarecum asemănător cu modul în care este filtrată LUMINA CEA UNICĂ A SOARELUI atunci când ea pătrunde prin VITRALIILE CARE SUNT DIVERS COLORATE ale unei CATEDRALE.
DAT FIIND FAPTUL CĂ ÎN FIECARE CAZ ÎN PARTE NICI O CATEDRALĂ – absolut nici una – nu are VITRALIILE IDENTIC COLORATE rezultă că în cazul fiecărei catedrale în parte, modul în care este “FILTRATĂ” în interiorul ei LUMINA CEA UNICĂ A SOARELUI, este net diferit şi cunoscând acest aspect se poate spune că acest proces de filtrare este tocmai de aceea UNIC ŞI IREPETABIL în cazul FIECĂREI CATEDRALE. Pentru a înţelege cât mai bine acest aspect iniţiatic foarte important ne putem raporta şi la un alt exemplu analogic foarte semnificativ: un diamant poate fi şlefuit, tăiat, prelucrat în sute de miliarde de moduri şi în final el va avea o formă care este am putea spune distinctă şi unică chiar dacă fiecare diamant în parte este de fapt alcătuit dintr-o varietate cristalină de CARBON. Un diamant tăiat şi şlefuit într-un anume fel, atunci când este luminat cu o rază puternică de lumină, face să apară atât în el cât şi în afara sa, datorita unui proces de reflectare a luminii, un joc specific de aşa zise “ focuri” care este mirific şi fascinant atunci când este contemplat din afară. Analogic vorbind, acest proces unic şi inefabil de oglindire care prezintă o bogăţie de combinaţii sau altfel spus RĂSPUNSUL plin de o uluitoare varietate care apare atunci când o rază de lumină pătrunde într-un diamant este precum fenomenul complex , tainic şi irepetabil care se declanşează în MICROCOSMOSUL fiinţei umane atunci când în şi prin ea se manifestă ENERGIA SUBTILĂ FUNDAMENTALĂ A IUBIRII care provine de la DUMNEZEU TATĂL.
ACEST RĂSPUNS COMPLEX , TAINIC ŞI IREPETABIL CARE IMPLICĂ O INFINITATE DE COMBINAŢII POSIBILE apare atunci în şi prin reflexia energiei iubirii care este atrasă în universul fiecărei fiinţe umane. Această oglindire unică şi irepetabilă a energiei iubirii ce rezultă în felul acesta este de fiecare dată receptată instantaneu de DUMNEZEU TATĂL cu o mare încântare şi ea reprezintă mereu şi mereu de fiecare dată când apare MAREA BUCURIE A CREATORULUI pe care i-o generează CREATURA Sa prin intermediul revenirii la El a energiei iubirii care este « filtrată » într-un mod irepetabil. Această mare bucurie pe care creatorul – DUMNEZEU – o resimte fulgerator atunci când creatura îl iubeşte sau atunci când creatura iubeşte, este în cazul fiecărei creaturi ceva unic şi irepetabil pentru că în realitate iubirea pe care fiecare creatură umană o manifestă (drept răspuns) este de fapt RODUL unei MULTITUDINI APROAPE INFINITE DE COMBINAŢII care apar datorită faptului că în realitate fiecare creatură (fiinţa umană) este unică.
Această stare de unicitate, care rezultă tocmai datorită multitudinii apropape infinite de combinaţii care apar în realitate la fiecare fiinţă umană în parte, coexistă în simultaneitate cu faptul că în esenţa sa supremă, divină şi nemuritoare care este SINELE ABSOLUT ( ATMAN ), fiecare fiinţă umană este totodată IDENTICĂ în esenţa sa cu toate celelalte fiinţe umane.
Înţelegerea intuitivă a acestei revelaţii iniţiatice ne permite să trăim şi să înţelegem mult mai profund starea inefabilă şi misterioasă pe care iubirea ne-o revelează de fiecare dată în universul nostru launtric.
În lumina acestei revelaţii putem să ne dăm seama într-un mod intuitiv de bogăţia colosală de SCHIMBURI, DE PERMUTĂRI, DE TRANSFORMĂRI ŞI DE COMBINAŢII subtile care se declanşează în cazul iubirii reciproce între iubiţii polar opuşi care se iubesc şi se transfigurează foarte mult.
În felul acesta ne putem da seama de toate transformările tainice aproape miraculoase care devin cu uşurinţă posibile prin intermediul energiei iubirii, în universurile lăuntrice care uneori sunt aproape unificate într-o misterioasă sfera comună în acele momente unice când iubiţii fuzionează amoros, profund, intens si plenar atât datorită continenţei perfecte, cât şi datorită transfigurarii.
În astfel de trăiri amoroase extraordinare care sunt manifestate la unison, starea de empatie care apare între iubiţii polar opuşi devine aproape perfectă şi atunci aurele lor plenar fuzionate încep să se expansioneze într-un mod extatic de la finit către infinit.
Descoperind prin experienţă directă aceste taine în universul nostru launtric putem astfel să înţelegem de ce marii înţelepţi au considerat cu mii de ani în urmă că iubirea este una dintre cele mai mari forţe subtile tainice pe care Dumnezeu le-a manifestat în MACROCOSMOS . Totodată, deschizându-se faţă de energia misterioasa a IUBIRII, fiinţa umană îl descoperă în felul acesta pe Dumnezeu şi astfel ea are o fundamentală revelaţie: Dumnezeu Tatăl este o nesfarsită şi copleşitoare IUBIRE perfectă. Ea descoperă în felul acesta că întreaga creaţie (tot MACROCOSMOSUL) este în realitate un joc uluitor şi un misterios act gigantic de IUBIRE al lui Dumnezeu.
Iubirea ne dezvăluie şi o altă taină formidabilă a creaţiei lui Dumnezeu: întreaga manifestare (MACROCOSMOSUL) este în realitate o GIGANTICĂ ŞI PERFECTĂ SUI GENERIS HOLOGRAMĂ în care PARTEA (implicit fiecare FIINŢĂ UMANĂ) se află în permanenţa integrată în marele TOT şi TOTUL se afla clipă de clipă reflectat în fiecare PARTE (care implicit este MICROCOSMOSUL fiecărei fiinţe umane). Aceasta structurare holografică perfectă a întregii manifestării (MACROCOSMOSUL) face cu putinţă ca Dumnezeu să simtă instantaneu şi sa se bucure de toata IUBIREA pe care fiecare fiinţă umană o manifestă atât pentru El, cât şi pentru alte fiinţe umane. Totodată datorită acestei structuri holografice gigantice a întregii realităţi macrocosmice, fiecare dintre noi putem simţi fulgerător (dacă ne deschidem plenar pentru a trăi aceasta) atât iubirea pe care Dumnezeu o revarsă asupra noastră cât şi iubirea pe care o manifestă asupra noastră una sau mai multe fiinţei umane care ne iubesc. Trezind în noi iubirea, o atragem astfel instantaneu în universul nostru launtric şi o putem apoi manifesta către toate fiinţele umane pe care atunci le iubim, cu ajutorul energiei tainice a iubirii pe care o primim fără încetare de la DUMNEZEU TATĂL.
Un aspect esenţial pe care îl descoperă numai fiinţele umane care iubesc intens, profund şi fără măsură este acela că de fiecare dată TOATĂ IUBIREA PE CARE O DĂRUIM ESTE PENTRU TOTDEAUNA SAU ALTFEL SPUS ÎN ETERNITATE A NOASTRĂ, însă IUBIREA SPONTANĂ ŞI FIREASCĂ CE SE TREZEŞTE ÎN NOI ŞI PE CARE O EVITĂM SAU CU ALTE CUVINTE PE CARE NE FERIM SĂ O MANIFESTĂM (MAI ALES DATORITĂ EGOISMULUI, FRICII ŞI LARVARITĂŢII CARE EXISTĂ ÎN NOI) ESTE O IUBIRE PE CARE ÎN VEŞNICIE AM PIERDUT-O.
Aceasta (ratarea fiecărei ocazii pe care o avem de a manifesta spontan, plenar şi profund iubirea noastră (pentru una sau mai multe fiinţe umane către care simţim spontan nevoia să o dăruim la un moment dat), indiferent dacă fiinţa umană respectivă ne răspunde tot cu iubire sau nu răspunde deloc cu iubire la iubirea pe care noi o manifestăm) reprezintă de fiecare dată pentru noi un eşec lamentabil dacă luam în consideraţie următorul aspect fundamental.
DE FIECARE DATĂ ATUNCI CÂND IUBIM, ENERGIA TAINICĂ A IUBIRII PE CARE O MANIFESTĂM ŞI APOI O DĂRUIM UNEIA SAU MAI MULTOR FIINŢE UMANE, PROVINE ÎNTOTDEAUNA NUMAI DE LA DUMNEZEU ŞI ATUNCI CÂND NOI O MANIFESTĂM PRIN UNIVERSUL NOSTRU LĂUTRIC ÎNAINTE SĂ O FOCALIZĂM (ASUPRA UNEIA SAU MAI MULTOR FIINŢE UMANE), ACEASTĂ ENERGIE TAINICĂ A IUBIRII TRECE DE FIECARE DATĂ MAI ÎNTÂI PRIN MICROCOSMOSUL FIINŢEI NOASTRE UNDE EA PROVOACĂ ÎNTR-UN MOD SIGUR ŞI INEVITABIL O MULŢIME DE TRANSFORMĂRI CARE ÎN UNELE SITUAŢII SUNT CHIAR MIRACULOASE. Tocmai de aceea înţelepţii afirmă că ÎNTREAGA IUBIRE PE CARE O DĂRUIM CELORLALTE FIINŢE UMANE, TOTODATĂ, ÎN REALITATE NE-O DĂRUIM ATUNCI ÎNTR-O ANUMITĂ MĂSURĂ ŞI NOUĂ ÎNŞINE. PROCEDÂND FĂRĂ ÎNCETARE ÎN FELUL ACESTA (DĂRUIND CÂT MAI MULTĂ IUBIRE UNEIA SAU MAI MULTOR FIINTE UMANE), NOI NE TRANSFORMĂM TOTODATĂ ÎNTR-UN MOD PROFUND ŞI DURABIL PRIN INTERMEDIUL ENERGIEI TAINICE A IUBIRII PE CARE O RECEPTAM MAI ÎNTÂI ÎN UNIVERSUL NOSTRU LĂUNTRIC (UNDE ACEASTĂ ENERGIE TAINICĂ A IUBIRII VA GENERA INSTANTANEU FELURITE PROCESE SPECIFICE DE REZONANŢĂ ŞI VA DECLANŞA DUPĂ ACEEA O GAMĂ URIAŞĂ DE TRANSFORMARI PROFUNDE ŞI DURABILE) ÎNAINTE SĂ O FOCALIZĂM CĂTRE O ALTĂ FIINŢĂ UMANĂ. Acesta este un secret foarte important al iubirii pe care foarte puţini îl cunosc.
Un alt secret esenţial al iubirii pe care nu trebuie să-l pierdem niciodată din vedere este acela că prin intemediul puterii tainice formidabile a ENERGIEI IUBIRII ce se manifesta intens şi în simultaneitate cu o constantă TRANSFIGURARE fiecare dintre noi devenim în felul acesta foarte asemănători cu FIINŢA PE CARE O IUBIM. Datorită acestui tainic proces, noi devenim astfel exact ceea ce iubim intens, profund şi frenetic. În cazul fiinţelor de sex opus ţelul fundamental al iubirii este atingerea stării ANDROGINALE GLORIOASE.
În cazul iubirii în care TRANSFIGURAREA este absentă, procesul complex şi enigmatic de trezire şi transfer în propriul nostru univers lăuntric a tuturor înzestrărilor, calităţilor şi talentelor care există în stare latenta sau care sunt trezite la fiinţele pe care le iubim (şi cu care avem relaţii amoroase) este aproape imposibil.
În cazul unei fuziuni amoroase plenare şi profunde care este realizată cu transfigurare şi continenţă fie între nişte iubiţi de sex opus sau între doua femei care se iubesc acest proces tainic de trezire şi transfer în propriul univers lăuntric a calităţilor şi talentelor care sunt admirate la fiinţa iubită se produce foarte uşor şi rapid mai ales în cursul trăirii ample şi intense la distanţă a FENOMENULUI PARANORMAL ŞI INEFABIL DE AŞA ZISA “AVALANŞĂ” care apare în finalul jocului amoros.
În cazul jocurilor amoroase în trei intensitatea acestor FENOMENE care apar la distanţă în timpul realizării efectului de “avalanşă”, este extraordinar de puternică atunci când doi dintre cei trei iubiţi fac să apară la distanţă (între toţi cei trei) o formă geometrică de triunghi.
Atenţie!!!
Înainte ca să se realizeze consacrarea fructelor acestui joc amoros către MAREA PUTERE COSMICĂ BHUVANESHWARI, fiecare bărbat va avea pregătite şi va oferi câte trei flori diferite iubitei sale. Cei care ştiu ce flori preferă iubita lor îi vor oferi trei flori diferite dintre florile pe care ea le preferă.
Suplimentar (FACULTATIV) ei îi pot oferi iubitei lor şi alte daruri simbolice în finalul jocului amoros, înainte de a se despărţi de ea pentru a realiza la unison trăirea stării de «AVALANŞĂ». În timpul realizării consacrării fructelor acestei fuziuni amoroase către MAREA PUTERE COSMICĂ BHUVANESHWARI, cele trei flori vor fi aşezate între cei doi iubiţi.
IDEEA FORŢĂ PE CARE FIECARE BĂRBAT (IUBITUL) VA TREBUI SĂ O MENŢINĂ VIE ŞI TREAZĂ PE ÎNTREAGA DURATĂ A ACESTUI JOC AMOROS CU IMPULSIONARE PARANORMALĂ
IDEEA FORŢĂ pe care mai ales bărbatul trebuie să o manifeste intens şi plenar pe întreaga durată a jocului AMOROS cu iubita sa, atât în timpul PRELUDIULUI (care va fi respectat cu stricteţe) cât şi în timpul LUDIULUI (jocul amoros) va fi:
CEA MAI MARE FERICIRE A MEA PE CARE O RESIMT EMPATIC, PLENAR ŞI PROFUND ÎN ÎNTREAGA MEA FIINŢĂ, ESTE FERICIREA DE A O FACE CÂT MAI FERICITĂ PE IUBITA MEA.
Acţionând în felul acesta bărbatul se va bucura totodată plin de altruism de întreaga fericire a iubitei lui, care va deveni într-un mod tainic şi inefabil fericirea lui. Această stare inefabilă de fericire care va fi trăită empatic de el îi va permite totodată să facă un prim pas către experimentarea unei stări androginale.
Procedând în felul acesta mai ales atunci bărbatul tandru şi iubitor se va simţi într-un mod inefabil şi armonios ATÂT BĂRBAT CÂT ŞI FEMEIE ÎN SIMULTANEITATE.
DESFĂŞURAREA GRADATĂ A IMPULSIONĂRII PARANORMALE
UN SFAT UTIL PENTRU TOATE CUPLURILE CARE VOR PARTICIPA LA ACEASTĂ IMPULSIONARE PARANORMALĂ
Atenţie!!!
Pentru a intra în stare profundă şi intensă de REZONANŢĂ OCULTĂ cu CÂMPUL BENEFIC DE FORŢĂ care va fi manifestat sugerăm ca toate cuplurile care vor participa la acest joc amoros să respecte cu o mare rigurozitate orele care sunt indicate. Pentru a delimita cu exactitate perioadele de timp ale etapelor acestei impulsionări paranormale sugerăm să se folosească fie un ceas de bucătarie (aşa-zis TEMPORIZATOR), fie un ceas de masă cu sonerie care va fi potrivit să sune (rând pe rand) la capătul fiecărei etape.
UN SFAT UTIL PENTRU TOŢI CEI CARE NU AU ÎNCĂ INIŢIEREA PENTRU A INTRA ÎN COMUNIUNE CU MAREA PUTERE COSMICĂ BHUVANESHWARI
Atenţie!!!
La acest excepţional joc amoros ce va fi realizat numai cu o mare transfigurare şi care va fi impulsionat şi susţinut într-un mod paranormal, de la distanţă, vor putea participa (în mod excepţional) chiar şi femeile sau bărbaţii care nu au încă iniţierea spirituală secretă care se oferă pentru a face posibilă comuniunea inefabilă cu MAREA PUTERE COSMICĂ BHUVANESHWARI.
Persoanele care nu au încă iniţierea pentru comuniunea cu MAREA PUTERE COSMICĂ BHUVANESHWARI şi care doresc să participe la această impulsionare vor fixa în prealabil cu privirea cu o mare atenţie YANTRA MARII PUTERI COSMICE BHUVANESHWARI şi simultan vor repeta atunci – ÎN GÂND – fără încetare numele acestei MARI PUTERI COSMICE: BHUVANESHWARI, BHUVANESHWARI, BHUVANESHWARI…
Procedând în felul acesta cu o mare umilinţă şi credinţă în realitatea sferei de forţă a MARII PUTERI COSMICE BHUVANESHWARI toate fiinţele umane care nu au această iniţiere vor putea totuşi să intre într-o inefabilă stare de REZONANŢĂ OCULTĂ cu sfera Sa tainică, nesfârşită de forţă.
Aceasta acţiune se va realiza atunci de către fiecare fiinţă umană care nu are această iniţiere specială între orele 17.15-17.30.
17.15-17.30 TRATAKAM (fixarea cât mai atentă cu privirea) asupra YANTRA-ei MARII PUTERI COSMICE BHUVANESHWARI, ce va fi simultan însoţită de rostirea fără încetare a numelui său (BHUVANESHWARI) (aceasta este valabil numai pentru aceia care nu au iniţierea care le permite comuniunea cu BHUVANESHWARI).
ÎNCEPUTUL PROPRIU-ZIS CARE ESTE VALABIL NUMAI PENTRU CEI CARE AU INIŢIEREA ÎN COMUNIUNEA CU BHUVANESHWARI
17.30-17.40 Consacrarea fructelor acestei fuziuni amoroase către MAREA PUTERE COSMICĂ BHUVANESHWARI.
În cazul în care ambii iubiţi primesc un răspuns afirmativ la această consacrare ei urmează să realizeze în continuare celelalte etape.
17.40-17.45 Evocarea mentală fiind cu ochii închişi a chipului lui GRIEG pentru a intra în mod GLOBAL în comuniune subtilă, spirituală, telepatică cu CÂMPUL DE FORŢĂ PE CARE ÎL VA MANIFESTA.
Aceasta evocare va fi realizată la unison atât de către bărbaţi cât şi de către femei. Sugerăm în prealabil pentru a realiza cât mai bine această vizualizare să se recurgă la o fotografie pe care fiecare o va privi în prealabil cu multă atenţie înainte să se înceapă respectiva evocare mentală.
17.45-17.55 Simţind în continuare starea de comuniune şi REZONANŢĂ cu CÂMPUL DE FORŢĂ CE VA FI MANIFESTAT ATUNCI DE GRIEG, atât bărbatul cât şi femeia vor intra intens, plenar şi profund în stare de REZONANŢĂ cu CÂMPUL FOARTE PUTERNIC de TRANSFIGURARE, COSMIZARE ŞI ADORARE A FEMEII IUBITE ÎN IPOSTAZA DE SHAKTI PERFECTĂ (o pură şi încântătoare prezenţă benefică feminină, divină, fascinantă, misterioasă, elevată, euforică, paradisiacă, maternă, copleşitoare prin grandoarea şi dragostea ei care îmbrăţişează şi face să se manifeste TOT şi TOATE în MACROCOSMOS, ea răspunzând fulgerător şi fără încetare la orice idee sau intenţie a VOINŢEI ATOTPUTERNICE A LUI DUMNEZEU TATĂL).
UN SFAT FOARTE IMPORTANT PENTRU BĂRBAŢI
Atenţie!!!
Dat fiind faptul că acest CÂMP DE TRANSFIGURARE, COSMIZARE şi ADORARE A IUBITEI, ce va fi manifestat pentru a susţine această impulsionare paranormală va fi foarte puternic, ATRAGEM CU ANTICIPAŢIE ATENŢIA ÎN SPECIAL BĂRBAŢILOR CĂ MIŞCĂRILE EROTICE PROPRIU ZISE ŞI MAI ALES RITMUL CE VA FI ANGRENAT ÎN TIMPUL JOCULUI AMOROS SĂ FIE LENT SAU CHIAR FOARTE LENT, PENTRU A SE PUTEA TRANSMUTA ÎNTR-UN MOD ARMONIOS POTENŢIALUL SEXUAL, SUBLIMÂNDU-SE ÎN MOD GRADAT ENERGIA SUBTILĂ REZULTATĂ ÎN ETAJELE SUPERIOARE ALE FIINŢEI.
17.55-18.05 Transfigurarea şi cosmizarea plenară, amplă şi intensă a iubitei de către bărbat, pornind mai ales de la capacităţile şi însuşirile specifice pe care acesta le admiră cel mai mult la ea.
Aceste calităţi şi însuşiri vor fi evocate de bărbat în minte (rând pe rând) gândindu-se că ele devin atunci ca prin farmec foarte puternice şi se manifesta plenar şi profund în universul lăuntric al iubitei sale, fiind totodată resimţite atunci de el într-un mod copleşitor şi cu o mare forţă.
În cazul în care transfigurarea femeii nu se poate realiza pentru că bărbatul (iubitul) nu a descoperit încă nici măcar două calităţi la iubita sa pe care să le admire, sugerăm să se realizeze transfigurarea iubitei pornind de la ASPECTELE ASTROLOGICE: CONSTELAŢIA ZODIACALĂ, ASCENDENTUL, NITYA în care ea este născută. În această situaţie bărbatul se va raporta în conformitate cu sugestiile de mai sus şi într-un asemenea caz el va evoca rând pe rând calităţile (pe care le-a studiat în prealabil într-o lucrare de astrologie) principale ale zodiei ei precum şi acelea ale ascendentului ei (acesta evident numai daca îl cunoaşte).
18.05–18.10 Evocarea la unison de catre ambii iubiţi a tuturor momentelor excepţionale, minunate, mirifice ale ÎNCEPUTULUI RELAŢIEI LOR DE IUBIRE
Aceasta etapă va fi realizată de ambii iubiţi la unison.
18.10–18.25 PRELUDIUL (se realizează de către bărbat, iar în cazul jocurilor amoroase între femei se realizează de către femeia care joacă rolul activ în această angrenare)
Acesta va implica excitarea armonioasă şi cât mai plăcută prin mângâieri şi sărut ce vor fi realizate la nivelul majorităţii zonelor erogene (dacă încă nu ştiţi care anume sunt acele zone la femeie le veţi conspecta în prealabil din lucrările clasice de sexologie şi astfel veţi elimina o MARE LACUNĂ care totodată este şi un HANDICAP).
18.25–21.10 JOCUL AMOROS PROPRIU ZIS – LUDIUL.
21.10–21.20 POST LUDIUL.
În timpul postludiului cei doi iubiţi vor rămâne strâns îmbrăţişaţi şi vor resimţi la unison profund empatic având ochii închişi (fiind pentru aceasta cât mai atenţi unul la celălalt) starea profundă de iubire paradisiacă, de fericire, de bucurie spirituală, de îndumnezeire, de mister, de împlinire, de polarizare intensă şi profundă.
INTEGRAREA CUPLULUI AMOROS INTIM UNIT ÎN REALITATEA TAINICĂ A MACROCOSMOSULUI
21.20–21.30 Se va evoca atunci integrarea fiecărui cuplu ca fiind o tainică sfera unificată şi perfect polarizată într-un MICROCOSMOS COMUN – ANDROGINUL GLORIOS care este apoi făcut să fuzioneze în ipostaza de PARTE COMPONENTĂ, CE SE INTEGREAZĂ PERFECT ŞI ÎNTR-UN MOD ORGANIC ÎN MARELE TOT GIGANTIC AL MACROCOSMOSULUI. Se va simţi atunci plenar integrarea MICROCOSMOSULUI COMUN al celor doi iubiţi intim fuzionaţi ca fiind o PARTE componentă ce se integrează în MARELE TOT AL MACROCOSMOSULUI şi se va conştientiza într-un mod inefabil OGLINDIREA MIRIFICĂ, ENIGMATICĂ a MARELUI TOT (MACROCOSMOSUL) în fiecare PARTE A UNIVERSULUI LOR LĂUNTRIC.
21.30–21.45 SUBLIMAREA ARMONIOASĂ A ENERGIILOR SUBTILE REZULTANTE LA NIVELUL LUI SAHASRARA.
Meditaţie de sublimare armonioasă a energiilor subtile rezultante NUMAI la nivelul centrului fundamental de forţă SAHASRARA. În final se va contempla starea elevată, transcendentă, extatică, ce va apare către finalul acestui proces de sublimare. Această meditaţie de sublimare va fi realizată de către cei doi iubiţi la unison ţinându-se de la început până la sfârşit de mâini, întocmai ca la faza de realizare a CONSACRĂRII FRUCTELOR ACESTEI FUZIUNI CĂTRE MAREA PUTERE COSMICA BHUVANESHWARI.
21.45–21.55 MANIFESTAREA LA UNISON A UNEI STĂRI DE RECUNOŞTINŢĂ FAŢĂ DE DUMNEZEU TATĂL
Exprimarea umilă şi plină de iubire a unei stări de MULŢUMIRE faţă de DUMNEZEU TATĂL.
Ridicându-se în picioare şi orientându-se cu faţa către RĂSĂRIT, cei doi iubiţi vor rosti atunci cu VOCE TARE la unison (eventual unul dintre ei va citi formula de mulţumire de pe o foaie cu voce tare, iar atunci celălalt va rosti şi el aceeaşi formulă la unison):
ÎŢI MULŢUMESC TATĂ CERESC CĂ NE-AI DEZVĂLUIT TAINELE IUBIRII PURE, NESFÂRŞITE, ŞI PARADISIACE.
PLINE SUNT CERURILE ŞI PĂMÂNTUL DE MISTERELE ŞI GLORIA TA CEA VEŞNICĂ.
FACĂ-SE DOAR VOIA TA ÎN ŞI PRIN FIINŢELE NOASTRE CARE ACUM SUNT UNITE ÎNTR-O SINGURĂ SFERĂ ANDROGINALĂ SACRĂ.
AJUTĂ-NE SĂ DESCOPERIM CĂ AM FOST FĂCUŢI FIECARE FĂPTURI ANDROGINALE CARE EXISTĂ DUPĂ CHIPUL ŞI ASEMĂNAREA TA.
SLĂVIT SĂ FIE ACUM ŞI PURUREA NUMELE TĂU CEL SFÂNT.
AMIN! AMIN! AMIN!
În final se va simţi şi contempla cu umilinţă şi iubire în universul lăuntric starea înălţătoare de graţie a lui DUMNEZEU TATĂL care se va revarsa în trupul şi în fiinţa celor doi iubiţi sub forma unui flux intens, pur, copleşitor, extatic, dumnezeiesc, ce se va manifesta ca un fior inefabil ce curge de sus în jos, intrând prin creştetul capului.
22.00–01.30 EXPERIMENTAREA LA UNISON DE CĂTRE CEI DOI IUBIŢI A FENOMENULUI DE “AVALANŞĂ“. Aceasta va implica atunci conştientizarea întregii game de fenomene subtile paranormale, inefabile, euforice, afective, spirituale, care vor apare între cei doi iubiţi de îndată ce bărbatul (se sugerează că este cel mai bine că bărbatul să se deplaseze atunci la distanţă) se deplasează la o distanţă cât mai mare de locul unde el a făcut dragoste cu iubita sa. Cei care au la dispoziţie o maşina se pot deplasa la minim 50 de kilometri de locul unde va rămâne iubita.
Sugerăm apoi (pe cât posibil) ca cei doi iubiţi să rămână după aceea separaţi şi să se întâlnească abia după ora 12 în ziua următoare. Ei îşi vor împărtăşi cu acea ocazie unul altuia stările pe care le-au trăit în timpul experimentării la unison a efectului de “avalanşă“.
Ei îşi vor putea nota în prealabil tot ceea ce vor simţi fiecare atunci şi vor menţiona în însemnările făcute orele la care s-au produs acele fenomene pentru a constata astfel anumite sincronicităţi semnificative care au apărut cu acea ocazie la distanţă între ei. Timp de 49 de zile de la data respectivă cei doi iubiţi vor fi cât mai atenţi la toate fenomenele tainice de SINCRONICITATE, cât şi la alte experienţe de altă natură (spirituală, mistică) care vor apare ulterior între ei sau eventual la fiecare dintre ei.
VĂ URĂM SUCCES!!!
Totodată vă asigurăm cu anticipaţie că SUCCESUL acestei impulsionări paranormale va fi pentru fiecare cuplu foarte mare, iar pentru unele cupluri el va fi uluitor.
În felul acesta veţi descoperi plini (pline) de fericire că Dumnezeu este IUBIRE. Unele cupluri care vor fi pregătite aşa cum trebuie vor trăi în cursul acestei exemplificări stări de ORGASM COSMIC. Mulţi bărbaţi vor descoperi cu o mare încântare că adorarea frenetică a femeii iubite îi face să trăiască starea inefabilă de MISTER, care le revelează existenţa în fiinţa iubită a ETERNULUI FEMININ.
yogaesoteric
octombrie 2007