EXEMPLIFICĂRI SPIRITUALE, CONJUNCTURI ASTROLOGICE FAVORABILE ŞI EVENIMENTE SPIRITUALE DIN LUNA APRILIE 2024
ATENŢIE!!! Fiecare dintre aceste momente benefice, care sunt totodată nişte daruri ascunse ce ne sunt oferite de Dumnezeu, vă ajută să pătrundeţi şi să savuraţi, la modul spiritual vorbind, tainele rezonanţelor oculte astrale. Prin focalizarea fermă şi continuă a atenţiei asupra lor, aceste momente inefabile ne oferă totodată ocazia de a trăi plenar şi profund misterul momentului prezent.
Profesor de yoga Gregorian Bivolaru
Motto: „Uneori oamenii se împiedică de adevăr, dar numai cei proşti se ridică imediat şi merg indiferenţi mai departe.”
Toate comuniunile și exemplificările spirituale (cu excepția celor astrologice) sunt transmise prin intermediul postului de televiziune online MISA Senzațional TV.
Luni, 1 aprilie / Marți, 2 aprilie, între orele 23:30-01:00 – Exemplificare spirituală: Stare de comuniune amplă, profundă cu Shiva-Bhairava, cu ocazia momentului sacru de Bhairava Ashtami.
În tradiţia spirituală a Indiei, Bhairava este o fundamentală şi totodată o formidabilă ipostază a lui Shiva, ipostază care personifică realitatea transcendentă dumnezeiască. Teribil sau chiar terifiant și înfricoșător pentru egoul (ahamkara, în limba sanscrită) exacerbat și acaparator, Bhairava este pură și extatică grație dumnezeiască eliberatoare pentru sufletul însetat de Dumnezeu, fiind considerat una dintre cele mai pline de Graţie, cele mai protectoare şi mai iubitoare ipostaze ale dumnezeirii, el binecuvântând în permanenţă întreaga omenire. (Mai multe informații aici.)
Marți, 2 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Genialității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Miercuri, 3 aprilie, între orele 15:55-16:40 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Venus în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Neptun. Efecte: Trezeşte şi amplifică forţa lăuntrică creatoare, face să apară o stare de rafinament erotic şi artistic, trezeşte şi intensifică sensibilitatea şi imaginaţia creatoare. Favorizează apariţia unui proces de spiritualizare şi rafinare a sentimentelor, trezeşte şi amplifică aspiraţia spirituală, face posibilă comuniunea profundă cu sfera afectivă macrocosmică; favorizează apariţia şi chiar trezeşte şi amplifică trăirile mistice precum şi angrenarea plină de succes în realizarea marilor idealuri spirituale ale umanităţii.
Miercuri, 3 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Umorului Stenic Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Joi, 4 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Frumuseții Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Vineri, 5 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Înțelepciunii Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 6 aprilie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Simplității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 6 aprilie, între orele 20:30-21:15 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Venus în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Pluto. Efecte: Aspectul conferă trezirea sensibilităţii şi a rafinamentului artistic. Face posibilă dinamizarea imaginaţiei creatoare. Conferă elevarea trăirilor afective. Facilitează spiritualizarea şi rafinarea sentimentelor benefice, trezeşte şi amplifică aspiraţia spirituală. Facilitează trezirea şi intensificarea trăirilor mistice elevate, favorizează angrenarea cu succes în împlinirea marilor idealuri spirituale ale omenirii. Trezeşte şi face să crească forţa creatoare, dinamizează şi amplifică rafinamentul erotic, favorizează canalizarea şi sublimarea energiilor subtile benefice în sfera creativităţii artistice.
Sâmbătă, 6 aprilie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Purității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 6 aprilie / Duminică, 7 aprilie, între orele 00:00-00:30 – Comuniune spirituală profundă cu arhetipul semnului zodiacal al constelației Berbecului.
Duminică, 7 aprilie – Începe seria celor șapte regimuri Ohsawa în vederea pregătirii pentru realizarea cu succes a tehnicii speciale yoga pentru revelarea vieţilor anterioare. Tehnica propriu-zisă se va realiza duminică, 7 iulie, între orele 05:00-24:00, la unison, şi va fi susţinută spiritual printr-un câmp telepatic colectiv de către Ghidul spiritual.
Duminică, 7 aprilie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Curajului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Duminică, 7 aprilie / Luni, 8 aprilie – Shivaratri. Între orele 23:30-01:00: comuniune intensă, plenară, profundă cu Shiva, cu ocazia momentului sacru de Shivaratri. În București se va realiza în spirală solară, yang, la sala Pipera 1.
Marți, 9 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Clipei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Miercuri, 10 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Generozității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Miercuri, 10 aprilie, între orele 23:20-00:05 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Saturn. Efecte: Dinamizează starea de fermitate, continuitate şi perseverenţa în acţiune, trezeşte punctualitatea, responsabilitatea şi răbdarea. Amplifica aspiraţia spirituală şi disciplina lăuntrică. Este o perioadă net favorabilă pentru asumarea conştientă a practicilor spirituale.
Joi, 11 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Libertății Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Vineri, 12 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Altruismului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 13 aprilie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Umilinței Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 13 aprilie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Bunătății Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 23:30 – Ceremonie de adorare a Marii Puteri Macrocosmice Tara, realizată la unison în București (la sala Pipera 1) și în mai multe orașe din România.
Duminică, 14 aprilie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Starea de comuniune plenară și profundă cu membrii Supremului Consiliu Galactic.
Duminică, 14 aprilie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Echilibrului Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Marți, 16 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Simplității Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Miercuri, 17 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Armoniei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Joi, 18 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Aspirației Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Vineri, 19 aprilie, între orele 11:45-12:30 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Mercur în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Venus. Efecte: Favorizează comunicarea afectuoasă, empatică, intensă şi profundă mai ales cu fiinţele iubite, face să apară o stare inefabilă de armonie între sfera mentală şi cea afectivă a fiinţei, amplifică elanul de dăruire conştientă către Dumnezeu, trezeşte creativitatea artistică, romantismul, spontaneitatea şi jucăuşenia în relaţiile de cuplu. Este un moment favorabil pentru exprimarea sinceră şi deschisă a trăirilor afective. Face să apară un farmec inefabil în comunicare şi conferă elocvenţă. Trezeşte şi amplifică puterea de dăruire conştientă către nobile idealuri.
Vineri, 19 aprilie, între orele 18:15-19:00 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Jupiter. Efecte: Trezeşte tenacitatea şi încrederea în forţele benefice proprii, amplifică spiritul întreprinzător şi eficienţa în acţiune. Este un moment excepţional pentru dezvoltarea capacităţilor vindecătoare latente, trezeşte forţa de angrenare în acţiuni terapeutice şi de purificare. Amplifică spiritul justiţiar. În cazul acestui aspect, este facilitată apariţia generozităţii, trezirea exprimării creatoare, apariţia încrederii în sine, face cu putinţă trezirea capacităţii de exprimare a idealurilor spirituale.
Vineri, 19 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Încrederii absolute Dumnezeiești în Sine Însuşi, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 20 aprilie, între orele 02:40-03:25 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în sextil cu sfera subtilă de forță a planetei Uranus. Efecte: Trezește și amplifică în fiinţă dinamismul binefăcător, facilitează angrenarea iniţiativelor inovatoare, Facilitează amplificarea stării de releu dumnezeiesc, trezeşte inspiraţia şi originalitatea. Conferă posibilitatea de a ne depăşi cu uşurinţă rigiditatea şi prejudecăţile limitatoare, reprezentând o şansă spre a ne dezvolta curajul şi iniţiativa, orientate către realizarea unor scopuri profund transformatoare şi benefice. Conferă pasionalitate rafinată şi spontaneitate, trezeşte şi dinamizează capacitatea de a acţiona rapid şi eficient, trezeşte şi dinamizează îndrăzneala şi inteligenţa.
Sâmbătă, 20 aprilie, între orele 14:00-14:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă nesfârșită veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Zâmbetului Enigmatic Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Sâmbătă, 20 aprilie, între orele 18:00-19:01 – Comuniune intensă, plenară, profundă cu sufletul neamului românesc și cu sufletul neamului maghiar.
Sâmbătă, 20 aprilie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Sintezei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Duminică, 21 aprilie – Tripura Sundari. Perioada favorabilă de angrenare în cuplu cu iubire, continenţă şi transfigurare este în intervalul duminică, 21 aprilie, ora 10:00 – luni, 22 aprilie, ora 03:00. Comuniunea specială cu Marea Putere Macrocosmică Tripura Sundari se realizează duminică, 21 aprilie, între orele 18:40-19:25. Momentul de maximă influență benefică este duminică, 21 aprilie, la ora 18:55.
Duminică, 21 aprilie, între orele 22:30-23:00 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Victoriei Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Marți, 23 aprilie, între orele 18:00-18:45 – Comuniune spirituală cu Sfântul Gheorghe, Manifestatorul puterii de biruinţă asupra răului.
Marți, 23 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Sublimării Dumnezeiești, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Miercuri, 24 aprilie-vineri, 3 mai – Facultativ! Cei care vor să se purifice cu ocazia sărbătorii Paştelui pot realiza regimul Ohsawa în perioada 24 aprilie – 3 mai (inclusiv).
Miercuri, 24 aprilie – Luna Plină. Perioada de influenţă nefastă a Lunii Pline începe marți, 23 aprilie, la ora 08:49 şi se încheie miercuri, 24 aprilie, la ora 20:49. Momentul de maximă influenţă nefastă a Lunii Pline este miercuri, 24 aprilie, la ora 02:49.
Miercuri, 24 aprilie, între orele 23:00-23:30 – Exemplificare spirituală: Comuniune intensă, plenară, profundă, continuă cu energia subtilă sublimă, nesfârșită, veșnică, gratuită a Atributului Dumnezeiesc al Zâmbetului enigmatic Dumnezeiesc, pe care o atragem apoi din abundență în universul nostru lăuntric.
Joi, 25 aprilie – Începe Tabăra spirituală yoghină ezoterică de primăvară, care se va desfășura online în perioada 25 aprilie – 6 mai.
Luni, 29 aprilie, între orele 07:15-08:00 – Comuniune și intrare într-un proces de rezonanță ocultă cu un aspect astrologic benefic: sfera subtilă de forță a planetei Marte în conjuncție cu sfera subtilă de forță a planetei Neptun. Efecte: Trezeşte puterea de materializare a aspiraţiilor pure şi a viziunilor dumnezeiesc inspirate, dinamizează imaginaţia creatoare, rafinează şi elevează pasionalitatea amoroasă. Facilitează transmutarea potenţialului substanțial procreator și sublimarea acestuia în energii pure, elevate, spirituale, dinamizează puterea de transfigurare şi autotransfigurare. Amplifică puterea credinţei şi a rugăciunii.
Duminică, 28 aprilie – Sărbătoarea creştină a Floriilor. Între orele 14:00-14:45: comuniune cu momentul intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos.
yogaesoteric
1 aprilie 2024