Exerciții care previn îmbătrânirea organismului
În Asia, încă din cele mai vechi timpuri, se știa că membrele inferioare sunt cele care îmbătrânesc în primul rând. În tratatele orientale privind vindecarea au fost descrise în detaliu exerciții cu ajutorul cărora este posibilă întărirea mâinilor și a picioarelor, care ajută la păstrarea tinereții și a sănătății membrelor pentru mult timp. Exersarea corectă și constantă a acestor tehnici simple va încetini procesele fiziologice degenerative legate de vârstă.
Mergeți pe călcâie și în vârful degetelor
Dacă veți merge în mod regulat pe vârfuri, pe călcâie, pe ambele margini ale tălpii (interioare și exterioare), atunci veți întări perfect țesuturile musculare și osoase. Aceste exerciții asigură un flux sanguin sporit către extremitățile inferioare, îmbunătățește circulația sângelui în organism și îmbogățește toate organele cu oxigen.
Baterea ușoară a tălpii
Această metodă era considerată în antichitate una dintre cele mai eficiente pentru normalizarea alimentării cu sânge în întregul organism. Bătăile ușoare se realizează imediat la baza degetelor de la picioare. Puteți lovi cu un băț din cauciuc sau din lemn sau puteți folosi o sticlă goală. După un timp, veți simți un flux de sânge și o încălzire plăcută în întregul organism, stare de liniște și calm. Dacă aveți tulburări de vedere, este indicat să loviți ceva mai tare, fără însă a vă provoca durere, pe zona dintre al doilea și al treilea deget de la picioare, câte cinci minute pe zi – în medicina orientală, această zonă este corelată cu zona ochilor.
Masați punctul din centrul curburii tălpii
Experții orientali ne sfătuiesc să stimulăm în mod regulat un punct special ce este situat exact în centrul arcului pe care îl face talpa piciorului. Masajul acestui punct duce la creșterea fluxului de sânge și relaxarea rapidă a țesuturilor musculare. Cel mai bun moment pentru stimulare este dimineața și seara. Puteți apăsa pe acest loc de 20 de ori la rând, la fiecare picior.
În plus, un mare beneficiu va aduce stimularea acestui punct în combinație cu procedurile acvatice. Într-un lighean mic sau vană, turnați apă fierbinte de 37-39 de grade și țineți picioarele în apă până se înroșesc ușor. Apoi, cu ambele degete mari apăsați punctele din centrul celor două tălpi de 80 de ori. La final, timp de trei-cinci minute, frecați bine ambele tălpi cu palmele.
Masați întreaga talpă
Așezați mai întâi glezna piciorului stâng pe genunchiul drept și masați talpa cu ambele palme. Masați mai întâi talpa propriu-zisă pe toată suprafața și de-a lungul părților laterale, de la baza piciorului până la degete. Masați apoi călcâiul spre gleznă, pe ambele fețe, cu aceleași mișcări netede. Masați și partea din față a labei piciorului, de la vârfurile degetelor către gleznă. Repetați apoi întregul set de mișcări pentru talpa dreaptă, după ce ați așezat glezna dreaptă peste genunchiul stâng. Puteți face acest masaj și la duș sau în cadă.
Mergeți desculț
Cel mai bun masaj pentru picioare este mersul desculț pe pământ, iarbă sau pe nisip. În sezonul rece, mergeți desculți pe un covor special. Acest mers se poate exersa în orice moment al anului; doar vă scoateți pantofii pentru 10-20 de minute și vă plimbați. Mersul desculț regulat crește durata de viață.
Exercițiul „lovire stând pe șezut”
Aceste mișcări le puteți face în orice moment, cu orice ocazie. În probleme renale sau când există tendința de umflare a picioarelor, se recomandă să se facă între ora 17 și 19, când rinichii sunt cei mai activi. Așezați-vă pe un scaun și începeți să loviți cu tălpile de podea. Aceasta se poate face alternativ sau concomitent cu ambele picioare, mai întâi cu degetele, apoi cu întreaga suprafață a tălpii. Continuați până când simțiți căldură în tălpi.
Faceți băi alternative cald-rece la tălpi
Un mare beneficiu pentru picioare vor aduce procedurile alternative cu apă rece și apă caldă. Băile contrastante ajută la creșterea tonusului muscular, la îmbunătățirea alimentării cu sânge a țesuturilor și previn îmbătrânirea.
Nu în ultimul rând, bineînțeles, este necesar să dați picioarelor mai mult de lucru – să mergeți, să vă mișcați degetele, să vă îndoiți și să dezdoiți tălpile.
Citiți și:
Rolul exerciţiilor fizice în menţinerea stării de sănătate
Fântâna tinereţii – cinci exerciţii tibetane pe care este bine să le faci zilnic
yogaesoteric
28 ianuarie 2022