Experiment finanţat de Guvernul SUA: Terapie cu hormoni de sex opus la copii de 8 ani

 

În cadrul unui program de cercetare finanţat de guvern, hormonii de sex opus pot fi acum administraţi copiilor americani începând de la vârsta de 8 ani, în ciuda riscului la care aceste droguri pot să-i expună.

Endocrinologul Michael Laidlaw a descoperit, în urma unei cereri formulate în baza Legii privind libertatea informaţiilor (Freedom of Information Act – FOIA), că într-un studiu amplu de 5 ani efectuat la Spitalul de Copii din Los Angeles, vârsta minimă pentru administrarea hormonilor de sex opus a fost coborâtă de la 13 ani la 8 ani. Întreaga afacere este un experiment pe copii.

„Imaginează-ţi că administrezi testosteron la o fetiţă de 8 ani,” a spus dr. Michael Laidlaw Fundaţiei Heritage. „Copiii sunt în clasa a doua. Este şocant. Dar asta se petrece acum.”

Laidlaw consideră că responsabil pentru această situaţie este Institutul Naţional de Sănătate (NIH) care „a permis o cercetare lipsită de etică efectuată pe copii şi adolescenţi”, din moment ce dr. Johanna Olson-Kennedy, cea care a condus studiul din Los Angeles, a primit finanţare de 5,7 milioane de dolari de la NIH.

Astfel de experimente, arată Laidlaw, sunt folosite pentru a accelera programul de terapie pentru cei consideraţi transsexuali, în absenţa oricărei indicaţii clinice că aceasta ar fi o idee bună, care nu periclitează sănătatea copiilor. Dr. Laidlaw chiar a sugerat că aceşti cercetători sunt greu de oprit din intenţia de a scoate gonadele unui copil de 4 sau 5 ani care se identifică ca fiind transsexual, ca mijloc de blocare a pubertăţii, în goana după „afirmarea” identităţii sale sexuale.

Deja copiilor de 8 sau 9 ani li se pot da blocanţi de pubertate care opresc dezvoltarea caracteristicilor sexuale specifice sexului biologic al respectivilor copii, ca pregătire pentru administrarea hormonilor de sex opus ce le vor conferi caracteristicile secundare ale sexului cu care susţin că se identifică – conform ghidului Societăţii de Endocrinologie şi al Academiei Americane de Pediatrie (AAP).

Aceste medicamente sunt prescrise fără să fie aprobate de FDA (Agenţia de medicamente şi alimente din SUA). Efectele adverse cunoscute includ întreruperea dezvoltării normale a creierului şi a oaselor sau risc crescut de atac de cord, accident vascular cerebral şi diferite tipuri de cancer. Profesorul Michael Biggs de la Oxford a descoperit că la celebra clinică „progresistă” Tavistock, din Anglia, fetele tratate cu aceste medicamente s-au confruntat cu grave probleme emoţionale, insatisfacţie faţă de trupul lor şi chiar automutilare.
 
Mai mult, Laindlaw a arătat că blocanţii de pubertate sunt administraţi pe o bază total neştiinţifică, bazându-se pe „identitatea de gen” a copilului – pe care un caz recent din justiţie l-a definit ca „simţ lăuntric esenţial” al unei persoane asupra genului propriu – drept criteriu primar de iniţiere a tratamentului. „Nu există vreun test obiectiv pentru a diagnostica asta,” a spus el, „şi totuşi noi administrăm terapii foarte nocive pe baza unor diagnoze subiective”.

În timp ce artizanii terapiilor de afirmare a genului minimizează riscurile la care sunt supuşi adolescenţii şi chiar puberii când iau decizii cu impact major asupra restului vieţii lor, terapia cu hormoni, atât cu blocanţii de pubertate cât şi cu hormonii de sex opus, fac de obicei copilul steril, un risc pe care mulţi copii nu-l pot înţelege (la vârsta la care li se instituie tratamentul).

Walt Heyer, prezentat de The Heritage ca anti-transsexual, a numit schema curentă de tratament drept „abuz asupra copii”, arătând că multe persoane transsexuale cu care a vorbit au spus că această tranziţie a fost „cea mai mare greşeală a vieţii lor”.

În general, părinţii cred că îşi încredinţează copiii doctorilor care ştiu ce este mai bine pentru aceştia. Însă dr. Marian Rutigliano a dezvăluit că ghidul AAP din 2016 despre îngrijirea copiilor identificaţi ca transsexuali era scris de un grup de douăsprezece persoane, dintre care mai puţin de jumătate nici măcar nu erau medici. Grupul era condus de o femeie de 25 de ani autoidentificată ca transsexual, iar unul dintre medici a lucrat într-o clinică în care fiecare copil care s-a prezentat la o consultaţie a fost considerat „potrivit pentru tranziţie”.

Doctorii care avertizează asupra pericolelor acestei aşa-zise „terapii” şi caută să ţină piept curentului „la modă” ce susţine „transformarea copiilor”, sunt intimidaţi şi hărţuiţi în scopul de a fi aduşi la tăcere, pierzându-şi deseori serviciul, a mai spus Rutigliano.

Citiţi şi:

Un bărbat care în trecut s-a identificat drept femeie recunoaște: Am devenit fabricanți de copii transgender!

Transgender este o boală mintală și ar fi necesar să fie tratată ca atare

Renumit psihiatru american: Bărbații transgender nu devin femei, ei devin bărbați feminizați, interpreții unui rol

 

yogaesoteric
5 iunie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More