Fabulos. Ce păsări zboară zece luni fără oprire

 
Drepneaua neagră i-a uimit pe oamenii de ştiinţă. Aceste păsări negre, ce sunt adesea confundate cu rândunicile, pot rămâne în aer până la zece luni fără să se oprească.


„A zbura timp de zece luni este cea mai lungă durată înregistrată la păsări, iar aceasta este un record”, dă asigurări profesorul Anders Hedenström, biolog la Universitatea din Lund din Suedia şi principalul autor al studiului publicat în revista americană Current Biologie.

Utilizând date transmise de mici senzori ataşaţi la treisprezece drepnele negre, cercetătorii au putut să stabilească faptul că aceste păsări aterizează doar timp de două luni pe an, în perioada reproducerii. Pe parcursul celorlalte zece luni, ele se află în zbor, hrănindu-se, dormind sau hibernând în timp ce migrează spre sudul Saharei.

„Această descoperire forţează limitele cunoscute ale fiziologiei animale”, a spus profesorul Hedenström, citat de Agerpres.

Datele colectate în mod continuu de către aceşti cercetători – viteză, acceleraţie în zbor, oprire – au arătat că unele dintre drepnele negre aterizează pentru scurt timp noaptea, uneori rămânând la sol noaptea întreagă. Dar ele au petrecut în zbor 99,5% din cele zece luni de migraţie şi hibernare, au concluzionat cercetătorii.

Cu toate acestea, unele dintre păsările monitorizate nu s-au oprit niciodată pe parcursul acestor zece luni.

În fiecare zi, la amurg şi în zori, drepnele negre urcă până la o altitudine de două – trei mii de metri, notează profesorul Hedenström. „Ele dorm, probabil, când plutesc pentru a coborî, dar nu suntem siguri”, adaugă el.

Drepnelor care au zburat fără oprire le-au crescut aripi noi, ceea ce nu a fost cazul la cele care au aterizat ocazional în timpul zborului de zece luni. Aceste diferenţe pot fi indicatori ai stării lor de sănătate, explică biologii.

Noile descoperiri despre drepneaua neagră ridică întrebări suplimentare cu privire la energia tainică ce este folosită pentru a zbura zece luni fără oprire şi modul în care păsările pot dormi în timp ce zboară.

Un alt studiu publicat în revista americană Science a indicat că fregatele din Pacific, păsări mari cu coada bifurcată, pot zbura timp de peste două luni fără oprire în timpul migraţiilor lor transoceanice.

Aceste păsări marine enigmatice, deoarece sunt dificil de observat, se hrănesc cu peşti zburători şi au aripi mari, care le dau anvergură şi o capacitate unică de a plana.

Citiţi şi:
HIDRA este animalul care nu moare niciodată. Celulele lui se divizează la nesfârşit şi nu-şi pierd niciodată capacitatea de reproducere
Natura creează cele mai frumoase forme geometrice…
Ce sunt de fapt aceste sfere misterioase ce se află pe o plajă din Noua Zeelandă şi cum au apărut?

yogaesoteric
21 decembrie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More