Fakemedia și legea vaccinării obligatorii
Legea vaccinării obligatorii a trecut prin numeroase faze – aprobări, revizuiri, dezbateri publice – proiectul fiind în continuare intens contestat. În lupta de a le impune românilor să fie vaccinați cu forța, mass-media principală s-a arătat a fi o portavoce a sistemului, manipulând grosolan date, fapte, lansând fumigene. De exemplu, la un moment dat, Antena 3 susținea că Germania şi Italia au decis să impună vaccinarea prin amenzi drastice. În Germania, trâmbița Antena 3, părinţii ar putea să fie amendaţi chiar şi cu 2500 euro dacă nu-şi vaccinează copiii!
Dar, în realitate, e ca la radio Erevan. E adevărat ca părinţii pot fi amendaţi, dar nu pentru refuz în sine, ci pentru refuzul consilierii medicului în privinţa vaccinării. Apoi, e adevărat că pot fi amendaţi cu 2500 de euro, dar vorbim despre Germania, adică o ţară unde ajutorul de şomaj e mai mare decât amenda aia. De unde rezultă cu necesitate ca Antena 3 nu făcea nimic altceva decât PR agresiv pentru companiile farmaceutice care sunt în spatele acestui proiect de lege.
Asociația pentru Protecția Consumatorului (APC) s-a evidențiat ca o voce puternică împotriva vaccinării obligatorii, fiind prezentă la dezbaterile publice organizate de Direcția pentru Sănătate Publică a Municipiului București pe tema controversatului proiect de lege.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru ActiveNews, conf. univ. dr. Costel Stanciu, din partea APC, a subliniat că proiectul de lege supus dezbaterii publice de Ministerul Sănătății a fost „croit prost”, fiind condiționat dreptul copiilor la educație. Și mai grav, a apreciat Stanciu, este că proiectul de lege nu reglementează câte vaccinuri vor fi obligatorii.
„Din păcate, acest proiect de lege a fost croit prost. Prin intermediul acestuia se încearcă condiționarea accesului la educație – de fapt se încalcă un drept constituțional și se merge până la izolarea acelor copii care nu vor fi vaccinați.
În al doilea rând, nu se reglementează prin intermediul acestui proiect de lege câte vaccinuri vor fi obligatorii. Se lasă la dispoziția acelui grup tehnic, de coordonare a activității de vaccinare, să reglementeze numărul de vaccinuri obligatorii.
În felul acesta putem avea surprize, să fie obligatorii 10, 15, 20 de vaccinuri! Nu poți să lași la dispoziția unui grup format din 10 oameni să reglementeze o astfel de problemă importantă pentru sănătatea populației.
În al treilea rând, nu se cunoaște impactul economic al acestui proiect de lege.
Am înaintat o adresă către Ministerul Sănătății prin care am solicitat să ni se prezinte bugetul alocat punerii în aplicare a acestui proiect de lege. Din păcate, nu ni s-a răspuns în termenul legal de 30 de zile.
Totodată am înaintat o adresă prin care am solicitat să ni se prezinte persoanele care au lucrat la acest proiect de lege și ar fi fost foarte important ca acel coordonator al grupului care a lucrat la acest proiect de lege să fie prezent aici, să putem dialoga cu cei care au gândit acest proiect de lege, nu cu reprezentanți ai ministerului care nici nu au citit acest proiect de lege (fiindcă au supus dezbaterii publice un proiect din care lipsește articolul 26, un proiect incomplet – în articolul 19 din acest proiect de lege se face referire la articolul 26!).
Nu poți să vii în dezbatere publică cu un proiect de lege incomplet. Este inadmisibil, este bătaie de joc.”
Printre cei care au luat parte la discuțiile pe tema proiectului de lege a vaccinării obligatorii s-a numărat și Cristian Filip, președinte al Alianței Părinților din România, care a declarat că cei pe care îi reprezintă nu sunt împotriva vaccinării, ci a proiectului de lege privind vaccinarea obligatorie.
Cristian Filip a atras atenția că părinții care au participat la dezbaterile organizate de minister asupra controversatului proiect de lege nu au interese, în vreme ce din promovarea obligativității vaccinării multe companii și organizații au de câștigat. El a lansat un apel către cei care vor vaccinare obligatorie: Puneți-vă în pielea părinților care sunt în suferință. Nu statul și nu cei care iau decizii sunt cei care au purtat în pântece un copil timp de nouă luni.
„Nu suntem împotriva vaccinării, pentru că, de-a lungul timpului, numeroase vaccinuri s-au dovedit a fi utile pentru omenire. Dar mare parte dintre părinți se opun proiectului de lege a vaccinării obligatorii. De ce? Pentru că este împotriva dreptului omului de a alege, este împotriva unui drept constituțional. Pe de altă parte, trebuie să îi înțelegem pe cei care au avut de suferit. Știm părinți ai căror copii sunt cu o stare de sănătate deteriorată, care au copii care încă nu au un diagnostic clar după un an, doi ani sau trei ani de cercetări prin diverse spitale ale țării. Ceea ce atragem atenția autorităților este să se pună în pielea acestor părinți care sunt în suferință și care vin aici pentru a-și plânge necazul. Nu statul și nu cei care iau decizii sunt cei care au purtat în pântece un copil timp de nouă luni. Mai este un aspect: am auzit într-o emisiune o doamnă doctor recomandând părinților să nu mai folosească drept sursă internetul pentru că nu este validă. Trebuie să atrag atenția că anumite documentare, pe internet, mi se par extrem de bine făcute pentru că sunt făcute de specialiști. Părinții care își susțin cauza, de a fi împotriva vaccinării obligatorii, nu au niciun interes, în timp ce vânzarea vaccinurilor este, pentru anumite organizații, pentru anumite instituții, de un interes major. Aceste vaccinuri nu sunt gratuite, ele se vând și este evident că este un interes pecuniar pentru anumite organizații. Deci, în balanță luăm interesul părinților, care nu există, și interesul unor persoane ca să vândă ceva.
Promovăm o colaborare cu ministerul Sănătății, cu autoritățile statului, suntem pentru o dezbatere reală, autentică, în care fiecare să urmărească cu adevărat interesul națiunii române.”
Într-un scurt interviu acordat pentru ActiveNews, George Stoian, reprezentant al Asociației „Pro Decizii Informate”, a explicat motivele pentru care nu și-a vaccinat copilul, arătând faptul că nimeni, nicio autoritate, nu a dorit să-și asume răspunderea pentru produsul cu care trebuia injectat acesta.
„Mesajul pe care am vrut să-l transmitem în cadrul acestei dezbateri este unul simplu: vaccinarea este un drept și nu trebuie să devină niciodată o obligație. Cei care vor să-și vaccineze copii, să aibă libertatea să îi vaccineze după ce se informează, după ce discută cu medicii, după ce știu ce conțin acele vaccinuri care se injectează copiilor lor, după ce știu ce efecte adverse își asumă, ce riscuri își asumă și dacă, într-un final vor considera că merită să își asume riscul vaccinării, să aibă toată libertatea de a vaccina.
Personal, nu mi-am vaccinat copilul. De ce?
În primul rând companiile farmaceutice care produc vaccinuri ne dau asigurări strict verbale că aceste vaccinuri sunt sigure, însă în scris nu-și asumă nimic! Practic, companiile farmaceutice care produc vaccinuri fug de orice asumare a responsabilității pentru siguranța propriilor vaccinuri.
Un alt element foarte important care m-a convins să iau atitudine împotriva acestei legi este ceea ce s-a petrecut în perioada 2006-2009 când am avut așa-zisele pandemii de gripă aviară și de gripă porcină.
Am fost amenințați cu milioane de morți în 2006 sau cu zeci de mii de morți în 2009. S-a cerut vaccinarea noastră obligatorie, s-a făcut tot ce s-a putut de către Ministerul Sănătății pentru a ni se băga în oase spaima de moarte și a ne determina să ne vaccinăm. Ulterior s-a dovedit că așa zisele pandemii de gripă porcină și aviară au fost niște escrocherii. […]
Unde este riscul uriaș al unei asemenea legi? Riscul este că dacă le dăm dreptul să ne vaccineze cu forța, atât pe copiii noștri cât și pe noi, pentru că și noi ar urma să fim vaccinați, dacă le dăm acest drept le dăm dreptul ca în viitor să săvârșească noi și noi abuzuri.
Dacă noi le dăm dreptul să ne injecteze cu ce vor unii, care nu-și asumă nimic, în niciun fel, înseamnă că ne întoarcem la practici medicale din Germania anilor ’30-’40 ai secolului trecut.
Informați-vă și dacă decideți să vă vaccinați copiii, atunci aveți toată libertatea din lume de a-l vaccina. Dar nu permiteți nimănui să ia această decizie în locul dumneavoastră. Pentru că dacă copilul dumneavoastră va suferi, dvs. și copilul dumneavoastră veți suferi, nu ministrul Sănătății, nu secretarii de stat, nu producătorii. Decizia este și trebuie să rămână a părinților.”
Citiți și:
Scrisoare deschisă a Alianței Părinților către Parlament, împotriva vaccinării obligatorii
Laureat al premiului Nobel pentru Medicină avertizează: «Se intră acum în dictatura vaccinurilor!»
yogaesoteric
16 septembrie 2018