Falimentul evident al regimului euro-atlantic în România (I)

 Este axiomatic faptul că a conduce o țară este o îndeletnicire dificilă. Dificultatea este în parte dată și de lipsa definirii și urmăririi coerente a interesului național profund, cel de termen lung, ceea ce face ca interesele de termen scurt să ajungă adeseori să fie tratate prioritar, iar costurile cu care se obțin anumite interese de termen scurt să nu poată fi evaluate corect.

Cu această situație s-a confruntat și România în primul deceniu post-comunist. Rămasă fără umbrelă militară externă protectoare, a încercat zadarnic să-și asigure securitatea alături de Rusia, iar apoi s-a reorientat către Occident, fără convingere și cu un entuziasm simulat. Reorientându-se către Occident, conducătorii României au întors complet spatele Rusiei, ceea ce a condus la vulnerabilități de securitate care se rostogolesc în continuare, generează riscuri și produc îngrijorări.

Oligarhia fesenisto-securistă care a preluat țara în decembrie 1989 din mâinile generalilor Iulian Vlad și Victor Athanasie Stănculescu nu a oferit României o aderare corectă la structurile euro-atlantice. Având în vârful ei exclusiv minoritari etnici, oligarhia a fost mult mai preocupată de propria înavuțire decât de a conduce în interes național o țară cu nivel ridicat de suveranitate în cadrul NATO și al Uniunii Europene, așa cum au procedat alte state din centrul și estul Europei care au făcut și ele parte din zona de influență a fostei Uniuni Sovietice. Dintre acestea, exemplele cele mai sugestive au fost și au rămas Polonia și Ungaria, iar în ultimii ani s-au adăugat Grecia, Cehia, Slovacia și Bulgaria.

Oligarhia fesenisto-securistă care a condus negocierile de aderare la NATO și la UE nu a calculat prețul aderării. După 1992, la cererea NATO conducerea României și a serviciilor secrete a predat toate rețelele de agenți și toate secretele țării, ceea ce o țară suverană nu trebuie să facă și, de regulă, nu face niciodată. Apoi, după anul 2003, tot la cererea NATO, ne-am desființat armata, reducând-o la câteva unități antrenate să lupte în războaiele din Orientul Mijlociu pentru interesele SUA, în Afganistan și pentru a distruge Irakul, inamic istoric al Israelului.

Aderarea la UE s-a făcut prin acceptarea altor cedări inacceptabile. Profesorul economist Ilie Șerbănescu a rezumat negocierea României pentru aderarea la UE prin reducere la formula acceptării condiției: „Vreți aderarea? Ne dați economia!”. Dar economia s-a dat cu resursele naturale cu tot. Cu ocazia negocierii aderării, conducerea României (președintele Iliescu și prim-ministrul Năstase) nu au luat niciun fel de măsuri de protecție a României în fața invaziei lăcustelor occidentale, care au jefuit România „cap-coadă”, până astăzi.

Ca urmare, liderii acceptați de structurile euro-atlantice să conducă România, singurii care au avut acces la putere, au primit de la străini sprijin personal și s-au îmbogățit în voie. Serviciile secrete și magistrații au fost aliniați activității în slujba noilor stăpâni ai României și puși sub directa lor conducere.

În anul 2015, într-un raport al CIA privitor la România s-a arătat că în perioada 1990-2015, din această țară au plecat spre bănci străine din offshore-uri suma de 350 de miliarde de dolari. Suma nu reprezintă totalul fraudelor, distrugerilor economice, pierderilor de resurse naturale, banilor negri etc., ci doar sumele care s-au depus în diverse conturi din offshore-uri, sume care nu au fost fiscalizate și care provin din activități economico-financiare ilicite.

Promovarea politicii de aderare la structurile euro-atlantice, concesiile făcute companiilor occidentale, susținute de statele occidentale, a condus la distrugerea aproape totală a economiei românești și la înlocuirea ei cu o economie străină, beneficiară a resurselor naturale și umane ale României și la o politică economică a guvernelor de la București care protejează activitățile și interesele acestei economii străine, inclusiv fraudele fiscale, încălcarea legilor în domeniul economico-financiar și imixtiunea în politicile publice ale statului și ale organelor administrative locale.

Este evident că regimul politic din România este într-o situație care, imaginat pe o axă, glisează între limitele de la „mare suferință”, până în apropiere de „faliment”. Situația bună a companiilor producătoare străine din România, situația bună a marilor complexe comerciale străine, situația bună a companiilor străine care exploatează și vând resursele naturale ale României (apă minerală, apă potabilă și pentru consum casnic, petrol, gaze, curent electric, aur, metale rare, lemn, materii prime pentru industria materialelor de construcții, pământ agricol etc.), situația bună a companiilor străine de transport, situația bună a societăților străine de asigurări, situația bună a băncilor străine etc., nu este echivalentă cu o situație bună a României. Multă lume face confuzie între binele străinilor care dețin economia din România și binele românilor. Economia străină din România nu este a noastră, chiar dacă sunt mulți români care muncesc și-și câștigă o pâine mai neagră, sau mai albă, de la acești străini.

Acapararea activităților economico-financiare din România de către străini a fost favorizată de lupta continuă a grupărilor românești de interese între ele. Grupate în jurul partidelor politice, aceste grupuri de interese se sfâșie între ele și, în schimbul ajutorului primit de la străini pentru a-și putea duce lupta politică, cedează, bucată cu bucată, părți din economia și resursele românești. Lupta între partidele politice este dublată de conflictele dintre președinții României și prim-miniștrii, conflicte care se datorează prevederilor constituționale care conferă atribuții executive care se suprapun președintelui și prim-ministrului.

Situația aceasta de conflicte cvazi-permanente s-a agravat datorită racordării serviciilor secrete ale României la Comunitatea Informativă a NATO. În cadrul acestei comunități (structură militară ierarhică), serviciile secrete au ajuns sub influență străină și au trecut la protejarea intereselor străine în România. Această situație a fost acceptată de conducerea politică a României începând cu anul 2003 și s-a accentuat în timpul mandatelor președinților Băsescu și Iohannis.

Cu toate că serviciile secrete, cu deosebire SRI, au controlat parchetele, numeroase instanțe, poliția și organele de control financiar, fiind principalii furnizori de informații/ dosare ale acestora și au fost structurile care au catalizat sau au stopat promovarea unor dosare de infracțiuni economico-financiare. Economia străină din România a fost ferită de controale și de presiunea obligațiilor care decurg din aplicarea legislației în vigoare. Companiile multinaționale străine nu au fost oprite să jefuiască resursele României, în timp ce controalele s-au prăvălit asupra firmelor românilor, cu brutalitate, fără niciun fel de activitate preventivă.

Serviciile secrete din România nu se pot deroba de răspunderea care le revine, alături de factorul politic, pentru situația dezastruoasă în care a ajuns capitalul românesc în raport cu capitalul străin din România, nu se pot deroba de răspunderea pentru fraudarea generală a țării de către străini și nici pentru vulnerabilitățile mari de securitate națională în care se găsește țara. De asemenea, serviciile de informații și ultimii doi președinți ai României sunt responsabili pentru încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești și pentru abuzurile care s-au practicat în societatea românească, cu deosebire de către magistrați și de către ANAF, uneori, în aceste abuzuri fiind târâte și structuri ale Ministerului de Interne.

O cauză agravantă a acestei situații este acțiunea consilierilor străini de la servicii, din justiție și din alte instituții ale statului. Prin intermediul serviciilor secrete, acești consilieri străini conduc justiția, parchetele, ANAF-ul, Anti-frauda, Poliția, Jandarmeria, Armata, ANI și alte organe de control. Dar imixtiunile străine care au aservit total România s-au făcut cu contribuția decisivă a conducătorilor politici ai României. Argumentăm această afirmație amintind doar telegrama din 2006, publicată de WikiLeaks, privitoare la întâlnirea de la București a președintelui României cu directorul FBI, Robert Müller, când Traian Băsescu a spus că și-ar dori să vadă o prezență FBI în România la fel de robustă ca cea a CIA. Aceste atitudini, determinate uneori din interese de obținere a protecției personale din partea serviciilor secrete străine, alteori din simplă slugărnicie, au subjugat România, din aproape în aproape.

În cei 25 de ani ai regimului ceaușist, Securitatea a băgat frica în români și s-a oprit la acest nivel de acțiune în majoritatea zdrobitoare a cazurilor în care s-a implicat. Spre deosebire de fosta Securitate, actuala poliție politică represivă nu se joacă! Ea distruge oamenii incomozi și se prăvălește și asupra familiilor lor!

Aceste fenomene negative s-au accentuat în ultimii ani, ceea ce a condus la agravarea crizei social-politice din România și la conflicte între Parlament și Guvern, pe de o parte și SRI+Președinție+DNA, pe de altă parte. Cea de a doua grupare este și gruparea care sprijină cu multă hotărâre interesele străine din România, reprimă spiritul național românesc și promovarea unor politici asemănătoare cu cele promovate în SUA de către noul regim național-protecționist al administrației președintelui Donald Trump. Ca urmare, cu toate că România are un parteneriat strategic cu SUA, singura țară pe care se bazează în mod real pentru apărarea securității naționale, președintele Iohannis, care este conducătorul politicii externe a țării, menține linia politică a vechiului regim politic iudeo-globalist de la Washington. Întâmplător sau nu, conducătorii celor trei instituții din această a doua grupare de forțe opuse din România sunt toți trei minoritari etnici…

După 1990, efectivele serviciilor secrete ale României au crescut exponențial, depășind de câteva ori efectivele fostei Securități a regimului socialist de stat. De asemenea, au fost mult întărite Jandarmeria și Poliția de Frontieră. În paralel, cum am arătat, armata a fost redusă până la aproape de desființare, totalul efectivelor ei, cu angajați civili cu tot, nereușind să umple un stadion de fotbal. În România se vorbește de „democrație”, dar un stat în care forțele de represiune sunt mult mai numeroase decât armata, nu poate fi un stat democratic.

Democrația, în înțelesul dat termenului de regimul bazat pe existența mai multor partide, regim în cadrul căruia partidele își dispută conducerea societății prin alegeri aparent libere, nu este un model de regim politic care să fi avut performanțe în istoria României. Această afirmație este, probabil, de-a dreptul șocantă, pentru o parte a opiniei publice, dar este reală. România este o țară majoritar ortodoxă care păstrează în mentalitatea poporului numeroase acumulări provenite din cultura și civilizația orientală. Din această cauză nu toate modelele de tip occidental se potrivesc poporului român. Introducerea forțată a unor modele occidentale nu a făcut bine românilor, ci i-a bulversat, situație de care au profitat străinii și minoritățile naționale, ai căror reprezentanți au condus țara în cea mai mare parte după decembrie 1989. Este suficient să rostim doar câteva nume pentru a argumenta afirmația de mai sus: Iliescu (bunicul: Ivanovici), Roman (Neulander), Militaru (Lepădat), Măgureanu (Asztalos), Brucan (Brukner), Bârlădeanu (Goldenberg), Năstase, Constantinescu (Kazbich), Ungureanu, Ponta (Naumovici) ș.a. Toți cei numiți mai sus, ca și numeroși alții, poartă nume românești dar niciunul nu este român, nici de sânge și, după cum au dovedit prin faptele lor, nici de simțire.

Măcar astăzi deținătorii minoritari etnici ai puterii reale din România nu sunt deghizați în români, ci poartă numele reale: Iohannis, Hellvig… Kövesi este numele de căsătorie al „șefei cătușelor”, pe care l-a preferat celui de familie, respectiv Lascu, care trădează originea etnică reală…

Erodarea energiilor naționale românești în lupta dintre partidele politice, instituțiile represive, interesele străine din țară etc., este un fenomen care are vechi rădăcini istorice și este o vulnerabilitate foarte mare a României. Pentru eliminarea acestei vulnerabilități, clasa politică românească a încercat diverse soluții, începând din secolul al XIX-lea. S-a început cu aducerea prințului străin, cu rotativa guvernamentală și cu alte inițiative, dar de fiecare dată s-a ajuns la soluția care pare singura: regimul bazat pe o legislație autoritară, condus cu fermitate.

În istoria României nu au fost înregistrate progrese și nu au fost promovate interesele naționale decât în timpul unor regimuri autoritare. Până în prezent, nu există excepții. Începând cu epoca modernă, după unirea Principatelor Române, regimuri autoritare au promovat A.I. Cuza, I.I.C. Brătianu, Carol al II-lea, Antonescu și cei doi lideri comuniști, Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. Toți au contribuit la înălțarea României, unii mai mult, alții mai puțin.

Astăzi, regimul euro-atlantic din România a dat faliment. Recunoașterea acestui faliment este doar o chestiune de timp, de înfrângere a unor emoții, de înțelegere a situației, de împăcare/ de punere în acord a mentalului opiniei publice cu realitatea.

Partenerul strategic al României, SUA a transmis un mesaj foarte coerent tuturor statelor europene, prin care a afirmat că susține o „Europă a națiunilor” și că este „împotriva globalizării”, pe care președintele Donald Trump a numit-o „gogorița băgată forțat pe gâtul popoarelor”. Mai mult decât atât, președintele Donald Trump a transmis și avertismentul amenințător că „statele care nu ne vor urma pe această linie politică, vor avea mari probleme!” Nu cred că este necesar un discurs mai coerent pentru ca europenii cărora le pasă de relația cu SUA și sunt dependenți de ea să înțeleagă ce au de făcut.

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, aservit regimurilor politice masono-globaliste, în frunte cu cele ale Germaniei și ale UE, nu a reacționat în niciun fel și nu a dat nici cel mai mic semnal de încercare de a pune în acord politica României cu politica partenerului strategic de la Washington. Discursul politic prezidențial din acest an, 2017, se referă exclusiv la interesele UE, la românii din afara granițelor care-i slujesc pe occidentali, la nevoia de a respecta dispozițiile de la Bruxelles, la necesitatea de a sluji flancul NATO din Balcani, la primirea de emigranți de pe alte continente etc.

Președintele României face totală abstracție de faptul că UE scârțâie din toate încheieturile și satisface doar interese oligarhice occidentale, care nu ajută cu nimic România și, de asemenea, ignoră faptul că numeroși analiști și politicieni din întreaga lume întrevăd destrămarea Uniunii Europene. Președinția României nu a dat niciun semnal privitor la nevoia unor proiecte politice alternative, strict necesare situației în care Uniunea Europeană s-ar destrăma, sau dacă interesele supraputerilor Lumii ar decide reconfigurări ale sferelor de influență. Totul este posibil, nimic nu trebuie exclus din analiză și România ar trebui să fie pregătită pentru orice alternativă.

Până în prezent, interesele naționale românești profunde nu se regăsesc în proiectele prezidențiale, iar când acestea sunt promovate de la nivel de guvern și de parlament, sunt boicotate, atât pe față, cât și cu mijloace ascunse, de trinomul amintit mai sus, Președinție+SRI+DNA.

În aceste condiții, reformarea societății românești apare multor gânditori ca o necesitate stringentă. Ea nu va avea efect decât dacă este concepută și pusă în aplicare pe baza intereselor naționale românești, de către români care să nu fie aserviți intereselor străine, primul pas obligatoriu fiind ridicarea substanțială a nivelului suveranității naționale.

Prin unele din scrierile mele, am încercat să aprind lumina pentru a arăta adevărul. Desigur că pentru orbi sau pentru cei care vor cu tot dinadinsul să-și țină ochii închiși, cu pleoapele strânse, nu am putut face nimic.

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Citiți continuarea acestui articol

Citiți și:
Adevăruri şocante pe care nu o să le găsiți niciodată în presa «sistemului»! Dialog «la gura sobei» cu istoricul Corvin Lupu despre Decembrie 1989 (1)
Adevăruri deranjante: Protejarea interesului național sau al camarilei politice?

yogaesoteric
12 iulie 2017