Moştenire grea a echipei democraţilor de la Casa Albă
În urmă cu un an, preşedintele Barack Obama descria Yemenul ca o poveste de succes a operaţiunilor contra-teroriste. O declaraţie nefericită, pentru că acum Yemenul este un stat eşuat, prins într-un război civil, iar, în cazul în care nu ar fi existat o intervenţie a Arabiei Saudite, atunci ar fi avut loc una iraniană. SUA au pierdut armament în valoare de aproape jumătate de miliard de dolari, care a ajuns în mâinile rebelilor şiiţi.
Administraţia Obama mai are şi experienţa Ucrainei, acolo unde înlăturarea regimului pro-rus al preşedintelui Ianukovici a dus la ocuparea Crimeii de către Federaţia Rusă şi la un conflict în estul ţării, însoţit de o gravă criză economică şi socială în celelalte regiuni.
Mai există şi cazul Siriei, unde sprijinirea de către SUA a forţelor aşa-zis moderate care luptă împotriva regimului al-Assad a dus la apariţia unei grupări teroriste de temut şi la declararea unui Califat în Orientul Mijlociu.
Au apărut apoi fricţiunile dintre SUA şi China legate de litigiile teritoriale din Marea Chinei de Sud, ajungându-se până acolo încât oficialii chinezi să ameninţe că vor doborî un avion militar american.
Un articol publicat în numărul iulie/august al revistei Foreign Affairs încearcă să arate că administraţia Obama a primit cea mai grea moştenire în materie de politică externă din istoria Statelor Unite, însă că aceasta nu o absolvă de toate greşelile şi nu permite aruncarea responsabilităţii pe umerii fostelor administraţii republicane.
„Fiecare preşedinte primeşte o moştenire complexă când vine la putere, iar Obama a primit-o pe cea mai proastă”, scrie Foreign Affairs. „Susţinătorii lui Obama trebuie să ştie că nu pot celebra presupusele succese ale preşedintelui, pentru ca apoi să se dezică de aceleaşi acţiuni când ele au dus la rezultate dezastruoase. Dacă Obama poate spune că a împins Al-Qaeda pe calea spre înfrângere şi că a pus capăt astfel războiului împotriva terorismului – aşa cum a spus printre aplauze, la Universitatea Naţională de Apărare în 2013, atunci el trebuie să-şi asume şi revirimentul jihadismului din cei doi ani care au trecut de atunci. Dacă administraţia putea celebra succesul politicii sale în Irak în 2012, atunci nu ar trebui să aruncăm vina pe administraţia Bush pentru dezastrul ulterior din Irak, din 2014”.
„Fiecare preşedinte trebuie judecat după câteva criterii clare – capacitatea de a realiza ceea ce a promis, fragilizarea inamicilor ţării, fortificarea statelor-prietene şi elaborarea unui concept al intereselor americane care să fie valid şi convingător. Obama nu stă bine la niciunul dintre aceste criterii.
Ar fi trebuit readusă stabilitatea la Cairo, Istanbul şi Damasc. Colonizarea israeliană ar fi trebuit oprită şi să fie negociată o pace cu palestinienii. Toate acestea ar fi trebuit să se realizeze graţie forţei morale a administraţiei Obama şi a personalităţii sale. Însă nimic din toate acestea nu s-a petrecut până acum”, arată Foreign Affairs.
„Cât îi priveşte pe inamicii SUA, nucleul Al-Qaeda poate că este acum mai fragil decât era atunci când Obama a venit la putere, însă acum ceea ce Obama a definit iniţial drept «cavaleria jihadului» este mult mai puternică şi agresivă.
Poate că economia rusă a fost lovită puternic de scăderea preţului petrolului, dar Ucraina se pregăteşte de o nouă ofensivă rusă împotriva căreia Obama s-a opus doar cu vorba. Acordul cu Iranul s-a încheiat în schimbul miliardelor de dolari ce vor veni ca urmare a ridicării sancţiunilor, miliarde care vor fi însă folosite şi pentru finanţarea anti-americanilor din Liban, Yemen, Irak, fâşia Gaza şi Afganistan. Totul în schimbul unei promisiuni a încetării temporare a programului nuclear iranian.”
„Adevărul este că ideea lui Obama despre politica externă americană se reduce la faptul că ar trebui să fie mai puţină politică externă, că SUA nu ar trebui să se amestece în afacerile interne ale altor state şi, cu siguranţă, să nu facă asta fără mandat ONU, precum şi că Washingtonul trebuie să se concentreze pe ceea ce face acasă mai mult decât pe ceea ce face peste hotare. Acum consecinţele acestei politici externe devin evidente.”
de Călin Marchievici
Sursa: cotidianul.ro
Citiţi şi:
Mecanismele dominației occidentale: o scurtă istorie a Irakului și Kuweitului (I)
Capcana lui Tucidide: Se îndreaptă America şi China spre un război?
Noi dovezi şocante dar edificatoare că este iminent colapsul SUA
yogaesoteric
20 noiembrie 2015