Falsurile şi manipulările revoltătoare din spatele condamnării injuste a lui Gregorian Bivolaru (I)

de Decebal Avramescu şi Florina Hari

Începem, cu acest articol, o serie de dezvăluiri senzaţionale despre cum au fost trucate probele, cum au fost falsificate declaraţiile aşa-ziselor victime şi ale martorilor şi despre cum a fost manipulată judecata în procesul lui Gregorian Bivolaru de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, finalizat în iunie 2013 cu o condamnare măsluită. Vom evidenţia existenţa unui sistem vicios, care este apărat (din păcate) cu străşnicie chiar de către autorităţi. Toate acestea au fost posibile pentru că, în România, cei cu mare potenţă decizională au încă modalităţi de a prezenta albul ca fiind negru şi îşi pot pune în aplicare deciziile abuzive, a căror menţinere implică de fiecare dată noi şi noi abuzuri menite să ascundă urmele celor precedente. Persecuţiile şi mistificările stupefiante pe care le vom dezvălui vă vor face să înţelegeţi cu adevărat în ce ţară trăiţi şi felul în care sunteţi minţiţi şi manipulaţi.

Încă de la început este necesar să evidenţiem faptul că aceste manevre judiciare au fost sistematic însoţite şi acoperite de o diabolică orchestrare şi manipulare mediatică. Chiar fără să fi analizat prea mult întreaga chestiune, orice om lucid observă cu uşurinţă un lucru foarte ciudat: din majoritatea covârşitoare a miilor de articole şi emisiuni televizate care i-au atacat pe yoghini lipseşte aproape cu desăvârşire exprimarea în replică a celor acuzaţi. Opinia publică este realmente hipnotizată de ani de zile cu un singur punct de vedere, cel al acuzatorilor. Ori acesta este un lucru cu totul anormal, ce contrazice cele mai elementare norme ale jurnalismului. Având în vedere că situaţia se repetă sistematic, singura explicaţie este că în acest caz dictează interese mai presus de respectarea legii.
 
În analiza atentă a cazului MISA frapează imediat disproporţia flagrantă dintre uriaşul scandal mediatico-judiciar şi faptul că acesta efectiv nu poate fi susţinut prin probe. Merită să ne întrebăm, de exemplu, ce a rămas din acuzaţiile perorate atât de virulent acum 10 ani, în anul 2004, atunci când au avut loc percheziţiile extrem de violente în casele yoghinilor, acţiune ce a fost caracterizată unanim de presă ca „cea mai mare acţiune a Poliţiei de după Revoluţie”? Toate acele acuzaţii fantasmagorice s-au risipit ca un fum. Singura justificare a întregului scandal pare să fie condamnarea lui Gregorian Bivolaru  pentru „act sexual cu o minoră”. Lucrurile devin însă cu atât mai suspecte (şi în acelaşi timp mai concludente) dacă ţinem cont de faptul că însăşi „victima” Mădălina Dumitru a făcut nenumărate plângeri în care a arătat că în realitate totul este o înscenare a Parchetului şi că de fapt ea nu îl acuză cu nimic pe liderul MISA. Şi totuşi, această faţetă a problemei nu a fost absolut deloc prezentată de mass-media cu toate că este vorba – nu-i aşa? – de unica „victimă” a lui Gregorian Bivolaru „dovedită” în justiţie.

Este esenţial să observăm că, deşi presa pare să fie avidă după orice detaliu cu privire la MISA, orice opinie care contrazice concluzia care îi pune la zid pe yoghini, oricât ar fi ea de importantă şi din partea oricui ar veni, este complet ignorată. Constatăm astfel că motivarea deciziei de acordare a azilului politic lui Gregorian Bivolaru de către Curtea Supremă din Stockholm nu a fost adusă la cunoştinţa opiniei publice din România. Rapoartele alarmante despre cazul MISA ale unor organizaţii internaţionale de apărare a drepturilor omului ori interpelările adresate statului român despre acest caz de către zeci de europarlamentari nu sunt menţionate de niciun jurnalist. De ce presa din România nu spune nimic despre toate acestea?

Un studiu foarte minuţios şi competent al cazului MISA a fost realizat de Gabriel Andreescu, fondatorul asociaţiei de apărare a drepturilor omului APADOR-CH. Domnul Andreescu a publicat două volume de analize axate pe cazuri concrete, intitulate „Reprimarea mişcării yoga din anii ’80” şi respectiv „Represiunea împotriva MISA din 1990 până în prezent”. În introducerea la primul volum, el spune: „Represiunea împotriva adepţilor MISA ar părea o poveste de necrezut într-o societate care aparţine comunităţii democraţiilor. Cu greu ne-ar putea convinge cineva că cele întâmplate chiar s-au întâmplat dacă nu s-ar fi desfăşurat chiar sub ochii noştri.” Este însă mai mult decât semnificativ că deşi domnul Gabriel Andreescu este o autoritate binecunoscută în spaţiul public românesc, studiile sale pe tema MISA au fost complet trecute sub tăcere de jurnalişti. Iar la această strategie a discriminării făţişe s-a aliniat toată presa cea atât de „diversă”, dar care, iată, pe tema MISA execută docilă aceeaşi partitură. Tocmai de aceea se poate vorbi de un linşaj mediatic pus la cale de grupuri de interese care au capacitatea de a dicta ce orientare să fie indusă în rândurile populaţiei.

Cu toate acestea, campania autorităţilor române împotriva MISA a devenit deja un subiect internaţional şi a fost pusă în adevărata ei lumină după ce liderul spiritual al mişcării, Gregorian Bivolaru, s-a refugiat în Suedia. Curtea Supremă a Suediei a refuzat extrădarea cerută de autorităţile de la Bucureşti. Curtea a ajuns la concluzia că: „O vedere de ansamblu a investigaţiei la care am făcut referire în această parte trebuie privită ca susţinând concluzia că, datorită convingerilor sale religioase, Gregorian Bivolaru riscă să suporte persecuţii cu caracter grav, în cazul extrădării. Pentru acest motiv, Curtea Supremă găseşte că paragraful 7 constituie un impediment în aplicarea Legii extrădării.”

Viebeke Sperling, o celebră ziaristă daneză scria în iulie 2012 într-un articol publicat de ziarul danez Politiken: „Cazul MISA dovedeşte că România nu a întrerupt practicile obscure ale Securităţii din vremea lui Ceauşescu. Agenţi ai temutei Securităţi din timpul comunismului încă mai fac prăpăd din interiorul Guvernului României”. De altfel, şi generalul de brigadă Dan Voinea, fost şef al Parchetelor militare, care a avut sarcina de a cerceta judiciar cazul MISA, a ajuns să spună că „Dosarul lui Gregorian Bivolaru a fost fabricat de procuratura română la comanda Securităţii. Este un caz bizar şi unic în justiţia europeană”.

Într-adevăr, există foarte multe date care arată că dosarele MISA au fost fabricate de către serviciile secrete ale statului (fosta Securitate comunistă, apoi actualul SRI). De altfel, în anul 2011, purtătorul de cuvânt al SRI  chiar a recunoscut public că agenţi ai Serviciului Român de Informaţii lucrau deja de 16 ani ca jurnalişti sub acoperire, pentru a controla campania împotriva practicanţilor de yoga.

Întrebarea care apare firesc este: de ce are loc această cruntă reprimare a unei şcoli de yoga? Răspunsul a fost deja dat şi confirmat încă de mult timp de istorie: pentru că regimurile bazate pe manipulare sunt întotdeauna extrem de deranjate de mişcările spirituale autentice, de grupurile mari de oameni care prin orientarea lor către Dumnezeu nu mai pot fi supuse. Un om spiritual poate să sesizeze adevărul dincolo de aparenţele şi de păcălelile pe care unii urmăresc să le inducă. Iar sistemul vede în aceasta o ameninţare. Sistemul vrea ca oamenii să aibă un comportament de turmă, să se uite tranchilizaţi la televizor şi să asculte obedienţi ceea ce li se sugestionează mai mult sau mai puţin explicit. Ultimul lucru pe care îl vor oamenii din culisele puterii este o opinie publică informată, conştientă, capabilă să evalueze în mod inteligent totul. De aceea opinia publică este menţinută într-o înfiorătoare amorţire a gândirii.

Considerăm că nedreptăţile din cazul MISA sunt relevante pentru modul de funcționare al întregii democraţii din România. La fel s-a procedat în dosarele victimelor aşa-zisei „Revoluţii” din 1989, la fel cu victimele mineriadelor, cu exploatările ilegale şi toxice de la Roşia Montana, cu gazele de şist, cu distrugerea culturii, a educaţiei, a industriei, a sistemului sanitar… Fraţi români – ca să repetăm un îndemn deja istoric – treziţi-vă, că aţi dormit destul! Toate aceste realităţi crunte cu care ne confruntăm sunt legate între ele şi nu sunt absolut deloc întâmplătoare sau rezultate ale incompetenţei unora pe care să se dea vina.

Este semnificativ să observăm că hăituirea yoghinilor şi a lui Gregorian Bivolaru a fost declanşată după ce fuseseră lansate în presă, încă din anii ’90, tot felul de calomnii bizare despre yoghini. Apoi, în 1996 surse oficiale au recunoscut că MISA a fost pusă sub urmărirea informativă a SRI. Au urmat încălcări repetate din partea autorităţilor a drepturilor fundamentale ale practicanţilor yoga: discriminări în închirierea de spaţii pentru cursurile de yoga, descinderi în forţă ale poliţiştilor la sediile MISA, descinderi în timpul cărora s-a trecut inclusiv la imobilizarea yoghinilor folosindu-se abuziv cătuşe ş.a.m.d. Însă în martie 2004 represiunile au atins un nivel fără precedent. Atunci, descinderile şi percheziţiile procurorilor și ale jandarmilor mascați în casele yoghinilor au avut scopul clar de a găsi nu contează ce pretext pentru a distruge definitiv această grupare spirituală.  

Interesant este că atacurile poliţieneşti din 2004 au făcut parte dintr-o acţiune care a purtat numele de cod „CHRIST” (etim. limba greacă – Christos: cel uns, cel ales de Dumnezeu) – denumire şocantă care relevă, fără putinţă de tăgadă, implicarea anumitor cercuri oculte adversare, în represiunea ideologică împotriva şcolii de yoga şi a yoghinului Gregorian Bivolaru.

Asaltul jandarmilor şi procurorilor din luna martie 2004 asupra caselor particulare ale practicanţilor yoga a fost descris în concluziile Raportului APADOR-CH din luna aprilie 2004 în felul următor: „Descinderile brutale, nemotivate, efectuate la data de 18 martie 2004, la Bucureşti, la care au luat parte peste 300 de jandarmi, procurori, poliţişti şi lucrători SRI sunt un eveniment dintr-o lungă serie de acţiuni care au avut ca ţintă MISA şi mişcarea yoga din România. Acţiuni represive şi campanii calomniatoare contra MISA şi simpatizanţilor yoga au avut loc şi anterior, şi în alte locuri din ţară. Dar intervenţia parchetului, jandarmilor şi Servicului Român de Informaţii în evenimentele din martie 2004 nu a atins totuşi niciodată asemenea proporţii. Este vorba despre cea mai gravă încălcare a democraţiei de la mineriade încoace.”

Deşi acţiunea extrem de violentă din martie 2004 se dorea a fi decisivă în scoaterea în afara legii a yoghinilor, totul s-a dovedit a fi însă un imens bluf al autorităţilor. Niciuna dintre acuzaţiile şocante (pericol pentru siguranţa naţională, trafic de droguri, trafic de arme, reţele de prostituţie) nu a putut fi dovedită prin probe. Aceasta a fost cu atât mai penibil cu cât securiştii supravegheau MISA deja de 10 ani, inclusiv prin mandate nominale de interceptare telefonică.

Totuşi, pentru a-şi justifica pompoasa desfăşurare de forţe judiciare şi scandalul mediatic declanşat, au fost demarate (mai exact spus fabricate, măsluite) dosarele penale împotriva membrilor MISA. Aspectul care este cu atât mai hilar şi care denotă falsitatea acestor dosare este că urmărirea penală  a început – chipurile – fără să se cunoască numele făptuitorilor (ceea ce se numeşte în limbaj juridic „in rem”). Să înţelegem că securiştii nu ştiau pe cine au urmărit şi cui i-au ascultat telefonul timp de 10 ani?

În plus, în mod stupefiant, deşi în 2004 procurorii şi mascaţii au percheziţionat 16 locuinţe şi au bulversat viaţa privată a zeci de oameni (ridicând tone de bunuri), nimeni nu a fost arestat pentru că Parchetul nu a avut probe.

În încercarea disperată de a oferi o aparenţă de legitimitate acţiunilor abuzive care avuseseră loc în martie 2004, „INAMICUL PUBLIC NUMĂRUL 1”, „PERICULOSUL” Gregorian Bivolaru a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, trafic de minori şi tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României.

Aşadar, peste 10 ani de supraveghere, resurse umane şi materiale uriaşe cheltuite, sunt încununate apoteotic cu identificarea şi prinderea „duşmanului de clasă, pericolul absolut al societăţii româneşti”, pe numele căruia se emite un mandat de arestare, într-un dosar în care aşa-zisa parte vătămată (minora) îşi declină cu fermitate această calitate!!! Ba mai mult, minora denunţă procurorii pentru traumele suferite. În ciuda faptului că acuzaţiile foarte grave vehiculate de autorităţi în primele zile ale anchetei din martie 2004 nu au putut fi susţinute prin probe concrete, persecuţiile şi agresiunile împotriva practicanţilor yoga în cadrul MISA au continuat şi în perioada ce a urmat.

O parte a victimelor abuzurilor procurorilor a depus 55 de plângeri penale la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie împotriva procurorilor Curţii de Apel Bucureşti, referitor la săvârşirea de către aceştia a unui număr de peste 10 infracţiuni grave cu ocazia percheziţiilor din data de 18 martie 2004 şi a audierilor ce au urmat. În mod suspect, niciuna dintre victimele care formulaseră plângeri nu a fost citată pentru audieri şi absolut niciun act procedural nu s-a efectuat în aceste dosare în care reclamanţi erau yoghinii. Se vede foarte clar că solidaritatea procurorilor în muşamalizarea faptelor colegilor lor infractori a fost – putem spune cu ghilimelele de rigoare – „remarcabilă”.

În timpul proceselor care au urmat şi în care Gregorian Bivolaru era acuzat, acesta a fost rând pe rând achitat atât de instanța de fond, Tribunalul Sibiu, cât și de instanța de apel, Curtea de Apel Alba-Iulia. Instanțele de fond și de apel au constatat amândouă că faptele incriminatoare nu există!!! Ambele cercetări judecătorești au scos indirect în evidență că Parchetul a instrumentat acest dosar penal prin grave abuzuri și ilegalități săvârşite la comandă politică, neexistând nici măcar o probă din care să rezulte vinovăția lui Gregorian Bivolaru!

Şi totuşi, în aprilie 2012 Curtea Supremă din România a luat decizia halucinantă de a casa cele două achitări (pronunţate de Tribunalul Sibiu şi de Curtea de Apel Alba Iulia) şi de a rejudeca acest caz de la capăt! Ca o culme a cinismului, casarea hotărârilor anterioare de achitare s-a făcut pe motiv că i se oferă astfel ocazia liderului MISA să se apere…

Judecătorul Ionuţ Matei, președinte al completului a avut încă de la început o atitudine vădit părtinitoare în sensul defavorizării și nerespectării drepturilor lui Gregorian Bivolaru. Atitudinea președintelui de complet a fost  exprimată atât prin demersuri care împiedicau exercitarea apărării acuzatului, cât și printr-un comportament excesiv pe care îl manifesta faţă de avocaţii care acordau asistenţă juridică în dosar. 

Într-o manieră inchizitorială, procesul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost soluţionat în 14 iunie 2013 cu condamnarea lui Gregorian Bivolaru pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu fosta minoră Mădălina Dumitru.

După cum vom arăta în continuare, acuzaţiile din dosarele fabricate împotriva lui Gregorian Bivolaru şi MISA s-au sprijinit pe o serie de aberaţii contrafăcute şi pe unele persoane, puţine la număr, care au acceptat să mintă şi să înşele, în speranţa că se vor îmbogăţi. Instanţele de fond şi de apel, care au soluţionat corect dosarul, au triat probele selectându-le pe cele pertinente şi utile, însă judecătorii ICCJ l-au condamnat pe Gregorian Bivolaru tocmai pe baza minciunilor flagrante ale unor persoane lipsite de credibilitate şi de scrupule.

Pentru a evidenţia toate acestea, în următoarele articole vom analiza declaraţiile mincinoase ale unor martori care au fost scoşi „basma curată” de către Parchet deşi s-au făcut repetate plângeri împotriva lor. Vom putea sesiza astfel tertipurile murdare prin care au fost de ochii lumii „soluţionate” plângerile împotriva surorilor Mureşan Agness Arabella şi Mureşan Isabela, precum şi împotriva mamei acestora, Dănuţ Doina. Împotriva acestora au fost formulate mai multe plângeri pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, mărturie mincinoasă, denunţ calomnios, trafic de persoane şi prostituţie. Vom analiza de asemenea şi condiţiile mai mult decât dubioase în care organele judiciare au cercetat şi analizat plângerile penale formulate împotriva numitelor Dumitru Ionela Cristina şi Stoenescu Luminiţa, pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă  săvârșită cu ocazia audierii lor în calitate de martori în dosarul lui Gregorian Bivolaru care a fost judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție.

După cum vom descrie în detaliu, toate aceste plângeri făcute pe numele unor mincinoşi de cea mai joasă speţă au fost respinse de Parchet, fără nicio analiză, tocmai pentru a nu zgudui eşafodajul unei condamnări injuste.

Citiți continuarea acestui articol

Citiți și:

Raportul asociației Human Rights Without Frontiers Int’l referitor la cazul MISA/Gregorian Bivolaru

Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (1)

 

yogaesoteric
22 septembrie 2014

 
 
 

Also available in: English