FALUN GONG – o şcoală spirituală decimată în China comunistă
un articol de Mihaela Gheorghiu
Adevăr-Bunătate-Toleranţă şi o şcoală spirituală mult prea populară
Li Hongzhi a fondat Falun Gong (Falun Dafa) în 1992; timp de 7 ani şcoala iniţiată de el, bazată pe o formă foarte simplă de Yoga, s-a bucurat de o mare popularitate. Asociaţia chineză de Qi Qong care este controlată de guvernul chinez, a organizat în mod oficial conferinţele ţinute de Li Hongzhi. Şcoala a participat la diferite expoziţii şi a primit în urma cercetărilor realizate de guvern numeroase premii pentru “deosebitele contribuţii aduse la îmbunătăţirea stării de sănătate fizică şi mentală a populaţiei”. În parcurile publice puteau fi văzute deseori grupuri mari de persoane care îşi practicau exerciţiile de Qi Qong în aer liber.
În urma unui studiu statistic Guvernul chinez estimează în 1999 că numărul de practicanţi a ajuns la 70-100 de milioane, adică mult peste numărul de membri ai partidului comunist chinez (care număra doar 60 de milioane de membri). Astfel, guvernanţii încep să privească marea popularitate pe care acest sistem şi-o câştigase ca fiind o ameninţare la adresa puterii politice. Practicanţii încep să fie pesecutaţi. La început nu li se mai dau autorizaţii pentru locurile de practică, apoi sunt amendaţi şi anchetaţi fără motiv. Se continuă cu campanii calomnioase în presa controlată de stat, sunt interzise unele cărţi tipărite de mentorul şcolii.
Aşa a început ceea ce s-a dovedit a fi ulterior una dintre cele mai cutremurătoare acţiuni din cadrul cruciadei moderne împotriva spiritualităţii. Şi de ce? Pentru simplul motiv că şcoala reprezenta prin însăşi existenţa ei o ameninţare la adresa celor ce doreau cu orice preţ să păstreze puterea şi se temeau că masele de oameni le vor scăpa de sub control.
O propagandă acerbă anti Falun Gong şi torturi inumane pentru practicanţi
În iulie 1999 organizaţia este interzisă în mod oficial de guvernul chinez pe motiv că este o organizaţie periculoasă, ilegală (!) şi antiguvernamentală. Cu acea ocazie Li Hongzhi a declarat în apărarea Falun Gong: “nici acum, nici în viitor, noi nu ne vom opune guvernului. Ceilalţi pot să ne maltrateze, noi nu vom maltrata pe nimeni, nu putem să considerăm că un om este duşmanul nostru”. Şi de fiecare dată elevii săi au demonstrat că aşa şi este, în ciuda tratementelor extrem de dure la care au fost supuşi. Au avut mereu o atitudine non-violentă, dar demnă şi curajoasă, căutând să arate atât guvernului cât şi întregii lumi că sunt nevinovaţi.
Timp de 6 luni propaganda împotriva Falun Gong ocupa aproape 4 ore din programul TV zilnic, o veritabilă spălare de creier la nivel naţional având ca scop instigarea populaţiei împotriva practicanţilor. Toate ţările lumii au primit prin intermediul ambasadelor, documente de propagandă anti Falun Gong, pline de acuzaţii mincinoase.
Se spunea că: 
-Falun Gong este responsabilă de moartea a 1400 de persoane, invocând ca motiv că practicanţii au refuzat îngrijirile medicale în numele convingerilor lor sau pentru că nu au vrut să acumuleze bunuri materiale şi bani. Alte cauze invocate erau sinuciderile şi bolile mentale.
-Falun Gong organizează întâlniri ilegale care reprezintă o ameninţare la stabilitatea politică a ţării prin ”ocuparea în forţă a grădinilor publice”(!).
-Obstrucţionarea activităţilor religioase normale (aduceţi-vă aminte că normal înseamnă de fapt încadrarea în normele stabilite, nu firesc şi că de altfel, regimul comunist din China este mai degrabă ateu).
-Publicarea şi difuzarea ilegală de cărţi.
-Divulgarea secretelor de stat prin colaborarea cu SUA, lucru motivat de faptul că asociaţiile americane pentru apărarea drepturilor omului au luat apărarea Falun Gong (!).
Este inutil să mai spunem că nici una din aceste acuzaţii nu face parte din sistemul de învăţături al Falun Gong, după cum arată şi un raport al Amnesty International din martie 2000.
S-a vehiculat însă tot mai mult ideea că distrugerea Falun Gong a devenit tot mai mult o luptă personală a preşedintelui Jiang Zemin care ar fi avut din acest motiv numeroase dispute cu membrii cabinetului său. De altfel, comportamentul totalitar al acestuia în ceea ce priveşte practicile religioase este bine cunoscut. De exemplu, acelaşi preşedinte a interzis în China bisericile creştine, iar simpla importare a unei Biblii poate duce la ani lungi de închisoare. În China bisericile creştine sunt etichetate drept “secte malefice”( !). Motivul este acelaşi: bisericile respective nu se lasă controlate de stat şi corupte de practicile ateiste. La acelaşi tratament sunt supuşi şi reprezentanţii organizaţiilor pentru apărarea mediului înconjurător care sunt pedepsiţi pentru activităţle lor prin trimiterea în lagăre de muncă.
Însă în ceea ce îi priveşte pe practicanţii Falun Gong măsurile luate împotriva lor depăşesc orice imaginaţie. De exemplu, în toate închisorile, posturile de poliţie şi lagărele de muncă din China s-a dat această dispoziţie: “Cazurile de tortură până la moarte ale practicanţilor Falun Gong nu vor fi pedepsite de lege. Cazurile de practicanţi care mor în urma torturii vor fi înregistrate ca sinucideri. Nu este nici o nevoie să fie identificate corpurile, acestea vor fi incinerate”. Pe străzile Chinei se puteau vedea scene ce amintesc de perioada nazistă sau de Inchiziţie:
grămezi mari de cărţi ale şcolii erau arse sau călcate cu buldozerul. Practicanţii Falun Gong sunt daţi afară din serviciu, sunt alungaţi din locuinţele închiriate de la stat şi băgaţi în puşcărie numai din cauză că practică un sistem de ridicare a calităţii morale şi a sănătăţii. Metodele de tortură amintesc de Evul Mediu: arsuri cu fierul roşu şi cu ţigări aprinse, electroşocuri cu bastoane speciale încărcate la 3-10 mii volţi, schingiuiri cu cleşti, privare de somn pentru perioade extrem de îndelungate, internare abuzivă în spitale psihiatrice şi administrarea forţată de substanţe, munca până la epuizare, abuzuri sexuale la adresa femeilor, omoruri prin bătaie, înfometare, etc. Mulţi dintre cei arestaţi nu sunt judecaţi. Între o şedinţă de bătaie şi una de tortură, practicanţii sunt constant supuşi la “reeducare” fiind forţaţi să vizioneze materiale de propagandă care înfierează practica şi denaturează învăţăturile şcolii. Toate acestea sunt făcute “pentru binele populaţiei”. Autorităţile încearcă să-i forţeze pe cei arestaţi să semneze declaraţii prin care denunţă şcoala şi practicile ei.
În decembrie 1999 un raport al Amnesty International estima la 450 numărul de practicanţi Falun Gong condamnaţi la închisoare, la 600 pe cel al internaţilor abuziv în spitale psihiatrice şi la 2000 pe al celor plasaţi abuziv în lagăre de muncă. Începând cu 2001, numărul de persoane torturate până la moarte a crescut dramatic, depăşind 1600 de persoane. Iar aceste cifre nu sunt decât o infimă parte din ceea ce s-a petrecut în realitate în China, întrucăt toate ştirile legate de Falun Gong vin de la agenţia Xinhua (China Nouă) şi sunt total deformate. În plus nu s-a permis niciodată verificarea acestor date de vreo organizaţie independentă şi orice anchetă externă este oprită pentru “amestec în treburile interne ale Chinei”.
Falsul suicid colectiv din ianuarie 2001
Lucrurile însă nu s-au încheiat aici. Pentru că asociaţiile de apărare a drepturilor omului începeau să pună întrebări, guvernul chinez trebuia să îşi justifice cumva acţiunile. Negăsind nici un motiv real pentru abuzurile realizate, şi-a fabricat un pretext care prin modul diabolic în care a fost construit ar fi trebuit să nu dea greş. Toate televiziunile lumii au prezentat în ianuarie 2001 cutremurătoarea auto-incendiere a 5 persoane prezentate ca fiind practicanţi Falun Gong.
Un amănunt important care trebuie menţionat este faptul că, aşa cum s-a dovedit în nenumărate ocazii, practicanţii Falun Gong respectă un cod de conduită morală de un nivel deosebit de înalt, atât în viaţa particulară cât şi în societate. Mai mult, principiile practicii interzic în mod categoric acţiunile care atentează la orice formă de viaţa. Sinuciderea, în particular, este considerată ca un act absolut inacceptabil şi împotriva principiilor practicii Falun Gong.
Deşi guvernul chinez a refuzat o anchetă obiectivă, independentă asupra acestui incident, pe materialul video filmat în momentul incidentului şi dat de televiziunea chineză, în încercarea diabolică de a demonstra lumii ce grozăvii fac membrii “sectei”, există numeroase dovezi că totul a fost pus la cale de guvernul chinez. Să vedem care sunt aceste elemente.
1.Cine a filmat?
Nu se ştie cine a filmat incidentul deşi s-a spus că a fost filmat automat de camerele de luat vederi din piaţă. Ciudat este faptul că în Piaţa Tian-an-men nu există decât camere de luat vederi fixe, în timp ce toate aceste imagini au fost filmate cu camere de luat vederi mobile şi imaginile sunt luate din cele mai bune unghiuri. Pe film se poate vedea la un moment dat silueta unei persoane cu o cameră de luat vederi, ceea ce înseamnă cu au fost mai multe camere şi că evident pentru a li se permite accesul acolo, aceştia lucrau împreună cu Poliţia. Ulterior, autorităţile chineze s-au contrazis spunând că CNN a fost cel care a filmat, dar CNN a declarat că echipele sale erau arestate în acel moment şi aparatura lor era confiscată, şi acest lucru pare să fi fost făcut pentru a împiedica şi alte surse să filmeze.
2.
Rapiditatea publicării informaţiilor indică un ordin dat de sus, anterior declanşării lor
Imediat după eveniment Xinhua (China Nouă), agenţia de presă de stat controlată de guvern a publicat un raport în care informează că cele 5 persoane care şi-au dat foc aparţineau mişcării Falun Gong. Rapiditatea cu care a fost publicată ştirea este şi ea suspectă, întrucât se ştie că publicarea unei ştiri oficiale prin intermediul unei agenţii de presă guvernamentale durează în China foarte mult pentru că are nevoie de numeroase aprobări de la toate nivelurile ierarhice ale organelor de conducere şi control care aparţin statului. Ori în acest caz, această perioadă lungă de timp nu a existat, ceea ce ne face să considerăm că mediatizarea evenimentului fusese aprobată înainte ca acesta să se producă (în paranteză fie spus, în cazul Gregorian Bivolaru au existat televiziuni care au anunţat decizia judiciară de a-l aresta înainte ca Curtea de Justiţie să fi decis acest lucru!)
3. De unde aveau poliţiştii extinctoare ?
Pe film pot să fie distinşi foarte clar oameni care în loc să sară în ajutorul celor aflaţi în flăcări stau liniştiţi ca şi cum ar păzi zona, lucru cu totul nefiresc în acea conjunctură. Faptul că poliţiştii erau foarte bine informaţi despre ce se va petrece acolo este indicat şi de existenţa extinctoarelor. Cea mai apropiată secţie de poliţiei sau de pompieri este la 15 minute distanţă de piaţă, şi singura explicaţie ete că poliţiştii veniseră pregătiţi cu extinctoarea pentru că ştiau că va fi un incendiu !
4. Una dintre femeile care şi-au dat foc a murit lovită cu un obiect în cap !
Pe film apare la un moment dat un bărbat care aruncă cu un obiect greu în femeia care s-a „sinucis”, lovind-o în cap. Femeia cade ca urmare a loviturii, care a venit din spate. Bărbatul poartă haine militare. Se crede că decesul femeii s-a datorat loviturii.
5. Ce ne face să credem că nu era vorba de practicanţi Falun Gong?
Pe film se vede foarte clar cum unul dintre bărbaţii care stă la sol într-o poziţie oarecum asemănătoare cu cea a practicanţilor Falun Gong strigă o lozincă şi apoi îşi dă foc. În spatele lui însă a stat tot timpul un poliţist care aşteaptă răbdător ca el să îşi facă micul spectacol, îl lasă la fel de răbdător să îşi dea foc şi mult prea târziu îl acoperă cu o pătura pe care a avut-o tot timpul la îndemână. „Ancorele” pentru a demonstra că este vorba de un practicant Falun Gong sunt lozinca şi postura acestuia. Dar chiar această postură îl dă de gol pentru că dacă privim mai cu atenţie cel despre care se spune că practică Falun Gong de mai mulţi ani nu este capabil să execute corect postura. Mânile sale sunt aşezate într-un mod care aduce cu poziţia obişnuită a mâinilor din practicile Falun Gong dar în realitate sunt aşezate greşit. Un practicant adevărat nu ar fi făcut asemenea greşeli întrucât cunoştea rostul fiecărui element al poziţiei. În plus sunt câteva indicii care arată că omul respectiv purta o mască de protecţie şi că îşi dă foc aşa cum fac cascadorii în filme! Linia părului este mult prea sus, urechile au o formă nefirească, părul nu îi ia foc deşi se ştie că acesta ar trebui să ardă primul. În plus, în timp ce arde persoana stă nemişcată deşi durerile insuportabile provocate de arsuri ar fi făcut pe oricine altcineva să se ridice sau să se zvârcolească. Concluzia este clară. Acea persoană nu era practicant Falung Gong ci o persoană plătită să joace acest rol pentru a discredita şcoala.
Un al doilea caz este cel prezentat la interval de o săptămână de CCTV, postul de televiziune naţional chinez, controlat de guvern. Este vorba despre Liu Siying, o fetiţă de 12 ani şi mama sa Liu Chunling, două dintre cele cinci persoane protagoniste ale incidentului din 21 ianuarie. Fetiţa a suferit arsuri grave, iar mama ei a decedat. Scopul urmărit a fost evident acela de a convinge telespectatorii de consecinţele nefaste ale aderenţei la Falun Gong fără însă a prezenta, din nou, nici o dovadă că Liu Siyng şi mama ei practicau într-adevăr Falun Gong.
Rezultatul acestei înscenări a fost că prigoana guvernului împotriva mişcării Falun Gong s-a înteţit prin declanşarea unei campanii în care fiecare cetăţean este obligat să semneze o declaraţie prin care condamnă Falun Gong. Alături de propaganda realizată prin televiziune şi presă, autorităţile nu s-au sfiit să se folosească de imaginea fetiţei Liu Siying cu scopul de a instiga populaţia împotriva mişcării Falun Gong, consecinţele fiind dezastroase. Aceleaşi metode de a instiga diferite grupuri de cetăţeni împotriva altora, mai fuseseră folosite şi în timpul Revoluţiei Culturale din anii 70, în vremea dictaturii lui Mao Tzedun.
Despre fondatorul şcolii şi cum a fost el prezentat
şi tratat de autorităţi
Fondatorul şcolii, Li Hongzhi, s-a refugiat în S.U.A. unde trăieşte în exil alături de soţia şi fiica sa. În 1999 s-a emis un mandat de arestare pe numele lui şi s-a mers până într-acolo încât guvernul chinez a solicitat sprijinul Interpolului pentru prinderea lui, fiind prezentat ca un criminal deosebit de periculos. Interpolul a refuzat însă colaborarea susţinând că regulamentele sale nu îi permit amestecul în chestiuni cu caracter politic sau religios. Nereuşindu-le această stratagemă, autorităţile chineze au anunţat oficial prin canalul de stat că oferă o recompensă de 50.000 yuan (echivalentul a 6000 USD, o sumă egală cu salariul mediu pe 6 ani al unui muncitor din China) pentru oricine oferă informaţii ce vor duce la arestarea lui Li Hongzhi. (observaţi că acest sistem al recompensei a fost împrumutat şi de cei care au orchestrat “scandalul MISA”)
Li Hongzhi este prezentat ca un om extrem de rău care “prin înşelăciune a afectat ordinea socială şi a sabotat atât de greu dobândita stabilitate socială din China”. El este acuzat că a pus bazele unei “organizaţii ilegale care afectează în mod negativ sufletul şi corpul şi utilizează metode frauduloase”. Există numeroase articole de propagandă împotriva lui scrise într-un stil care nu le este străin nici ziariştilor români. Li este acuzat că s-a auto-proclamat şeful şcolii, că i-a instigat pe adepţi să atace publicaţiile partidului, că a afectat viaţa socială normală a adepţilor pe care i-a îndepărat de familii şi instituţiile unde lucrau, că asociaţia pe care o conduce este “foarte bine organizată, perfect funcţională” (ţineţi minte că un raport al S.R.I. susţinea că MISA că a acţionat prea prompt, prea organizat şi prea coeziv, ceea ce în viziunea lor era un semn al periculozităţii deosebite la adresa siguranţei naţionale).
De asemenea Li Hongzhi este prezentat ca un şarlatan care a profitat financiar de adepţii pe care i-a convins să doneze sume de bani şi în final nu se ştie prea bine dacă este acuzat că a acumulat sume uriaşe de bani în urma conferinţelor şi cărţilro scrise sau din evaziuni fiscale fabuloase. În viziunea autorităţilor chineze cele mai dăunătoare şi mai perciculoase idei pe care Li le răspândeşte sunt că spiritul uman este nemuritor, că se poate ajunge la paradisul ceresc şi că bolile sunt pedepse pentru datoriile din vieţile anterioare. Într-adevăr sunt foarte periculoasea aceste învăţături pentru cei ignoranţi şi pentru cei dornici să îi controleze.
Putem înţelege de ce presa chineză de stat se dedă la o astfel de campanie comunistă, dar nu înţelegem de ce mass-media occidentală democrată preia şi amplifică această progandă ! Căci iată ce găsim pe site-ul BBC în 2001: ”Li este un fost cântăreţ din trompetă care s-a autoproclamat Buddha cel Viu”, “practicanţii Falun Dafa au creierele spălate”, etc. .
Care este situaţia în România?
În România există o şcoală de Falung Gong în mai multe oraşe ale ţării, având un total aproximativ 200 de membri. Adrian Sturza, cel care a adus şcoala în România povesteşte despre tratamentul la care a fost supus în China în 2002 când a participat la un miting al practicanţilor Falun Gong veniţi din întreaga lume în Piaţa Tian-an-men pentru a protesta împotriva tratamentului la care erau supuşi colegii lor chinezi: “Au intrat brusc în noi, încât am avut senzaţia că ne loveşte un tren. Pe mine m-au lovit apoi cu mâinile şi cu picioarele, mi-au rupt câteva coaste, după care m-au târât de guler până la dubă”, a continuat Adrian. După vreo 20 de minute de bătaie cruntă, i-au triat, le-au luat toate lucrurile de valoare şi i-au dus la un hotel. Au urmat interogatorii după interogatorii, bătăi pentru a-i obliga să semneze ceva scris în chineză, şi, după 30 de ore de detenţie, fără mâncare, fără apă, fără permisiunea de a se duce la WC, au fost scoşi din cameră, unul câte unul. “Am plecat ultimul. M-au luat pe sus şi m-au dus direct la avion. Fără nici o explicaţie. Oricum, am fost trataţi ceva mai frumos decât chinezii. Dacă nu eram occidentali, cu siguranţă ne rămâneau oasele pe-acolo”.
Deşi în multe ţări ale lumii civilizate se organizează mitinguri de protest şi autorităţile sprijină demascarea crimelor din China în cazul Falun Gong, în România lucrurile stau puţin altfel, probabil în numele vechii prietenii cu acest stat. În toamna anului 2001, jandarmii au confiscat bannerul cu emblema şcolii şi purtătorul bannerului a fost amendat. În martie 2003, Poliţia a împiedicat desfaşurarea unei manifestaţii de protest în faţa Ambasadei Chinei deşi fusesera urmate toate procedurile impuse de lege, iar participanţii au fost amendaţi. Tot atunci o expoziţie de pictură anunţată la Teatrul Foarte Mic care urma să prezinte lucrările unei practicante Falun Gong, Zhang Cui Ying, a fost închisă sub presiunile Ambasadei Chinei de la Bucureşti. În iulie 2003 mai mulţi simpatizanţi ai Falung Gong care strângeau pe stradă semnături pentru a susţine procesul intentat de SUA fostului preşedinte al Chinei, Jiang Zemin au fost opriţi de forţele de ordine, intimidaţi şi amendaţi. În august 2003 la Cluj simpatizanţii Falun Gong care făceau exerciţii în faţa statuii lui Matei Corvin şi împărţeau materiale informative au fost bruscaţi de Poliţia Cluj.
În iunie 2004 cu ocazia vizitei preşedintelui Chinei în România, Asociaţia a depus o plângere la Parchetul de la lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva ministrului Bo Xilai implicat în omorurile, torturile şi crimele declanşate în China împotriva practicanţilor. Practicanţii au vrut să protesteze paşnic în faţa Ambasadei Chinei pentru a cere stoparea acestor abuzuri şi pedepsitrea vinovaţilor. Rezultatul a fost că într-o ţară ce se vrea democratică, ei înşişi au fost bătuţi şi luaţi pe sus în dubele Poliţiei după ce au fost amendaţi fiecare cu 10 milioane de lei pentru ”constituirea unui grup cu intenţii ilicite” (pacă am fi şi noi în China comunistă, nu?). Forţe importante ale SRI au fost implicate în supravegherea strictă a membrilor Falung Gong cât timp a durat vizita.
În august 2004 practicanţii care se întâlneau în parcul Herăstrău pentru a-şi realiza cât mai aproape de natură exerciţiile s-au trezit că sunt amendaţi şi că le trebuie autorizaţie pentru asemenea activităţi.
Referitor la acest comportament al autorităţilor române care au făcut încă o dată dovada că în România aceleaşi practici securiste funcţionează şi acum, nu doar în ceeace priveşte MISA, Gabriel Andreescu scria într-un editorial din Ziua în 17.06.2004.
“Iată deci, România se află undeva, la mijlocul distanţei dintre Coreea de Nord şi
Canada
. Mentalitatea celor care conduc Parchetul, Politia, Jandarmeria şi, bineînţeles, SRI pare să rămână şi astăzi cea de pe vremea lui Ceauşescu. Nu au aflat că apară democraţia, nu comoditatea oficialilor care doresc să aibă lunch-uri liniştite cu oaspeţii chinezi. Ce este mai preţios, decât libertatea oamenilor de a-şi exprima dezgustul faţă de o represiune criminală cum este cea din China şi faţă de instrumente ale ei precum Bo Xiai (unul dintre oficalii chinezi care au orchestrat torturile la care sunt supuşi pracicanţii în China)? Oare nu pentru protejarea acestei libertăţi sunt în primul rând angajaţi poliţiştii, jandarmii şi ofiţerii serviciilor de informaţii? Deşi rolul lor este să asiste, adică să sprijine exercitarea dreptului de manifestare paşnică, ei îşi mai închipuie că sunt chemaţi să-l limiteze. Organele noastre de ordine se plâng că nu au resurse să ne apere de crima organizată, de traficanţii de droguri, de bătăuşii ziariştilor, dar disloca forţe importante pentru a „lupta” cu o mişcare pacifistă. Chiar mă intreb: de ce am plăti noi salariile celor care se ocupă de urmărirea simpatizanţilor Falun Gong? De ce acceptăm să fim „organizaţi” de oameni cu o asemenea mentalitate?”
În prezent avem un bilanţ trist: peste 1500 de oameni deja confirmaţi morţi, peste 100.000 trimişi ilegal în lagăre de muncă, peste 500 condamnaţi la mai mult de 18 ani de închisoare şi sute de mii arestaţi şi retinuţi ilegal. Pe 18 octombrie 2002 a fost introdusă o acţiune colectivă de dare în judecată într-o instanţă din S.U.A împotriva lui Jiang Zemin şi a biroului „610” (un fel de Gestapo constituit special de Jiang Zemin pentru a elimina mişcarea Falun Gong). Acuzaţiile aduse acestora sunt tortura, genocidul, refuzul dreptului la viaţă, alături de numeroase încălcări ale drepturilor omului. La două zile dupa ce a fost începută acţiunea în SUA, ministrul de externe al Chinei a încercat să muşamalizeze existenţa procesului, dar a fost forţat să îşi retragă declaraţiile. Între timp, suporterii lui Jiang Zemin au început o campanie de presiune către Departementul de Stat al Statelor Unite pentru a bloca procesul.
Cazul Falung Gong este unul dintre cele mai relevante exemple contemporane despre ce poate face un aparat de stat decis să distrugă cu orice preţ o şcoală spirituală. S-ar putea spune că este vorba de un regim comunist în care opresiunea, ateismul şi dictatura sunt ceva obişnuit. Şi totuşi, deşi este vorba de China comunistă, modul de orchestrare al campaniei de distrugere a acestei şcoli este izbitor de asemănător cu modul de acţiune al Inchiziţei moderne occidentale. Observăm aceleaşi teme: campanii de presă pigmentate din plin cu zvonuri, arestări, bătăi, reţineri abuzive, aceleaşi acuzaţii de spălare de creiere, destabilizare a siguranţei naţionale, deosebit pericol social, declanşarea de boli psihice, aşa zise sinucideri, omoruri realizate de practicanţi, recompense puse pe capul liderului mişcării, instigarea opiniei publice pentru a-i denunţa sau marginaliza pe practicanţi. Privite în ansmablu nu sunt decât variaţiuni pe aceeaşi temă, aceleaşi scenarii importate de la o ţară la alta şi aplicate cu mai mult sau mai puţin exces de zel. Diferă doar faptul că în ţările comuniste această luptă este dusă direct, declarată ca atare, iar în ţările numite democratice aceleaşi acţiuni “anti-secte” sunt prezentate ca fiind realizate în numele democraţiei. În esenţă este vorba de acelaşi lucru, indiferent de culoarea politică a guvernanţilor, ceea ce dovedeşte că în spate există un singur regizor care conduce din umbră această planetă şi şi-a jurat în barbă să anihilize orice formă de spiritualitate.
yogaesoteric
aprilie 2005
