Fapte istorice ignorate ale României contemporane și marotele din scrierile oficiale (XI)

Citiți partea precedentă a articolului

Articolele din această serie, care evidențiază unele fapte importante din dezvoltarea României în perioada regimului socialist de stat, trezesc nemulțumirile sistemului ticăloșit iudeo-euro-atlantic din România pe de o parte, și ale unor cetățeni care, din motive cel puțin parțial obiective, mai ales suferințele familiilor unor foști deținuți politici, nu recunosc adevărul că regimul socialist din România a avut numeroase aspecte bune și a dezvoltat România cum nu a făcut-o niciun alt regim din România, din întreaga istorie. De asemenea, sunt nemulțumiți de scrierile noastre și unii istorici, care au scris și ei despre această etapă, într-o altă lumină și au ignorat realitățile la care ne referim noi în această serie de articole. De altfel, în regimul actual, „plouă” cu lucrări de istorie care ocolesc zonele dureroase ale istoriei și, mai ales, evenimentele și fenomenele neagreate politic de regimul iudeo-occidental. În istoria modernă și contemporană a României, nu a mai existat niciun alt regim politic în care Istoria, „regina” științelor umaniste, să fie atât de desconsiderată de autorități, eliminată din învățământ și cu nucleul ei vital distorsionat și neglijat în istoriografie și în mass-media. Istoria a fost înlocuită cu o propagandă iudeo-occidentală agresivă și în foarte mare parte neadevărată.

Reacțiile nefavorabile, mobilizarea agenților sistemului ticăloșit în a combate articolele noastre, pe autorul lor, părinții autorului, copiii autorului etc., nu ne descurajează să continuăm, știind că doar adevărurile supără. Minciunile nu supără sistemul.

Ne-am referit în eseurile trecute din prezenta serie la lupta naționaliștilor români din conducerea României cu componenta evreiască din partid, securitate și armată. Confruntarea dintre gruparea Gheorghiu-Dej și cea condusă de Ana Pauker a fost mult influențată de confruntarea dintre gruparea majoritar evreiască din Partidul Comunist al URSS și Stalin, susținut de etnici ruși și georgieni. Tot ceea ce se petrecea în URSS avea impact și în România.

Un aspect ascuns multă vreme în istoriografia românească și nu numai a fost faptul că iudeo-bolșevicii din Rusia au lovit cu țintă elitele etniei ruse, iar Stalin cu a lui „Marea Teroare” i-a epurat și asasinat prioritar pe evrei. De aceea i s-a și făcut lui Stalin după al Doilea Război Mondial imaginea de „mare criminal” al istoriei. Până în 1945, când sovieticii vărsau fluvii de sânge luptând împotriva germanilor și salvându-i pe evrei de „soluția finală”, întreaga presă din SUA vorbea despre Stalin ca despre cea mai mare personalitate a lumii, cel mai mare general, un „erou între eroi” etc. etc.

Iudeo-bolșevicii din Rusia Sovietică au introdus ideologia luptei de clasă împotriva „dușmanilor popoarelor sovietice”. Dar cine erau „dușmanii popoarelor sovietice”? Erau elitele etniei ruse din toate domeniile de activitate, din perioada țaristă. Sub motivația promovării luptei de clasă, evreii „făceau curat”, pentru a-și ușura misiunea stăpânirii celei mai întinse și mai bogate țări din lume. Un foarte mare număr de elite ale etniei ruse au fost internate în infernalul gulag condus de Comisia Extraordinară pentru Întreaga Rusie (Всероссийская Чрезвычайная Комиссия) – CEKA, devenită apoi Comisariatul Poporului pentru Afaceri Interne (Наро́дный комиссариа́т вну́тренних дел) – NKVD.

Dar după preluarea puterii de către bolșevici, în Partidul Comunist al URSS au intrat și numeroși etnici ruși, ridicați din rândul muncitorilor și țăranilor, iar mai târziu au intrat și intelectuali, ridicați tot din clasele de jos ale societății, pentru că regimul a avut o largă bază de masă care îl agrea. Bolșevicii de etnie rusă și de alte etnii decât cea evreiască s-au înmulțit continuu, iar bolșevicii evrei de la vârful puterii, în dorința de a conserva în mâinile lor puterea deplină asupra Kremlinului, au țintit în primul rând în bolșevicii de etnie rusă.

În anii ’30 ai secolului trecut, Stalin a înțeles că în curând evreii vor elimina puținii etnici ruși de la vârful puterii, după care le va veni rândul și liderilor de alte etnii din URSS, inclusiv georgienilor, dintre care făcea și el parte.

Bolșevicii de etnie rusă din partid, guvern, NKVD și armată au fost luați la țintă cel mai mult în perioada în care președinte al NKVD a fost evreul Genrikh Grigorievici Iagoda. El nu fusese un apropiat al lui Stalin, ci fusese un adjunct al șefului CEKA/NKVD, Felix Djerzinski. În această calitate, a creat o foarte întinsă rețea de spionaj în SUA, afirmându-se în mod cu totul deosebit în fața lui Stalin. Atragerea de partea intereselor URSS a lui Francis Dellano Roosevelt de către Iagoda, sprijinirea acestuia cu sume mari de bani de la Moscova, alegerea acestuia în funcția de președinte al SUA, recunoașterea imediată a URSS de către Casa Albă și stabilirea de relații diplomatice între URSS și SUA, toate realizate cu o mare contribuție a lui Yagoda, l-au determinat pe Stalin să-l numească președinte al NKVD.

Dar când Stalin a înțeles ținta anti-rusă și pro-evreiască a operațiunilor lui Iagoda, l-a arestat prin surprindere (martie 1936) și l-a înlocuit la conducerea NKVD cu un etnic rus, Nikolai Ivanovici Iezhov. Între anii 1936-1938, sub conducerea lui Iezhov au continuat epurările în rândul aparatelor de partid, de stat și militaro-informative. Orice înalt demnitar se putea trezi în orice moment că este arestat în biroul său luxos și aruncat într-o celulă de la temuta închisoare Liublianka, de la sediul central al NKVD, iar apoi în celulă să intre un subofițer care să-i spună: „Să trăiți! Am ordin să vă împușc.” N-au scăpat de „Marea Teroare” nici unii dintre cei mai importanți lideri bolșevici evrei, cum ar fi Zinoviev, pe numele adevărat Ovsei-Gershon Aronovici Radomislski și Kamenev, pe numele adevărat Leon Rozenfeld. Aproape 75% dintre membri Sovietului Suprem al URSS, majoritatea evrei, au fost condamnați la moarte și executați.

Iezhov l-a anchetat dur pe Iagoda aproape doi ani, a aflat multe despre acțiunile bolșevicilor evrei, pe care Stalin nu le știa, iar în 1938 Iagoda a fost condamnat la moarte împreună cu un grup de alţi 21 de lideri iudeo-bolşevici, în baza unor acuzaţii halucinante, pe care învinuiţii le-au recunoscut cu toţii. Iagoda a fost executat ultimul din întregul lot, după ce a fost obligat să asiste la uciderea tuturor celorlalți condamnați la moarte din acel lot.

Iezhov avea doar 1,51 m înălțime. Era complexat. Era un criminal sadic. Evreii l-au numit pe Iezhov „piticul otrăvitor” sau „piticul însângerat”. Dar Stalin a aflat că Iezhov nu este sincer cu el, că abuzează de putere și ucide și oameni nevinovați, din punctul bolșevic de vedere, că aspiră la puterea supremă în URSS și că este homosexual, ceea ce lui Stalin îi displăcea profund. Ca urmare, în 1940, l-a arestat și l-a acuzat de trădare. Iezhov a recunoscut acuzațiile. În 1940, a fost condamnat la moarte și executat.

„Marea Teroare” a lui Stalin a fost numită așa după al Doilea Război Mondial, de către iudeo-occidentală. Desigur, evreii din SUA și din Vestul Europei, fără să spună opiniei publice, știau că o foarte mare parte dintre victimele „Marii Terori” erau kazaro-evrei, țintă devenită principală în acțiunile de epurare ale lui Stalin, iar acesta avea să fie motivul principal pentru care presa evreiască din Occident i-a distrus imaginea lui Stalin. În Occident s-a ascuns mereu că „Marea Teroare” a fost îndreptată în principal împotriva kazaro-evreilor și, desigur, împotriva dușmanilor regimului, ceea ce se făcuse tot timpul după noiembrie 1917.

Până în anul 1939, când a fost încheiat Tratatul Molotov-Ribbentrop și apoi până la izbucnirea războiului între cele două puteri, Stalin a epurat sau retrogradat majoritatea evreilor din conducerea URSS, inclusiv evrei loiali, cum fusese Comisarul Poporului pentru Afaceri Externe, Maxim Litvinov. Aceste măsuri au contribuit la apropierea dintre URSS și Germania.

În 1941, când Germania, Italia și România au atacat Uniunea Sovietică, Stalin și-a făcut plan de alianță cu SUA și Marea Britanie, țări aflate sub influență evreiască decisivă și a oprit brusc campania antisemită, folosindu-se de evrei, mai ales în relația cu Aliații. Politica antisemită va fi reluată după război, mai ales după anul 1949, când URSS a experimentat cu succes prima bombă atomică. Cea mai intensă represiune anti-evreiască s-a produs după complotul medicilor evrei din 1952 și până la asasinarea lui Stalin.

În România, a fost în mare parte la fel. În PCdR, până în 1945, au condus evreii, iar ulterior a fost o dualitate a puterii între gruparea naționalistă românească a lui Gheorghiu-Dej și cea internaționalist-proletară iudeo-bolșevică condusă de Ana Pauker (Hanna Rabinsohn), situație care a dăinuit până în 1952, cu unele prelungiri până la complotul împotriva lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, condus de Iosif Chișinevschi (Iakob Roitman) și de Miron Constantinescu (Mehr Cohn), din anul 1957.

Citiți continuarea articolului

Autor: prof. univ. dr. Corvin Lupu

Citiți și:
O poveste cu tâlc plină de învățăminte – Stalin, democrația și grăunțele
„Fabrica de făcut oameni mari” – Despre așa-zișii „iluminați”, România, Revoluția Bolșevică și Uniunea Europeană (I)

yogaesoteric
10 decembrie 2024