Fasciculele misterioase de lumină observate pe Pământ, din spaţiu. Ce cred cei de la NASA că ar putea fi?
Fasciculele de lumină au fost deseori observate de pe sateliţi, însă cele mai multe dintre acestea apăreau de obicei, potrivit oamenilor de ştiinţă, doar peste oceane, simplificând eventual originea lor. Însă oamenii de ştiinţă au descoperit acum că acest fenomen inexplicabil poate apărea şi de pe suprafaţa uscatului.
Fenomenul bizar a fost observat pentru prima dată în anii 1990, când astronomul Carl Sagan a notat primele „străluciri” ciudate deasupra oceanului de la bordul navei spaţiale Galileo.
De atunci şi până astăzi, cercetătorii Observatorului climatic Deep Space (DSCOVR) al NOAA au reperat sute de mişcări misterioase de lumină şi nu doar în dreptul mărilor şi al oceanelor. Doar în perioada iunie 2015 – august 2016, au fost observate 866 de lumini puternice care au pornit de pe uscat, iar modul în care acestea apar nu este explicat încă de lumea ştiinţifică.
„Am descoperit destul de multe străluciri pe pământ. Când am văzut pentru prima oară fenomenul în America de Sud, m-am gândit că poate acolo este un lac unde lumina Soarelui se reflectă. Dar strălucirea este destul de mare şi, conform investigaţiilor, nu se află nicio sursă de apă în zonă capabilă de o asemenea reflexie”, susţine Alexander Marshak, cercetător de la Goddard Space Flight Center.
Potrivit ipotezelor, aceste fenomene ciudate ar putea fi într-adevăr cauzate de lumina reflectată de Soare în particulele îngheţate din atmosfera terestră. Analizele au arătat prezenţa unor nori cirrus la o distanţă de 5 până la 8 kilometri în unele zone în care aceste lumini misterioase au fost observate. Însă ce se petrece în cazul celorlalte observaţii unde norii nu erau prezenţi?
Citiţi şi:
Misterioasele coloane de lumină. Unul dintre cele mai neobișnuite fenomene atmosferice observate pe Pământ
Efectul Novaya Zemlya, fenomenul optic spectaculos care i-a bulversat secole întregi pe savanţi
Misterioasele cadouri spirituale pe care spaţiul cosmic le oferă astronauţilor
yogaesoteric
13 octombrie 2017