Fazele Lunii
Câteva consideraţii astrologice corelate cu revelaţii ale spiritualităţii hinduse
un articol de astrolog Rodica Purniche
Ziua lunară la momentul naşterii. Deşi tradiţia a consacrat patru faze importante ale Lunii (Luna Nouă, Primul Pătrar, Luna Plină şi Ultimul Pătrar), astrologia esoterică şi iniţiatică vorbeşte despre mai multe faze importante, mergând până la a acorda fiecărei zi lunare câte o semnificaţie şi o influenţă asupra destinului uman. Astrologia lunară, de exemplu, consideră cu atât mai importante pentru femei aceste zile, deoarece fiecare dintre ele conferă femeilor diverse calităţi.
Dacă ne gândim că Luna a fost asociată din cele mai vechi timpuri cu cultul Marii Mame, al Marii Zeiţe Fertilizatoare, este uşor de presupus că fiecare dintre aceste ipostaze ale Lunii pot constitui tot atâtea chipuri ale acestei Zeiţe arhaice, care avea în grijă agricultura, vânătoarea, magia, plantele de leac, vegetaţia, căminul, naşterea, lactaţia – practic, tot ceea ce creşte, rodeşte, sporeşte şi exercită un farmec misterios. Din punctul de vedere al rasei umane, femeile ar fi tot atâtea chipuri ale Zeiţei, tot atâtea posibilităţi de manifestare a ei în planul terestru.
Iată de ce, în marile tradiţii spirituale, fiecare zi reprezintă câte o fază a Lunii şi, practic, câte un set de potenţialităţi divine, ziua lunară la momentul naşterii având o însemnătate specifică. Există, astfel, 15 „faze” pentru aspectul crescător al Lunii şi 15 „faze” pentru aspectul ei descrescător care, cel puţin până la un punct, par a fi asemănătoare. Ca deosebire generală, facem menţiunea că femeile născute între momentele de Lună Nouă şi Lună Plină rezonează mult mai profund cu energiile armoniei şi echilibrului, în vreme ce femeile născute între momentele de Lună Plină şi Lună Nouă rezonează mult mai intens cu energiile transformării. La prima categorie ar putea fi mai pronunţată influenţa venusiană, în vreme ce la a doua categorie ar putea fi mai vizibilă influenţa lunară.
Deducem aşadar cu uşurinţă că fiecare femeie vine cu anumite înzestrări în lumea fizică, înzestrări deosebit de puternice din momentul în care ea a devenit continentă. Transmutarea şi sublimarea potenţialului sexual îi conferă adevărate virtuţi de proveninţă divină, care o înnobilează şi care îi permit să beneficieze de daruri cu totul excepţionale. Iată care sunt acestea, conform unor vechi tradiţii spirituale hinduse:
Ziua 1 – Femeia are capacitatea de a le inspira celorlalţi dorinţe şi aspiraţii superioare, discernământ spiritual, detaşarea de pasiunile şi iluziile lumii materiale, iar iubitului său îi poate dărui, în fuziunea amoroasă, plenitudinea şi fericirea supremă.
Ziua 2 – Femeia deţine o charismă cu totul aparte şi este purtătoarea adevărurilor divine, pe care chiar are capacitatea de a le oferi celor care le merită; de asemenea, ea posedă şi forţa de a trezi spiritual fiinţele din preajma sa şi se manifestă ca un adevărat catalizator spiritual al mediului în care trăieşte sau lucrează.
Ziua 3 – Femeia răspândeşte o desăvârşită stare de armonie şi aduce cu sine prosperitate şi maturitate spirituală; în plus, este dotată cu puteri paranormale care îi conferă accesul la lumile subtile.
Ziua 4 – Femeia are capacitatea de a îndepărta influenţele malefice, de a exorciza, de a purifica mediul existenţei sale, şi chiar puterea de a elimina orice fel de otravă, inclusiv cea fizică.
Ziua 5 – Femeia prezintă o capacitate extraordinară de a se armoniza cu forţele naturii şi de a le stăpâni şi fizic, şi sufleteşte, şi mental.
Ziua 6 – Femeia se bucură de o protecţie divină extraordinară şi deţine un discernământ spiritual deosebit; are forţa de a distruge cruzimea şi agresiunea, inclusiv la nivel subtil.
Ziua 7 – Femeia este un instrument al Graţiei şi Voinţei lui Dumnezeu; ea se bucură de bunăstare, de desăvârşire spirituală şi are capacitatea de a-i salva pe cei din jur de la orice pericol.
Ziua 8 – Femeia are fascinaţie şi charismă cu totul excepţionale, precum şi capacitatea de a-I susţine pe ceilalţi, amplificându-le forţa de a învăţa şi de a înţelege, înţelepciunea, recunoaşterea socială, prosperitatea.
Ziua 9 – Femeia obţine cu uşurinţă orice cunoaştere esoterică, orice iniţiere spirituală, şi-şi sporeşte permanent armonia interioară şi frumuseţea.
Ziua 10 – Femeia are capacitatea de a controla energiile Timpului (ea se integrează întotdeauna perfect în timp în orice acţiune sau iniţiativă), precum şi capacitatea de a împlini aspiraţii şi idealuri spirituale.
Ziua 11 – Femeia este înzestrată cu puterea de a controla forţele naturii, de a exorciza, de a sublima energiile şi de a manifesta fericirea deplină.
Ziua 12 – Femeia cunoaşte succesul în toate acţiunile benefice, victoria în orice dificultate precum şi forme de fericire paradisiacă.
Ziua 13 – Femeia are capacitatea de a percepe, de a conştientiza şi de a se integra în orice ritm cosmic.
Ziua 14 – Femeia deţine cunoaşteri esoterice, capacitatea de a vindeca orice boală, precum şi posibilitatea de a-şi cunoaşte vieţile anterioare.
Ziua 15 – Femeia prezintă o rezonanţă particulară cu energiile lunare şi are capacitatea de a îndeplini dorinţele celor dragi, ajutându-I să se detaşeze de aspectele/dorinţele grosiere ale lumii extzerioare.
Fiecare femeie, în ziua fazei lunare natale, prezintă o predispoziţie deosebită de a rămâne însărcinată, motiv pentru care ar trebui să evite fuziunea amoroasă dacă ea nu are loc cu continenţă sexuală. Pe de altă parte, atunci când un cuplu vrea să conceapă un copil, ar fi indicat să consulte un astrolog pentru a evita existenţa planetelor retrograde la momentul concepţiei, şi anume (în ordine): Saturn, Mercur, Marte, Venus.