Yoghinii şi Internetul

Yoghinii nu sunt mari adepţi ai calculatoarelor şi ai Internetului. Şi asta, într-un fel, e bine. Pentru că, pe de o parte, întreaga reţea informaţională a Internetului a fost gândită ca un sistem de control şi manipulare a oamenilor. Şi, pe de altă parte, calculatorul în sine nu este un lucru foarte sănătos. Radiaţiile monitorului, de exemplu, amplifică foarte mult energia de tip yin.


 


Utilizarea excesivă a calculatorului poate provoca nenumărate probleme de sănătate, toate pe fondul unui exces maladiv de energie lunară (yin), şi de asemenea o sugestibilitate accentuată. Iar Internetul, pe lângă sugestibilitate, influenţare, receptivitate maladivă, produce şi o formă de dependeţă recunoscută deja oficial ca maladie psihică. Şi tot acest sistem, să nu uităm, este celebra Fiară din Apocalipsa lui Ioan, după interpretarea multor iniţiaţi contemporani.


 


Dar haideţi să ne gândim un pic mai bine. Ce s-a petrecut în timp cu Internetul? Această uriaşă reţea, concepută iniţial în mod exclusiv pentru controlarea, manipularea şi supravegherea oamenilor, a scăpat de sub control. Ea nu mai este de mult ceea ce s-a intenţionat iniţial, ci a devenit chiar un instrument de emancipare. Pentru că Internetul permite o reală apropiere între oameni care au aceleaşi preocupări şi aspiraţii şi nu în ultimul rând ne dă acces la informaţii altfel foarte greu de obţinut.


 


Dacă este vorba de organizaţii pacifiste sau spirituale, deloc favorizate de politica şi societatea contemporană, Internetul este practic o şansă extraordinară de a promova anumite idei benefice, de a intra în contact cu alte organizaţii similare, de a face cunoscută o perspectivă spirituală într-o lume preocupată prea mult de aspectele materiale. Din această perspectivă, fiind binecunoscută orientarea anti-spirituală a politicii contemporane, este clar că Internetul reprezintă „marea greşeală” a celor care, din umbră, guvernează planeta.


 


Internetul este şi cel care face posibilă demascarea unor fapte reprobabile care nu mai pot fi ascunse. Stenogramele PSD sunt doar un exemplu. Pe întreaga planetă, câte atrocităţi, abuzuri şi nedreptăţi au fost sesizate, făcute publice şi sancţionate cu ajutorul Internetului! Iată că acum este posibil să sărim unii în ajutorul altuia, să ne solidarizăm sau să ne împrietenim. Desigur că se aplică şi pe Internet din plin diferite tehnici de manipulare sau manevre informaţionale. Dar putem să fim lucizi şi să nu cădem în plasa lor.


 


Pe Internet putem citi cărţi pe care altfel nu le-am fi obţinut decât foarte greu, putem afla foarte multe lucruri care altfel ne-ar fi rămas ascunse. Chiar în domeniul spiritual. Câteva click-uri şi putem citi imnurile lui Milarepa. Putem descoperi pe Internet imagini tradiţioanale ale Marilor Puteri Cosmice, sau putem găsi Kanjurul şi Tanjurul, tratatele ultrasecrete tibetane (în tibetană ).


 


Pentru noi mai ales, yoghinii de la şcoala MISA, Internetul e deocamdată singurul mijloc public de comunicare la care avem noi acces, practic singura noastră posibilitate de a ne exprima punctul de vedere şi de a ne promova ideile. Este singurul loc unde avem spaţiu pentru foarte necesarele replici la articolele calomnioase, unul mai ridicol decât altul, din presă. O informare rapidă şi corectă ne fereşte de efectul devastator al zvonurilor.


 


În fine, acest text nu este o apologie a Internetului. Este doar o invitaţie amicală făcută tuturor celor care au aspiraţii spirituale similare alor noastre: yogaesoteric.net este modalitatea în care putem fi împreună zi de zi, este modalitatea practică prin care putem fi la unison permanent, astfel încât să accedem gradat către o veritabilă stare de fraternitate.


 


11 ianuarie 2005


yogaesoteric.net


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More