Femeie condamnată la cinci ani de închisoare în Marea Britanie, după ce fiul acesteia s-a înecat în timp ce ea verifica Facebook-ul
de A. Florea
O femeie din Marea Britanie a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru neglijenţă parentală deoarece anul trecut fiul în vârstă de doi ani al femeii s-a înecat într-un lac, în timp ce aceasta îşi verifica notificările de pe Facebook, scrie The Guardian.
Femeia mai fusese anterior acuzată de vecini pentru că îşi lăsa fiul să se joace în mijlocul unei străzi intens circulate, motiv pentru care ea se afla în baza de date a Serviciului de Protecţie al Copiilor.
Claire Barnett, în vârstă de 31 de ani, şi-a pierdut fiul în martie 2014, după ce acesta s-a înecat în timp ce ea îşi concentra atenţia asupra telefonului. Deşi a încercat ulterior să îşi salveze copilul, acordându-i primul ajutor până la sosirea ambulanţei, acesta a fost declarat mort la spital. În timpul investigaţiei, Barnett a oferit declaraţii contradictorii ofiţerilor de poliţie în legătură cu evenimentele care au dus la moartea copilului ei de doi ani.
„Fiul tău a murit din cauza comportamentului neglijent de care ai dat dovadă. Acum va trebui să trăieşti cu asta pentru întreaga ta viaţă. Am speranţa că niciun copil nu va mai fi vreodată lăsat în grija ta. Dacă vei avea alţi copii în viitor, cu siguranţă că aceştia vă vor fi luaţi spre a fi daţi în grija statului. Reprezinţi un risc serios pentru orice copil lăsat în responsabilitatea ta”, a declarat judecătorul de caz la pronunţarea sentinţei lui Claire Barnett, relatează The Guardian.
Citiţi şi:
Un necesar semnal de alarmă: efectul nefast al internetului asupra creierului uman
Drogurile lumii moderne: cumpărăturile, serviciul, computerele, dulciurile, tutunul, cafeaua…
yogaesoteric
18 noiembrie 2015