Rusia şi China au lansat o platformă comună de comerţ electronic

 
 

Rusia și China au lansat la începutul lunii septembrie o platformă online de comerț electronic numită TradeEase, care are drept scop o creştere a comerţului peste graniţe între cele două ţări. Noua platformă va permite magazinelor chineze să îşi vândă online produsele cumpărătorilor ruşi.

Crearea TradeEase a fost anunţată în martie 2015 de serviciul de plată PayEase din China, de Banca Chinei și de autoritățile provinciei Heilongjiang şi ale oraşului de graniţă Suifenhe.

Sistemul rus de plată online Yandex.Money procesează plăţile pentru platformă. În prezent, platforma furnizează servicii pentru 200 de magazine din Suifenhe, din Beijing şi din alte provincii chineze. Până la finele anului 2015 se aşteaptă ca alte 800 de firme chineze să se alăture platformei, după cum a declarat un oficial de la Yandex.Money ziarului rus Vedomosti. El a adăugat că se estimează ca tranzacţia medie să fie de 30 de dolari, cu o cifră de afaceri în primul an de operare estimată la 20 de milioane de dolari.
„În prima lună de lucru TradeEase plănuieşte să atragă aproximativ 100.000 de clienţi din Rusia, şi până la 1 milion până la finalul anului”, se arată în declaraţia Yandex.Money.

Comerţul electronic peste graniţă a atins anul trecut în Rusia 5 miliarde de dolari,  70% din acesta fiind realizat prin tranzacţii ruso-chineze. Lansarea platformei online are drept scop ajutarea comercianţilor chinezi să îşi păstreze clienţii ruşi, în condițiile în care deprecierea rublei (moneda rusească) a făcut să scadă numărul turiştilor din Rusia care mergeau la Suifenhe, oraş popular pentru cumpărături.

Magazinele online chinezeşti, cele mai populare platforme de comerţ electronic străin printre cumpărătorii ruşi, s-au expansionat în mod activ pe piaţa rusă în acest an. A doua cea mai mare firmă de vânzări online a Chinei, JD.com, a ales Rusia ca prima piaţă externă şi a lansat site-ul său de internet în limba rusă la începutul verii 2015. Ulterior, poşta rusă şi JD.com au semnat un contract prin care serviciul poştal rus este prima firmă rusească ce are autoritatea de a livra direct produse chineze în interiorul Rusiei.

Cel mai mare rival chinez în comerţ electronic al JD.com, gigantul Alibaba, a anunţat, de asemenea, că va vinde Rusiei produse de pe piaţa chineză prin magazinul său online AliExpress. În prezent, AliExpress este cel mai popular magazin online în Rusia, cu aproximativ 15,6 milioane de cumpărători pe lună. Alibaba a deschis deja o filială în Rusia. 

Mare parte din antreprenorii de obiecte tradiţionale chinezeşti s-au alăturat acestei platforme comerciale. Kino Kwok, managerul general al TradeEase, a spus că această platformă urmăreşte să aducă mărfuri de bună calitate cumpărătorilor ruşi iar planul de promoţii va asigura magazinelor ruseşti o modalitate mai ieftină şi mai rapidă de a achiziţiona bunuri de înaltă calitate.


Citiți și:

Război economic: China şi Rusia se aliază împotriva dolarului

Capcana lui Tucidide: Se îndreaptă America şi China spre un război?

 

yogaesoteric
18 noiembrie 2015

 
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More