Ferenc Nebela: Aceeași tristă poveste care se repetă în cazul pseudo-yoghinilor schimbători în rău şi mediocri ce se lasă pradă îndoielilor demoniace


Lipsa practicii spirituale perseverente, constante și corect realizate duce în mod aproape inevitabil la îndepărtarea de idealurile sublime, dumnezeieşti ale începutului și la rătăcirea de pe calea spirituală


Motto: „Atunci când privim cu multă atenție și luciditate în jurul nostru, descoperim cu uimire un fenomen bizar care doar în aparență este enigmatic. Marea majoritate a oamenilor sunt tocmai precum niște blocuri de gheață atunci când li se dezvăluie anumite adevăruri divine tainice, sau atunci când li se oferă în dar valoroase revelații inițiatice ce sunt de natură să-i transforme într-un mod extraordinar și durabil numai pe cei puțini care sunt pregătiți să le primească (așa cum se cuvine). Cei puțini reușesc – fără îndoială – aceasta prin intermediul GRAMULUI DE PRACTICĂ atentă, corectă și perseverentă. Cu toate acestea, constatăm cel mai adesea că cei mai mulți oameni lasă să se manifeste în universul lor lăuntric un foc devastator de îndată ce li se furnizează cele mai abjecte și incredibile minciuni, cele mai stranii zvonuri otrăvite, cele mai aberante defăimări sau calomnii. Explicația acestui fenomen ciudat ține de predominanța proceselor de rezonanță ocultă, josnică, ce persistă în universul lor lăuntric și care îi face să reacționeze cel mai adesea în acest mod. Tocmai datorită proceselor de rezonanță oculte inferioare, cei josnici, răutăcioși, anarhici, cârcotași, demoniaci și veșnic nemulțumiți se adună tocmai pentru că se aseamănă și apoi își pasează de la unul la celălalt mizeriile, otrăvurile și aberațiile (puse la dispoziție) pe care le cred cu o mare îndârjire și cu care se delectează în cadrul «bisericuțelor» secrete și dezgustătoare la care aderă. Astfel de sărmane ființe umane nu-și dau deloc seama că procedând în felul acesta stagnează și apoi regresează datorită scufundării lor într-o stare larvară, lamentabilă.”
– profesor yoga Gregorian Bivolaru


de Crina Calek

Vă oferim un nou articol despre un alt fost cursant care a locuit câţiva ani în așezămintele spirituale ale MISA și care apoi – drept „recunoştinţă” – s-a răsucit plin de ură împotriva școlii de yoga. Povestea sa este edificatoare pentru noi toți, chiar dacă nu este cu mult diferită de a altor pseudo-yoghini, care, deși la începutul angrenării lor pe această cale spirituală erau plini de aspirații sublime, mai ales din cauza faptului că nu au mai aplicat tehnicile yoga pe care le-au avut la dispoziție și nu s-au transformat, au regresat și s-au schimbat în rău iar astfel au ajuns acum să se întoarcă plini de ură și răutate împotriva Școlii de yoga MISA, care nu le-a făcut niciodată niciun rău.

Despre fostul cursant Ferenc Nebela, unul dintre „prietenii” lui Dorin Noghi de pe Facebook, care îi ținea isonul în mizeriile pe care acesta, în ura lui furibundă, le împroșca împotriva școlii de yoga, am pomenit și într-un articol precedent. La baza acestui nou articol se află mărturiile fostei sale iubite, Ana și a unor colegi mai vechi de-ai acestuia, care ne arată cum Ferenc Nebela (care în perioada de început a frecventării şcolii de yoga a avut o angrenare frumoasă), s-a schimbat apoi în rău și a regresat în timp ajungând chiar să facă reclamă la site-urile abjecte (ce sunt finanţate pe ascuns cu 40.000 de euro pe lună de Adrian Năstase) şi care propagă ura şi calomniile de tot felul împotriva scolii de yoga MISA.

Iată ce povestește despre Ferenc fosta sa iubită, Ana. „Atunci când l-am cunoscut pe Fery era o ființă plină de aspirație spre tot ceea ce era frumos și divin, era vesel, sociabil, iubitor, altruist și frecventa acest curs de yoga cu entuziasm și dăruire. La acea vreme pentru el contau foarte mult sfaturile lui Grieg și chiar l-am văzut urmându-le cu entuziasm și consecvență și având rezultate extraordinare.” Ana povestește că deși la început relația lor de iubire era armonioasă, Ferenc a început ulterior să se schimbe în rău până când a ajuns chiar să o și lovească în mod repetat. Acum Ferenc Nebela s-a întovărășit cu avo-cățelul diavolului, Mihai Rapcea și anunță cu impertinenţă că și-a propus să scrie o carte despre MISA „cu ajutorul subtil al prietenului Rapcea”.

Cu toate că Ferenc ar fi putut să evite aceste situaţii, iată că el a ales belelele şi acum este Nea Belea (belea este definit în DEX ca „fiinţă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături” sau „necaz, supărare, situaţie complicată şi neplăcută, bucluc, încurcătură, pacoste”). Dacă Ferenc Nea Belea sau Na belea! ar fi fost inteligent şi intuitiv şi-ar fi dat seama de mult ce îl paşte, în conformitate cu numele lui. Dumnezeu i-a revelat chiar foarte mult prin acest nume care l-a avut şi care îl are şi care în loc să devină un renume (dacă ar fi fost Non Belea) a ajuns să fie anunțătorul belelelor pe care această sărmană fiinţă umană şi le atrage prin acţiunile sale pline de răutate şi ură pe care le realizează.

Ana își amintește cu nostalgie despre cum era Ferenc la începutul relației lor, care a durat patru ani. Amândoi se angrenau la unison cu dăruire în unele activități fireşti de karma yoga și deși părinții lui Ferenc nu erau de acord cu faptul că el frecventa cursul de yoga, acesta continua cu entuziasm și dăruire să frecventeze acest curs, spunând că aceasta este casa și calea lui. „Fery îl admira foarte mult pe ghidul nostru spiritual și își dorea să îl ajute cu ce putea. Spunea deseori că Grieg este modelul său și că aspiră să devină ca el întru totul. Îl consulta – prin mesaje – având mare încredere în sfaturile primite și chiar le urma cu entuziasm și consecvență, având apoi rezultate extraordinare. De exemplu, la sugestia ghidului spiritual, Fery a făcut o retragere la Șirnea timp de o lună de zile, și acolo a avut multe trăiri excepționale despre care mi-a vorbit ulterior cu foarte mare bucurie și încântare”, relatează Ana.

Și T., un fost coleg (vom folosi doar iniţialele celor care fac aceste relatări,  pentru că Ferenc este răzbunător), își amintește despre acesta că urma foarte conștiincios această cale și că deseori l-a admirat pentru entuziasmul lui de a pune în practică diverse tehnici yoga pentru a se transforma spiritual și pentru a se apropia din ce în ce mai mult de Dumnezeu. „Participa la taberele spirituale din cadrul cursului de yoga, realiza frecvent tehnica secretă a paratrăznetului, făcea meditații, realiza tehnici de pranayama, iar aspirația lui era să îl simtă mereu pe Dumnezeu”, își amintește T. Ana completează: „De exemplu, Fery își dorea foarte mult să aibă realizări amoroase excepționale bazate pe continență sexuală și pentru aceasta el a practicat diferite tehnici yoga și am avut împreună trăiri amoroase minunate, în care el urmărea mereu să îl simtă pe Dumnezeu. Avea o predispoziție uimitoare pentru tehnicile tantrice și chiar pentru jocurile amoroase cu elixirul auriu, ceea ce îl făcea să fie mai mereu deschis la noi experiențe tantrice.”

Ana își continuă povestirea: „Fery mi-a relatat la un moment dat o discuție pe care a avut-o cu ghidul nostru spiritual în care acesta i-a explicat că el, Fery, doar transmută potențialul creator, însă nu sublimează îndeajuns, energia rămânând la nivelul lui SWADISTHANA CHAKRA și că era necesar să realizeze suplimentar anumite tehnici de sublimare a acestei energii. De la un timp, tocmai pentru că Fery nu mai practica aproape deloc tehnici de hatha yoga pentru a sublima această energie la nivelul centrilor superiori, a devenit treptat foarte gelos, nemulțumit, suspicios, irascibil și supărăcios. Îmi reproșa adeseori că nu îl iubesc și că nu fac nimic pentru el, cu toate că eu îi arătam prin nenumărate modalități că îl iubeam. Am început astfel o relație pasională foarte zbuciumată. Au fost – apoi – foarte multe momente frumoase și înălțătoare dar și multe momente tensionante, care ne trăgeau pe amândoi în jos. A fost o relație la extreme, când foarte sus, când foarte jos. Recunosc și acum regret că treptat nu am mai lucrat spiritual împreună, adică nu mai realizam ASANA-e sau alte tehnici spirituale, nici chiar după fuziunile noastre amoroase, care erau foarte intense. Nu mai participam la taberele spirituale realizate în cadrul școlii noastre de yoga, alegând mereu să mergem în alte locuri banale pe perioada acestora”.

Schimbarea în rău care a apărut în cazul său a fost observată și de colegii săi. „Începuse să fie din ce în ce mai nemulțumit și foarte critic la adresa conducerii școlii de yoga. Tot mai des spunea despre unii coordonatori ai diferitelor activități din cadrul școlii că sunt abuzivi și nedrepți și că nu înțelege de ce ghidul nostru spiritual se înconjura de astfel de ființe. Am devenit la un moment dat intrigat de faptul că la el au apărut astfel de nemulțumiri stranii aparent din senin și am avut o discuție cu el pentru a înțelege ce s-a petrecut în ființa lui. Atunci acesta mi-a mărturisit că începuse să intre mai întâi din curiozitate pe internet, unde accesa site-urile de propagandă ostilă împotriva școlii MISA și că astfel ajunsese să creadă că informațiile de pe acele site-uri sunt 100% reale” , își amintește N., un fost coleg.

Regresul spiritual care a apărut în ființa sa, după ce îndoielile demoniace s-au infiltrat în mod insidios şi l-au acaparat, a fost abrupt. Ana continuă confesiunea ei: „Curiozitatea în mod evident perversă a devenit apoi un obicei care l-a făcut pe Fery să intre din ce în ce mai des pe internet pe site-urile ostile MISA. El și-a pierdut ulterior, treptat, încrederea în Grieg, judecându-l fără încetare în mod hipercritic, acuzator, superficial și răuvoitor, după propria sa perversitate. În ultima perioadă a relației noastre, în cadrul nenumăratelor discuții furtunoase pe care le aveam, Fery chiar mi-a cerut să nu mai comunic deloc cu ghidul spiritual și afirma cu vehemență că ar fi mai «bine» să aleg doar relația mea cu el, cu Fery, deși – pentru mine – nu se punea problema unei alegeri, deoarece relațiile acestea două erau total diferite. La toate acestea eu i-am răspuns – în mod ferm – că nu împărtășesc punctul lui greșit de vedere legat de ghidul spiritual și că am totală încredere în acesta, iar relația mea cu el este foarte importantă pentru mine, ca aspirantă la starea de îndumnezeire. Deși Fery spunea că intenționa să-i scrie despre toate acestea ghidului spiritual, de fapt a părăsit ca un laş cursul de yoga, din locul unde eram amândoi integrați într-o echipă de karma yoga și a fugit din așezământul spiritual în care locuia, fără a mai face niciodată aceasta.”

Un alt aspect nefast al caracterului lui Ferenc s-a amplificat mult odată cu îndoielile demoniace ce au încolțit în sufletului său. Ana își amintește că de obicei Ferenc manifesta o anumită impulsivitate și impolitețe verbală, chiar și în conversațiile cu mama lui, la care ea a asistat şocată uneori. „În ultima perioadă a relației noastre, această impulsivitate – în mod vădit demoniacă – a devenit în unele momente violență chiar fizică și verbală față de mine, el chiar pălmuindu-mă uneori sau folosind anumite agresiuni fizice și vorbindu-mi foarte urât, agresiv sau adresându-mi cuvinte urâte, jignitoare. Nu i-am scris niciodată ghidului meu spiritual despre toate acestea, justificându-mi în mod prostesc că este și greșeala mea, fiindu-mi rușine și teamă că Fery va fi suspendat disciplinar de la cursul de yoga. Mă gândeam în mod prostesc că aceste manifestări nu se vor mai repeta și în felul acesta, din nou și din nou credeam că îi dau o nouă șansă de revenire lui Fery, mie și relației noastre, pe când de fapt eram în mod indirect complice la starea sa jalnică. Au fost momente pe care eu mi-am dorit foarte mult să le uit, însă mă văd nevoită acum să vorbesc despre acestea, fiindcă nu accept faptul că un astfel de om precum Fery, care s-a coborât la unele fapte josnice, să îl bârfească pe ghidul nostru spiritual, care este o ființă umană cu totul deosebită. El a manifestat o răbdare, bunătate și iubire infinită şi mi-a oferit de fiecare dată când am avut nevoie sfaturile sale înțelepte prin intermediul răspunsurilor pline de bun simţ la mesajele mele și prin ajutorul său dezinteresat. Sunt tocmai de aceea plină de recunoștință față de ghidul nostru spiritual pentru toate învățăturile minunate pe care le-a făcut accesibile și care promovează pentru noi toţi iubirea, frumusețea și armonia, învățături care m-au ajutat foarte mult în transformarea mea spirituală și în relația mea cu Dumnezeu. Regret că Fery a uitat deja foarte repede cum era atunci la început, angrenat pe calea spirituală plin de entuziasm, de iubire și deschidere pe această cale spirituală și că acum a ajuns în această ipostază jalnică de ființă răutăcioasă, intrigantă, decăzută. Să îl ajute Dumnezeu pe Fery, acum cât încă (sper) că nu este prea târziu, să înceteze să-și mai facă atât de mult rău lui însuși prin aceste manifestări demoniace în care se complace și să redevină cât mai repede măcar cel care a fost la început și de ce nu chiar mai mult decât atât și să aspire – aşa cum o făcea cândva – cu mult entuziasm, iubire și dăruire către Dumnezeu.” Aici se încheie mărturia Anei.

Dacă Ferenc doreşte, i se oferă drept la replică (dacă are ceva de spus) şi nu va alege tăcerea demoniacă.

Concluziile le putem trage, fiecare dintre noi, singuri. În finalul acestui articol îmi pare potrivit un proverb la care mă raportez şi eu adeseori: „Prostul învață din experiența lui haotică şi dureroasă, iar înțeleptul din experiența fiecăruia”.

 


yogaesoteric
23 noiembrie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More