Fiinţele superioare, celeste, care au făcut posibilă transmiterea iniţiatică a Ştiinţei Vieţii (AYURVEDA)
Motto: „Cel înţelept consideră întregul
Univers ca fiind învăţătorul său”.
(CHARAKA-SAMHITA)
BRAHMA
BRAHMA – Iniţiatorul tradiţiei AYURVEDA
În tradiţia AYURVEDA-ică BRAHMA este iniţiatorul şi sursa Ştiinţei sacre a Vieţii (AYURVEDA). BRAHMA este primul aspect al trinităţii hinduse. El reprezintă aspectul de Creator al lui DUMNEZEU. În mod tradiţional BRAHMA este sursa generatoare (izvorul) oricărei cunoaşteri. Cele patru lucrări sacre ale Indiei (VEDA-ele) şi precum şi numeroasele ramuri ale lor au fost iniţiate de către BRAHMA pentru beneficiul fiinţelor umane. El este venerat chiar şi astăzi în India ca fiind fiinţa divină care se află la originea oricărui fenomen existent în Creaţie, fie că este abstract sau concret.
Considerând că o bună cunoaştere a naturii fundamentale a vieţii este necesară fiinţelor create pentru a avea o viaţă sănătoasă, folositoare şi lungă, BRAHMA a expus Ştiinţa fundamentală a Vieţii (AYURVEDA). El a transmis cunoaşterea divină a AYURVEDA-ei mai întâi lui PRAJAPATI-DAKSHA. Lucrările vechi indiene, atât cele din domeniul vindecării, cât şi cele din alte domenii ale cunoaşterii concordă asupra faptului că BRAHMA este primul învăţător şi iniţiator al AYURVEDA-ei.
În conformitate cu afirmaţiile cuprinse în lucrarea secretă de AYURVEDA „SUSHRUTA-SAMHITA”, BRAHMA a structurat pentru folosul fiinţelor create cunoaşterea AYURVEDA-ei sub forma unei scrieri inspirate care a fost numită „BRAHMA-SAMHITA”. Această sinteză de înţelepciune divină cuprindea un număr de 100.000 de versuri (SUTRA-e), fiecare dintre acestea conţinând aspecte fundamentale referitoare la tainele Vieţii şi ale Universului, precum şi la modul în care fiinţele create îşi pot menţine starea de echilibru, sănătate şi armonie.
În India este numită BRAHMA-VIDYA ştiinţa metafizică care reprezintă fundamentul oricărei alte ştiinţe (VIDYA). Ea se referă nu numai la cunoaşterea adevărului ci la cunoaşterea adevărului-adevărurilor, lumina-luminii sau valoarea oricărei valori. Aceasta corespunde ştiinţei Absolutului Divin. Este o ştiinţă a esenţelor ce poate fi dobândită ca şi cunoaştere esenţializată a intenţiilor manifestatoare ale lui DUMNEZEU.
Această ştiinţă metafizică face cunoscute cele patru calităţi fundamentale ale lui BRAHMA, calităţi divine care sunt asociate intim cu energia fundamentală a creaţiei. În dimensiunea specific umană ele se manifestă sub forma a patru aspecte fundamentale care sunt: 1. bunătatea divină, 2. compasiune divină, 3. extazul divin şi 4. controlul perfect.
Acestea sunt calităţile divine ale lui BRAHMA, aspectul de Creator al lui DUMNEZEU. BRAHMA mai este descris în tradiţia orientală ca fiind „Cel care este lipsit de mânie”, deoarece spre deosebire de mulţi zei din cultura vestică este incapabil de orice fel de formă de irascibilitate, invidie sau mânie. El se află deasupra şi a transcens orice fel de aşa-numită indignare justificată, deoarece dincolo de toate el este chiar stăpânul Creaţiei şi al tuturor creaturilor, deci lui nimic nu-i este străin, în conştiinţa sa divină fiind prezente toate rosturile a ceea ce se manifestă în întreaga creaţie. BRAHMA inspiră pe toţi cei care îi împărtăşesc calităţile sale fundamentale. Toţi cei care printr-o practică spirituală consecventă trezesc şi amplifică în fiinţa lor aceste patru calităţi au acces la fiinţa în sfera subtilă spirituală în care sălăşluieşte BRAHMA, sferă subtilă numită BRAHMA-LOKA.
Tradiţia orientală numeşte BRAHMA-LOKA anumite spaţii subtile deschise care nu au limite şi care tocmai de aceea sunt cunoscute ca fiind la nivel subtil stări incomensurabile de extaz divin (APAMANA). Odată ce o asemenea stare de extaz divin a fost realizată, datorită trezirii spirituale pe care ea o generează în fiinţă prin revelarea esenţei divine nemuritoare (SINELE SUPREM – ATMAN), accesul în dimensiunea subtilă a lui BRAHMA poate fi realizat cu uşurinţă. Procesul subtil al transformării spirituale în acest caz este asemuit în textele spirituale orientale cu o stare de prietenie spirituală fără limite ce se manifestă atunci (într-o asemenea stare de extaz divin) între fiinţa individuală şi fiinţa infinită a lui DUMNEZEU. Modalitatea spirituală de acces la o asemenea stare superioară este descrisă de următoarele versuri:
„Fiind aşezat sau plimbându-te,
Fie că eşti aşezat pe un scaun sau că te afli întins
În timpul tuturor orelor petrecute în starea de veghe
Lasă-ţi mintea să se stabilească în Voinţa Infinită a lui DUMNEZEU,
Permiţând astfel spiritului tău
Să pătrundă într-o stare divină, extatică.”
Odată cu atingerea unor asemenea stări superioare de conştiinţă, acţiunile efective declanşate pot să se concretizeze în veritabile strategii de atingere a stărilor de comuniune spirituală intimă cu sursa divină manifestatoare a Vieţii.
DAKSHA
DAKSHA – Voinţa Cosmică
DAKSHA este o emanaţie a lui BRAHMA şi reprezintă voinţa sa cosmică divină de a crea Universul. DAKSHA este chiar fiul spiritual al lui BRAHMA. El este un ADITYA, adică un fiu al lui ADITI, care este Mama tuturor fiinţelor divine (DEVAMATRI), ea fiind totodată Marea mamă a tuturor fiinţelor, energia fundamentală a Creaţiei. În raport cu BRAHMA, care este sursa divină a actului de Creaţie în întreaga sa complexitate, DAKSHA este principiul masculin creator, după cum ADITI este principiul feminin creator.
Literar, cuvântul sanscrit DAKSHA înseamnă: „capabil”, „expert”, „inteligent”, „cu dexteritate”, „puternic”, „îndemânatic”. Termenul DAKSHA desemnează abilitatea, puterea mentală şi talentul, puterea voinţei şi energia debordantă. El provine din rădăcina verbală „DAKSH” care înseamnă „a fi capabil” sau „a fi puternic”.
DAKSHIN sau DAKSHINAPATHA este anticul nume al lui DECAN, zonă din podişul Indiei de sud. DAKSHA desemnează totodată direcţia sudului şi partea dreaptă. De asemenea, DAKSHIN este un aspect particular al lui SHIVA, care este numit chiar SHIVA-DAKSHIN şi care este unul dintre cele mai importante aspecte ale lui SHIVA ca mare Ghid spiritual divin al eliberării spirituale. El mai este numit DEKAN-DAKSHIN, care înseamnă „Cel care ucide lumea formelor”, sensul practic al acestei expresii desemnându-l pe „Cel care face ca oamenii să treacă dincolo de formă în acţiunea lor de adorare a unui principiu divin”. În acest mod DAKSHA este cunoscut în tradiţia indiană ca fiind „cel care-l adoră cu neţărmurită dragoste şi supunere pe SHIVA (Supremul Transcendent), dincolo de orice formă manifestată a Sa”.
Fiind creator el însuşi, DAKSHA este supranumit în textele VEDA-ice „inteligentul” sau „îndemânaticul”. DAKSHA reprezintă ipostaza emanatoare a actului primordial al Creaţiei şi întruchipează capacitatea actului de creaţie inteligentă. Din fiinţa sa divină emană puterea modelatoare a actului de Creaţie cosmică. Creaţia este o desfăşurare ordonată a infinitelor potenţialităţi divine. În acest proces cosmic, DAKSHA este înfăptuitorul divin. El este cel care îndeplineşte procesul tainic al desfăşurării infinităţii misterioase ce există în Fiinţa Infinită a lui DUMNEZEU.
DAKSHA este prima fiinţă care a fost iniţiată în cunoaşterea AYURVEDA-ei de către însuşi BRAHMA, creatorul Universului. DAKSHA nu este o fiinţă umană, ci o entitate subtilă foarte elevată ca frecvenţă de vibraţie.
În lucrarea secretă de AYURVEDA „CHARAKA-SAMHITA”, se precizează încă de la început că DAKSHA este prima fiinţă care a fost iniţiată în AYURVEDA de către însuşi BRAHMA, care este aspectul de Creator al Supremului Absolut, deoarece menţinerea vieţii şi armonia fiinţelor vii este în îndatorirea divină în principal, care revine aspectului de Creator al lui DUMNEZEU – BRAHMA.
DAKSHA este stăpânul fiinţelor vii. Deci el este cel care stăpâneşte tainele energiei fundamentale a vieţii şi a manifestării ei în fiinţele înzestrate cu viaţă. El este cel care a învăţat acest taine de la însuşi Creatorul Universului şi a transmis-o mai departe celor doi ASHVINI. Nu există foarte multe referinţe scrise referitoare la el sau la contribuţia sa la aplicarea AYURVEDA-ei, exceptând doar ipostaza de învăţător al celor doi ASHVINI.
În unele UPANISHADA-e se precizează, că într-o anumită perioadă de timp din trecut DAKSHA a fost investită de către însuşi Divinul SHIVA cu un dar spiritual cu totul excepţional – acela de a-l înlocui pe SHIVA – pe perioada în care SHIVA a realizat un TAPAS în care urmărea să transforme în nectar otrava existentă în întreaga lume, otravă care reprezenta efectul (consecinţa) acţiunilor negative ale fiinţelor din întregul Macrocosmos.
Printre darurile care erau implicate de această investitură spirituală, a fost şi această cunoaştere desăvârşită a Ştiinţei Vieţii. Evident, aceasta era o calitate necesară pentru a asigura, pe perioada în care SHIVA realiza acest proces cosmic de purificare a Universului, bunăstarea fiinţelor, starea de sănătate şi de armonie a lor. Cunoaşterea Ştiinţei Vieţii era o parte integrantă a acestei investituri spirituale cu totul excepţionale pe care a primit-o DAKSHA.
Valenţele spirituale pe care le implică comuniunea spirituală cu DAKSHA pot fi percepute la un grad de foarte mare profunzime spirituală. Această comuniune poate facilita totodată mult mai mult starea de comuniune cu SHIVA, în particular cu aspectul practic de Vindecător al lui.
ASHVINII
Rolul ASHVINI-lor în tradiţia AYURVEDA
ASHVINII reprezintă două fiinţe divine cunoscute ca fiind „cuplul celor doi vindecători divini” cu numele de NASATYA şi DASRA. Ei sunt entităţile subtile guvernatoare ale forţelor nervoase şi vitale, atât la nivel Macrocosmic, Universal, cât şi la nivelul Microcosmosului individual al fiinţei umane. ASHVINII guvernează forţele subtile spirituale care asigură progresul fericit al fiinţei umane, graţie nectarului beatitudinii divine (ANANDA) pe care ei îl revarsă în canalele extrem de fine, energetice, subtile (NADI) ale fiinţei aspirantului.
Se spune în textele tradiţionale că ei înşişi traversează apele fericirii cereşti cu ajutorul elixirului sublim esenţial SOMA. Aceasta indică energia subtilă principală pe care ei o vehiculează şi care reprezintă suportul propriei lor stări de beatitudine divină (ANANDA). Atunci când ASHVINII dăruiesc fiinţei umane angrenată în practica spirituală această energie (SOMA) şi ea se acumulează continuu în structura respectivei fiinţe umane, ea (SOMA) suprimă orice obstacole şi conduce rapid yoghinul perseverent la DUMNEZEU, ajutându-l să atingă suprema eliberare spirituală.
Despre aceste fiinţe divine a rămas consemnat faptul că s-au manifestat şi în încarnarea ca fiinţe umane. În această manifestare a lor fizică, în lumea terestră, ei au realizat o serie întreagă de acţiuni vindecătoare de excepţie, ce depăşesc cu mult posibilităţile terapeutice cunoscute în mod comun în zilele noastre: au redat tinereţea celor bătrâni prin aplicarea unor procedee reîntineritoare (RASAYANA), au pus proteze şi au înlocuit membrele amputate, au realizat transplanturi de organe, au vindecat orbirea, nebunia, sterilitatea, lepra şi au îndeplinit multe operaţii chirurgicale foarte complicate.
În trecut, ASHVINII erau adeseori apelaţi prin invocare în cazurile în care fiinţele umane se confruntau cu mari suferinţe sau necazuri. Ei ajută foarte rapid fiinţele umane care îi apelează şi care sunt devotate practicii spirituale. Au un deplin control subtil paranormal asupra celor două aspecte polare complementare YANG ( + ) şi YIN ( – ) şi astfel ei pot să îndepărteze fulgerător un pericol iminent prin extraordinara lor putere divină care le-a fost conferită de către DUMNEZEU.
Cuvântul sanscrit ASHVIN înseamnă „călăreţ” sau „cavaler”. În această ipostază, cei doi sunt puterile divine care apar pe cer chiar înainte de răsăritul Soarelui, într-un car auriu tras de cai înaripaţi sau de păsări şi îşi conduc echipajul pe un drum aurit (HIRANYARUPA) până pe pământ, atât pentru a feri oamenii de suferinţă şi nefericire, cât şi pentru a-i conduce către starea de iluminare spirituală. Ei şi-au asumat rolul de fiinţe-releu ale energiei divine transformatoare, energie subtilă care permite fiinţelor vii să depăşească stările de suferinţă şi, în urma impulsului divin primit, acestea să poată realiza o creştere spirituală care să le permită şi mai mult apropierea de fiinţa supremă a lui DUMNEZEU.
Ca fiinţe divine de lumină, ASHVINII sunt căsătoriţi cu fiicele luminii (adică ei sunt însoţiţi cu energiile subtile – SHAKTI-urile – luminoase) şi, întocmai precum CASTOR şi POLLUX, ei încarnează forţele benefice, subtile care transportă înţelepţii (RISSHI) de pe un ţărm pe altul, ca o corabie, ferindu-i astfel de înecarea în oceanul ignoranţei.
Lucrarea secretă de AYURVEDA „CHARAKA-SAMHITA” precizează că ASHVINII au primit iniţierea şi învăţătura completă a Ştiinţei sacre a Vieţii (AYURVEDA) direct de la DAKSHA, ei transmiţând-o apoi integral, mai departe divinului INDRA, ocrotitorul discipolilor căii spirituale: „Aflând de la DAKSHA cunoaşterea secretă a AYURVEDA-ei, cele două fiinţe divine gemene (ASHVINI), au transmis mai departe învăţătura divină în integralitatea ei lui INDRA, spre a fi de folos tuturor fiinţelor vii”.
INDRA
Transmiterea ştiinţei sacre a AYURVEDA-ei oamenilor de către INDRA
INDRA este Stăpânul divin al energiilor celeste şi al sferei spaţiului. El este Stăpânul zeilor şi protectorul divin al discipolilor căii spirituale. El este plin de curaj, temeritate şi eroism, şi este înzestrat cu o neasemuită vigoare şi putere. În onoarea sa, în VEDA-e sunt dedicate mai multe imnuri decât în onoarea tuturor celorlalţi zei, cu excepţia lui AGNI. El poate lua orice formă doreşte şi tocmai de aceea i se cunosc nenumărate încarnări.
INDRA este primul în ierarhia celestă a puterilor divine luminoase (DEVA), care îndeplineau rolul de protectoare ale fiinţelor umane de influenţele răului. Semnificaţia originară a cuvântului INDRA este cea de „putere” sau de „forţă”. Tocmai de aceea, INDRA apare în tradiţia spirituală orientală sub diverse înfăţişări, cele mai frecvente fiind acelea de războinic, magician şi vindecător divin.
INDRA este cel care a revelat oamenilor nemuritoarea Ştiinţă sacră a vieţii (AYURVEDA). În „CHARAKA-SAMHITA”, INDRA este menţionat ca fiind cel care a primit învăţătura secretă a AYURVEDA-ei de la cei doi ASHVINI. El este păstrătorul tezaurului inestimabil de cunoaştere divină al Ştiinţei Vieţii şi tocmai de aceea el este cel care, atunci când este apelat plin de fervoare, răspunde cu o mare bunăvoinţă oferind astfel sprijinul său divin. Lucrarea de AYURVEDA „CHARAKA-SAMHITA” afirmă despre el că este „Salvatorul fiinţelor umane aflate în suferinţă”. Tocmai de aceea el este solicitat de către înţelepţii doritori de viaţă lungă să le reveleze cunoaşterea secretă a AYURVEDA-ei, care până atunci a fost accesibilă numai fiinţelor divine (aflate în plan subtil). INDRA este cel care, având susţinerea şi acordul lui DUMNEZEU, face cu putinţă transmiterea Ştiinţei Sacre a Vieţii în lumea oamenilor. În acest mod INDRA îndeplineşte rolul de mediator între lumea fiinţelor cereşti şi lumea fiinţelor umane, de pe pământ.
În textele indiene vechi INDRA este descris ca având o mare pricepere în domeniul medicinii şi se spune că a realizat foarte multe vindecări: sutura gâtului fracturat fără hemoragie, vindecarea stărilor de devitalizare extremă şi a consumpţiei, regenerarea părului în cazurile de chelie şi vindecarea multor altor boli.
RIGVEDA menţionează îndemânarea extraordinară a lui INDRA în intervenţiile terapeutice de tip chirurgical şi în soluţionarea cazurilor de muşcături de scorpion sau de şarpe. În lucrarea „AYURVEDA-VIJNANA”, INDRA este descris ca fiind expert în tratarea tulburărilor mentale, pentru vindecarea cărora el ştia o multitudine de formule terapeutice naturale. Câteva formule terapeutice atribuite lui se găsesc în lucrările clasice de AYURVEDA.
Numele său este mai mereu în legătură cu celebrul nectar revigorant SOMA, care este lăudat pentru virtuţile sale miraculoase în peste 120 de imuri din RIGVEDA, capitolul 9 „MANDALA”, fiindu-i dedicat în întregime. Se spune că sursa secretă a curajului, puterii şi voinţei de neclintit a lui INDRA era urmarea faptului că el consuma o mare cantitate de SOMA. SOMA tonifică corpul, elimină toate tulburările, hrăneşte şi energizează membrele, trezeşte starea de bucurie şi redinamizează entuziasmul.
INDRA este stăpânul vânturilor şi al forţei subtile a aerului. În această ipostază el mai este numit MAGHAVAHANA. El este totodată şi stăpânul tuturor cataclismelor naturale, dar şi al timpului frumos, al belşugului şi al luminii. El domneşte asupra vremii şi intemperiilor. El trimite ploaia, trăsnetul şi tunetul. INDRA este adorat ca dispensator al ploii, sursă a fecundităţii şi în acelaşi timp este temut, fiind stăpânul timpului urât. INDRA este acela care eliberează apele cerului şi lumina soarelui.
În ipostaza de luptător împotriva energiilor răului, INDRA este conducătorul forţelor luminii în lupta împotriva forţelor întunericului, reprezentate de spiritele demoniace (ASURA). El este descris ca fiind cel mai războinic dintre DEVA-şi.
INDRA a fost numit „Cel care îndepărtează seceta”, „protectorul celest al vieţii pe pământ”, „aducătorul apei dătătoare de viaţă şi al luminii”. Victoria sa asupra dezordinii provocate de VRITA în Natură este reprezentată de apariţia curcubeului, arcul multicolor de lumină ce indică restabilirea armoniei în natură. În această ipostază el este cunoscut ca fiind Stăpânul arcului de lumină sau al curcubeului (UGRADHANVAN).
Cea mai importantă ipostază a lui INDRA este aceea de Iniţiator divin. El este unanim cunoscut în tradiţia spirituală orientală ca fiind „ocrotitorul discipolilor căii spirituale”. El este cel care trezeşte în fiinţă aspiraţia către autocunoaştere şi către revelarea naturii divine ce există tainic prezentă sub forma Sinelui Suprem Nemuritor (ATMAN) în fiecare fiinţă umană. În calitate de îndrumător subtil tainic, nevăzut, al aspiranţilor spirituali plini de dăruire, INDRA are drept focar predilect de manifestare regiunea secretă centrală a inimii. El foloseşte ca vehicul subtil-energetic, forţa subtilă a transformării cunoscută în AYURVEDA sub numele de SADHAKA-PITTA, care este acea formă de foc subtil care, atunci când este armonios dinamizată în fiinţă, conferă forţă şi entuziasm aspiraţiilor spirituale ale fiinţei.
În virtutea rolului său divin de protector al discipolilor căii spirituale, INDRA a continuat să îi inspire şi să îi ghideze mai departe pe înţelepţii ce au fost iniţiaţi în taina celor şase raze ale cunoaşterii ezoterice a AYURVEDA-ei (SHAD-PADARTHA). El este cel care a călăuzit în continuare acţiunile ulterioare ale înţelepţilor iniţiaţi şi a făcut cu putinţă ca această cunoaştere secretă extrem de valoroasă primită de ei de la DUMNEZEU să dea cât mai multe roade spirituale binefăcătoare în lumea fiinţelor umane.
Procedeul practic de comuniune spirituală telepatică cu fiinţele divine iniţiate în cunoaşterea secretă a AYURVEDA-ei
Una dintre caracteristicile de excepţie ale lucrărilor fundamentale de AYURVEDA constă în faptul că ele includ în cuprinsul lor, atât în partea introductivă a lucrării, cât şi în anumite puncte cheie ale expunerii, unele referiri, invocaţii sau chiar modalităţi simple de raportare subtilă telepatică la fiinţele de excepţie care au fost iniţiate în trecut în cunoaşterea Ştiinţei sacre a Vieţii (AYURVEDA).
Primul vers de la începutul lucrării secrete de AYURVEDA „CHARAKA-SAMHITA” constă într-o formulă simplă de apelare lăuntrică a prezenţei, ghidării şi inspiraţiei pline de graţie a lui DUMNEZEU. Această primă invocaţie scrisă reprezintă actul de consacrare către DUMNEZEU făcut chiar de către autorul lucrării a conţinutului întregii scrieri. Însă aceeaşi formulă introductivă îndeplineşte totodată şi rolul de formulă de consacrare către DUMEZEU a fructelor acţiunii de a parcurgere şi asimilare a cunoaşterii de către cel care urmează să parcurgă conţinutul lucrării.
Odată cu primirea răspunsului divin la consacrare, cel care citeşte poate parcurge mai departe următoarele versuri, în care sunt apelate în continuare, în ordine fiinţele excepţionale care au fost ghidate succesiv de către DUMNEZEU pentru a asimila pe cale iniţiatică cunoaşterea AYURVEDA-ei.
Plin de umilinţă şi dragoste îţi mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeule, Stăpân al Celor trei Lumi (Lumea fizică, Lumea astrală şi Lumea cauzală) pentru Graţia Ta infinită, prin care Tu îmi oferi acum prilejul de a descoperi tainele Ştiinţei Divine a Vieţii (AYURVEDA). Cu sufletul deschis, mă îndrept acum către contrapartea Ta Divină (SHAKTI).
Supremă Mamă Divină a înţelepciunii, Cea prin a cărei Graţie întreg Universul se poate oglindi oricând, în acele fiinţe care sunt înţelepte şi pline de puritate, în sfera inteligenţei lor superioare, care este atunci trezită, oferă-mi darul divin al înţelegerii superioare a tainelor Creaţiei a căror revelare este permisă de către DUMNEZEU.
Cu o deplină stare de puritate a intenţiei Te rog Doamne Dumnezeule, ajută-mă să pătrund în mod intuitiv tainele ipostazei Tale Divine de Creator al Universului (BRAHMA).
Revelează-mi Te rog realitatea tainică a Voinţei Tale creatoare (DAKSHA), care trezeşte în fiinţă energia realizatoare a oricărei acţiuni ce este în mod divin integrată.
Permite-mi să pătrund tainele îngemănării spirituale desăvârşite a aspectelor Tale creatoare complementare (ASHVINI), prin care orice intenţie care este divin integrată este încununată de succes.
Oferă-mi Te rog şi mie din forţa Ta divin transformatoare (INDRA), prin care pot contribui la ocrotirea şi ajutorarea eficientă a altor fiinţe, către care tu mă ghidezi.
Sinteză realizată după cartea „Mari iniţiaţi ai tradiţiei AYURVEDA”, autori: Gregorian Bivolaru, Andrei Gămulea şi Aurora Nicolae, carte apărută la Editura Shambala.
Citiţi şi:
Tratatele sacre ale înţelepciunii: Vede, Upanishade, Vedanta
Modalităţi practice ale sistemului Ayurveda
yogaesoteric
20 iulie 2010