Filmul despre călătoria lui Brâncuşi pe jos până la Paris va apărea pe ecrane anul acesta

 

Călătoria de 18 luni pe care tânărul sculptor Constantin Brâncuşi a făcut-o pe jos, din București până în Paris, a servit drept sursă de inspirație pentru regizorul britanic Peter Greenaway. Filmul „Walking To Paris”, care va fi lansat în acest an, expune povestea drumului pe care Constantin Brâncuşi, care avea 27 de ani atunci, l-a făcut din România până în Franţa, trecând prin Ungaria, Austria, Germania şi Elveţia.

Actorii Emun Elliott şi Carla Juri sunt protagoniştii peliculei „Walking To Paris”. Lansarea filmului a fost anunţată pentru anul 2018, potrivit imdb.com.

„De-a lungul călătoriei, supravieţuind la tot ce i se ivea în cale, aşa cum se învăţase în anii în care fusese cioban, a avut aventuri comice, violente, erotice şi romantice, ce l-au inspirat în sculptură, căci modela sculpturi din materiale pe care le găsea pe drum: lemn, piatră, nisip, zăpadă şi gheaţă, lăsând răsfirate şi abandonate sculpturi experimentale şi temporare pe drumurile Europei”, a declarat Greenaway pentru Screen Daily.

În anul 1903, Constantin Brâncuşi a luat decizia de a părăsi România după ce a primit comanda de a realiza bustul generalului Carol Davila. Motivul a fost dat de cei care au comandat bustul. Aceștia nu au fost mulţumiţi de creaţia lui Brâncuşi și nu i-au oferit banii promişi. Pentru această lucrare, sculptorul trebuia să primească banii necesari pentru a ajunge la Paris să-şi continue studiile.

Sculptorul a refuzat să facă modificările cerute şi a luat decizia de a merge pe jos până la Paris, o distanţă de aproximativ 2.000 de kilometri. „Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet pe drum de fier până la Paris. Dar ceva se înnăscuse în mine şi nu am mai putut răbda. Am făcut stânga împrejur, fără niciun salut militar, spre marea panică și spaimă a doctorului Gerota, şi dus am fost”, și-a explicat mai târziu decizia Constantin Brâncuşi.

Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, şi a absolvit în 1902 Şcoala de bellearte din Bucureşti. La scurt timp, în 1906, îşi expune lucrările pentru prima oară la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon dʼAutomne din Paris.

În 1907 este prezentată prima versiune a „Sărutului”, care a stat la baza celebrei lucrări „Poarta Sărutului”, din ansamblul de la Târgu-Jiu, din care fac parte şi „Coloana fără sfârşit” şi „Masa Tăcerii”.

Printre lucrările celebre ale sculptorului român se numără și „Rugăciunea” şi „Domnişoara Pogany”.

Brâncuşi s-a stabilit la Paris, unde s-a stins din viaţă în martie 1957, lăsând moştenire statului român atelierul său şi un număr important de lucrări. Statul român, condus de partidul comunist, a refuzat însă să accepte moştenirea lui Brâncuşi. Astfel, atelierul său a revenit statului francez, iar Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris păstrează lucrările lăsate moştenire statului român prin testament.


Citiți și:

Constantin Brâncuşi, zeul ţăran. Rockefeller: «Cum pot să te ajut?» Brâncuşi: «Ia te rog mătura şi mătură atelierul!» (I)

Constantin Brâncuşi a practicat yoga
 

yogaesoteric
25 ianuarie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More