Firmă cu 400 de contracte cu statul pentru teste covid-19 într-o singură lună!
Hideg, premiul pentru „cel mai mare jaf” din timpul pandemiei!
De departe cea mai „norocoasă” firmă din timpul pandemiei este Sanimed Internaţional Impex SRL, deținută de fugarul notoriu Cătălin Robertino Hideg, a cărui nevastă a făcut celebrul contract în valoare de 56 de milioane de lei (11,5 milioane de euro) pentru achiziționarea de măști de protecție din Turcia, contractul fiind atribuit firmei sale, SC Romwine&Cofee SRL. Mai exact, 1.750.000 de măști ar fi fost livrate contra sumei de 11,5 milioane de Euro, această sumă reprezentând bani publici.
Firma lui Hideg, Sanimed Internaţional Impex SRL este fericita beneficiară a nu mai puțin de 400 de contracte, majoritatea cu atribuire directă. Mai grav, însă, este faptul că această firmă a avut peste 100 de contracte prin cumpărare directă în perioada 09.03.2020 – 15.03.2020, adică ÎNAINTE de a fi instituită starea de urgență care să permită acest fapt. Evident, majoritatea contractelor sunt cu kit-uri de testare pentru covid-19, medii de cultură, kit-uri de transportare pentru probele prelevate, precum și consumabilele aferente.
Se impun următoarele întrebări:
- De unde avea pregătit acest stoc masiv de kit-uri de testare pentru covid-19, în condițiile în care era criză de teste la nivel mondial, iar România, teoretic, nu avea nimic pe stoc?
- Cum a putut beneficia de cele aproape 100 de contracte prin achiziție directă, în perioada 09.03.2020 – 15.03.2020, din moment ce nu era instituită starea de urgență, care fix asta prevedea?
- Cum se explică faptul că în mai puțin de o lună, această firmă a avut 398 de contracte cu statul, majoritatea prin achiziție directă și majoritatea cu kit-uri de testare pentru covid-19?
- De ce spuneau autoritățile că „nu pot testa suficient pentru că nu au teste”, din moment ce doar această firmă avea sute de mii de teste?
- Au fost onorate contractele, sau au fost probleme, ca în cazul doamnei Hideg?
- Cum a ajuns această firmă să vândă teste către toate DSP-urile și spitalele din țară?
- Cum vă explicați faptul că această firmă nu mai avusese niciun contract cu statul până la data de 09.03.2020, cam când a început criza sanitară în România?
Cristian Burci, afaceri cu măști chirurgicale în pandemie!
Fugarul Cristian Burci, cunoscut drept „baby broker”, apare şi în afacerile din sănătate, prin intermediul unui off-shore din Cipru. Mediplus Solutions este reprezentată în România de Iacob Dana Mihaela și este deținută de off-shore-ul cipriot Folendell Holdings Ltd. Legătura dintre acest off-shore și Burci este următoarea: S.C. Graffiti Red și S.C Graffiti Black sunt firmele lui Cristian Burci, ambele au fost acționare, alături de off-shore, în firma Mediplus Solutions. În 2015, firmele au cedat acțiunile către Folendell Holdings Ltd.
Firma Mediplus Solutions are contracte de 40 de milioane de euro, doar în ultimul an, cu spitalele publice din România. Ceea ce este cu adevărat halucinant este că această firmă are 6 achiziții directe, fără licitație, fix la începutul stării de urgență, ba chiar și înainte de a fi instituită starea de urgență. Și, ce să vedeți? Contractele sunt cu… măști chirurgicale.
Se impun următoarele întrebări:
- De unde avea acest stoc masiv de măști chirurgicale, în condițiile în care firma nu are activitate de import-export?
- Cum a putut beneficia de contractul din 13.03.2020, prin achiziție directă, din moment ce nu era instituită starea de urgență, care fix asta prevedea?
- Cum se explică faptul că și această firmă avea stocul pregătit și l-a vândut pe tot imediat cum a început starea de urgență?
- De ce spuneau autoritățile că „nu sunt măști”, din moment ce doar această firmă avea aprox. jumătate de milion de măști?
- Au fost onorate contractele, sau au fost probleme, ca în cazul doamnei Hideg?
Citiți și:
Cine, cât și cum vă fură?
Regele pandemiei (I)
Bandiții!
yogaesoteric
20 aprilie 2021