Bandiții!

 

Citesc Raportul Curții de Conturi și, din când în când, îmi dau câte o palmă. E modul clasic de a mă asigura că nu dorm și că ceea ce citesc este real. Nu l-ați citit? Citiți-l și veți face la fel ca mine!

Este uluitor cum, în plină stare de urgență, holera galbenă n-a făcut decât să redefinească repetiția lui Lenin sub îndemnul: „Furați, furați, furați!”. Fix asta au făcut: au furat ca cei mai rudimentari borfași, asemenea milogului scăpat în magazia cu bucate. Au furat porcește, ziua-n amiaza mare, fără să se ferească de nimeni și de nimic. De altfel, de ce s-ar feri? Procuratura e cu ei, intrată în scenariul „Mircea, fă-te că lucrezi”. Serviciile sunt cu ei, sau, mai bine spus, fură cu ei cot la cot. Se mulțumesc că ne revărsăm minutul de ură pe cei cu conştiinţa precară puși în față, în timp ce ei, în spate, se burdușesc de bani.

Dacă Dragnea ar fi furat de-a lungul carierei sale 1% din cât au furat ăștia în câteva luni, ar fi intrat în istorie drept „coruptul mileniului”. În cazul ăstora ce se petrece? Vă spun tot eu: nimic! Șobolanii se-acoperă unii pe alții, în timp ce masa ineptă se uită idiotic în televizoare la „Poartă masca!”.

Poartă masca, prostule! Masca aia îi aduce unui Gigel un profit de cel puțin 400%. Și ție, boule, o nouă taxă! Poartă masca, idiotule, poart-o peste tot! Și simte-te sclav, că doar asta ești. Poartă mască, fraiere! Și lasă capul jos, nu te mai uita deasupra frunții tale unde se joacă banii tăi la ruletă! Intră-n rând, slugă! Poartă mască și, pentru siguranța ta, trage-o și peste ochi! Și nu te uita, ca noi, șmecherii, să furăm în liniște.

Furat – ce cuvânt urât! Furat e când Dragnea nu-l lasă pe stăpânul neamț să-ți dea credit ca să faci spitale amărâte la prețul cu care nababii din Golf au construit orașe desprinse din filmele SF. Furat e când un amărât nemâncat de trei zile se repede într-un codru de pâine și pentru asta e nevoit să facă zece ani de pușcărie. Când însă stăpânul american îți spoliază miliardele de dolari contra fierului vechi nefuncțional din SUA, se numește asigurarea securității. Când „ăia din partenereat” te obligă să închizi tot ca să distrugi micile afaceri locale nu-i hoție, ci grija pentru sănătatea populației.

Torționarii care decimau anticomuniștii prin pușcăriile anilor ’50 li se adresau acestora cu apelativul „banditule”. Este cazul să se revină, altfel toată prostimea asta nu înțelege că bandită e ea, nu ăia care-și trag banul de aici! Doar nu poți acuza un preacinstit tăietor de păduri că ar fi necinstit. Bandiți sunteți voi, băi bandiților! Hai, marș la muncă! La muncă sau la pușcărie, că vă meritați soarta! Și să nu mai spuneți vreodată că Plăvanul sau PNL-ul fură! Nu, milogilor, bandiți sunteți voi! Ei d-aia fură: ca să scape banul de ticăloșia voastră. N-ați șters-o încă la muncă?

Autor: Dan Diaconu

Citiţi şi:

Prima afacere a pandemiei miroase a servicii secrete

Post-pandemie şi pre-colaps economic

 

yogaesoteric
1 noiembrie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More