FMI este în realitate o organizaţie teroristă, ce urmăreşte pe ascuns anumite scopuri strict politice

Pe vremuri, când spuneai că FMI este un organism al asasinilor economici, se găseau destui „corecţi politici” care să-ți bată obrazul şi să-ți spună că habar n-ai cum funcţionează lumea finanţelor mondiale. Într-adevăr, cei mai mulți n-aveau nici cea mai mică idee. În gândurile lor naive, credeau că toate asasinatele economice se petrec discret, conspirat, că ordinele sunt transmise criptic, într-un limbaj înţeles doar de oficialii de rang înalt ai Fondului.

Aiurea, într-o lume a prostiei, orice doză de interpretabil trebuie exclusă. Funcţionarilor „cap de tanc” – putem spune aşa deoarece avem şi noi un exemplu pe care-l admirăm, cu stupoare, de fiecare dată când „se produce” – trebuie să li se transmită ordine clare, fără niciun echivoc. Lumea, desigur, este mult mai proastă şi mai imbecilă decât și-o imaginează mulți, în idealismul lor tâmp.

Dezvăluirea conversaţiei dintre Poul Thomsen, şeful FMI pe Europa şi Delia Velculescu – şefa misiunii FMI în Grecia – nu mai lasă loc niciunei interpretări. FMI este o organizaţie teroristă, urmărind în mod strict scopuri politice.

Discuţia celor doi este cât se poate de relevantă: FMI nu are ca scop salvarea Greciei, ci plasarea unei bombe în contextul referendumului care a avut loc recent în Marea Britanie. Aşa-zisele reforme impuse Greciei nu reprezintă soluţii economice, ci o prescriere de reţete – mai mult sau mai puţin lente – pentru asasinarea economică a ţării. Mai mult, din discuţia celor doi reiese limpede faptul că falimentul Greciei este scopul final al programului FMI. Astfel, imaginea FMI de sanitar al economiei mondiale s-a destrămat chiar şi pentru cei mai proşti susţinători ai săi.

Încă o dată s-a dovedit că planul fostului Ministru de Finanţe al Greciei – Yanis Varoufakis – a fost singura variantă clară de rezolvare a crizei. Să ne reamintim ce propunea Varoufakis. Era ceva simplu şi eficient. În prima fază se înfiinţau conturi electronice la Ministerul de Finanţe (mai precis organismul similar Trezoreriei de la noi) pentru toate entităţile (cetăţeni sau firme) care au de-a face cu statul. În fapt, era vorba de toată populaţia, toate firmele şi organizaţiile din Grecia, deoarece oricine are de plătit sau de încasat ceva de la stat.

Pasul doi consta în derularea operaţiunilor cu statul doar prin aceste conturi, posibil în drahme şi nu în euro. Astfel, Atena câştiga furând startul. În primul rând statul se izola de problemele băncilor, lăsând în seama Băncii Naţionale a Greciei şi a Băncii Centrale Europene (BCE) problema legată de lichiditatea din sistem. Cu alte cuvinte, grăbea momentul în care „fiecare trebuie să răspundă pentru acţiunile sale”.

De asemenea, ţara era ferită de presiunile externe (ele se exercitau strict asupra băncilor, nota de plată căzând în responsabilitate celor care se aflau la baza dezastrului, adică BCE), iar populaţia şi activitatea economică rămâneau minim afectate în condiţia trecerii către o nouă monedă.

Planul lui Varoufakis a stârnit transpiraţie rece pe spatele de reptilă al jucătorilor din umbră. Perspectiva ca un plan atât de simplu şi eficient să iasă la lumină era mult prea sumbră pentru ei. Izolându-se de euro, Grecia putea să-şi continue drumul singură, rezolvându-şi dezechilibrele economice. Era calea cea mai logică, cea mai simplă, cea mai utilă. Desigur, lucrurile s-au petrecut aşa cum ştim. Varoufakis a fost obligat să demisioneze, iar vuvuzelele de presă au aruncat în el cu tot felul de mizerii. Mai mult, asasinii economici din interior – am numit aşa Procuratura Greciei – au deschis chiar un dosar penal de conspiraţie pe numele lui Varoufakis. Noroc că Tsipras a avut ceva mai mult creier şi a stopat tembela acţiune a procurorilor. Un asemenea dosar ar fi aruncat ţara în aer!

Cu Varoufakis îndepărtat, Grecia a continuat să implementeze aşa-zisa politică a reformelor agreate cu partenerii externi. Privatizări la preţuri de nimic, tăieri de salarii, limitări ale cheltuielilor – ca şi cum Albă ca Zăpada ar fi angajat-o pe mama vitregă pe post de doctor curant. Rezultatele au fost cele aşteptate: contracţie economică, scăderea veniturilor bugetare şi răspândirea spectrului sărăciei.

În tot acest context, cei doi birocraţi ai FMI ce au discutat? Despre data la care să ameninţe cu falimentul Greciei. Deci nu despre cum să evite acest lucru, ci despre când să ameninţe că-l aplică. Motivul care a generat o asemenea stare de fapt a fost discuţia privind scăderea pensiilor. Scădere care încalcă vreo câteva prevederi constituţionale. Dar ce mai contează asta? Dacă FMI îşi doreşte o nouă contracţie, e cazul să se aplice şi să nu se mai împiedice nimeni în nimicuri precum respectarea legilor.

Dezvăluirile Wikileaks din luna aprilie sunt şocante. Faptul că la noi a fost instalat fără niciun pic de legitimitate un guvern de cozi de topor, de slugi ale unora care discută precum cei doi birocraţi, este de-a dreptul înfiorător. Mai grav este că României i s-a distrus din temelii toată clasa politică, înlocuită acum cu o şleahtă de anonimi teleghidaţi, gata să servească fix ceea ce li se cere. Suntem, din păcate, o naţiune asasinată.

Velculescu, doamna noastră de fier, negociatorul FMI în Grecia! Ce de articole entuziaste în presa noastră, că avem şi noi un om la FMI, ce grozav este, ce lucruri importante face acolo! Dar haideţi să vedem ce face mai exact. Numele ei a apărut într-un document care a creat puţină vâlvă, o convorbire între şefii FMI despre soarta Greciei.

Mare surpriză mare! Discuţie ultrabirocratică şi ceva spaimă de şi mai marea încurcătură birocratică de la Comisie. Problema nu e nici măcar birocraţia, ci ceea ce se chinuie fiecare să vândă, cam acelaşi lucru, austeritate contra unor planuri nerealiste. FMI a jucat o carte mai indulgentă, dar a fost şi autorul unor rapoarte în care singuri s-au beştelit pentru extraordinar de ineficientele măsuri propuse în timpul crizei.

Documentul Wikileaks nu e de o claritate prea mare; da, te iau fiorii când vezi cât de uşor se discută scenariul dezastrului, şi cam atât. În rest, pe lângă Schauble, FMI par nişte băieţi chiar buni.

Grecia a cerut FMI „explicaţii” după publicarea de către Wikileaks a unui document asupra negocierilor dintre Atena şi creditorii ei, în care reprezentanţii Fondului evocau un posibil default al ţării.

„Guvernul grec cere explicaţii FMI pentru a şti dacă… un default al Greciei, cu puţin timp înaintea referendumului (asupra menţinerii Marii Britanii în Uniunea Europeană), este poziţia oficială a Fondului”, a declarat purtătoarea de cuvânt a guvernului Olga Gherovassili într-un comunicat.

La scurt timp după aceea, biroul prim-ministrului Alexis Tsipras a anunţat că el va evoca această problemă cu şefa FMI şi liderii europeni.
„Prim-ministrul va trimite imediat o scrisoare oficială către Christine Lagarde cu privire la acest subiect”, a declarat biroul lui Tsipras.

„Noi nu comentăm asupra unor scurgeri (de informaţii) sau presupuse rapoarte legate de discuţii interne”, a reacţionat la rândul său FMI într-un comunicat prin e-mail.
„Am indicat clar ceea ce credem că este necesar pentru găsirea unei soluţii durabile la problemele economice cu care se confruntă Grecia”, o soluţie „care să pună Grecia pe o traiectorie de creştere durabilă, susţinută de o serie de reforme credibile însoţite de reducerea datoriilor de la partenerii ei europeni”, a adăugat FMI.

Wikileaks a publicat ceea ce organizația prezintă a fi o transcriere a unei conferinţe telefonice ce a avut loc la 19 martie mai ales între Poul Thomsen, şeful departamentului pentru Europa al Fondului, şi Delia Velculescu, şefa misiunii FMI pentru Grecia.

Ei discută despre strategia ce trebuie adoptată în negocieri, în timp ce FMI încă nu şi-a dat acordul la ultimul plan de ajutor pentru Atena, discuţiile împiedicându-se în special în ceea ce privește reforma pensiilor şi reforma fiscală.

Plângându-se de ritmul lent al discuţiilor şi diferenţele dintre previziunile economice pentru Grecia ale europenilor şi cele ale FMI, Thomsen întreabă: „Cum se va ajunge atunci la o decizie? În trecut, a fost luată numai o dată decizia şi a fost atunci când ei (grecii) duceau serios lipsă de bani intraţi în default” (incapacitate de plată n.r.).
„Şi este posibil acest lucru să se întâmple din nou. Iar în acest caz, se tărăgănează până în iulie şi în mod clar că europenii nu vor discuta în lunile dinainte de Brexit”, a adăugat el, referindu-se la referendumul britanic care a avut loc în data de 23 iunie.

„Sunt de acord că avem nevoie de un eveniment, dar nu ştiu care va fi”, declara puţin mai târziu dna Velculescu.

Guvernul grec de stânga acuză în mod regulat FMI că exagerează cu o austeritate contraproductivă în timp ce ţara se confruntă în prima linie cu criza migraţiei.

Citiţi şi:

Experiment devastator al FMI în România: Teoria incendiară a unui analist economic

Cum funcţionează o strategie de persuasiune la cel mai înalt nivel


 

yogaesoteric
7 iulie 2016