Forţa benefică nesfârşită a AMABILITĂŢII (II)

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi prima parte a acestui articol aici: Forţa benefică nesfârşită a AMABILITĂŢII (I)

În viziunea celor înţelepţi, fiecare dintre noi suntem sau putem să devenim transformarea. Din nefericire, lumea în care trăim este bolnavă. Aceasta se poate vedea cu uşurinţă după nivelul de poluare în care ne complacem, după violenţa în care ne scufundăm, după rata şomajului. Care ar putea fi unul dintre remediile acestor suferinţe? Un astfel de remediu, care se află în permanenţă la dispoziţia fiecăruia dintre noi, este şi rămâne amabilitatea.

Pentru a reuşi să-i transformăm pe ceilalţi, trebuie mai întâi să ne transformăm pe noi înşine

Atunci când unii dintre noi o manifestăm cu putere, iată cum se administrează. Conştient sau nu, fiecare dintre noi aspiră, în felul său specific, să transforme lumea. Şi pe bună dreptate avem acest imbold. Suferinţa, egoismul, făţărnicia, orgoliile, meschinăria, răutatea, ura, încăpăţânarea şi violenţa, chiar dacă uneori sunt deghizate, se regăsesc aproape pretutindeni. Unele fiinţe umane îşi încearcă norocul în politică şi la început sunt animate de intenţii bune şi chiar afirmă idei nobile, dar apoi beţia puterii le acaparează, iar adeseori multe dintre ele îşi pierd sufletul. Alte fiinţe umane se orientează într-un mod superficial şi anemic către umanitarism, dar cu toate acestea, atunci când le analizăm cu atenţie, constatăm că le trece viaţa fără a reuşi să se apropie de ţelul propus.
La prima vedere, mai ales în statistici, lumea o duce bine. Dar, dacă privim cu atenţie, constatăm că, totuşi, în vremurile în care trăim oamenii nu o duc bine şi nu sunt fericiţi. La prima vedere lumea pare a fi sănătoasă. Dar, dacă privim cu atenţie în jurul nostru, constatăm că foarte mulţi oameni se îmbolnăvesc. Motivul este simplu. Toate greşelile pe care le facem se plătesc, mai devreme sau mai târziu, prin suferinţă, iar bolile sunt un mod inevitabil de a plăti erorile şi prostiile pe care le săvârşim. Tocmai de aceea înţelepţii afirmă că, în realitate, fiecare fiinţă umană are ceea ce merită. Cel care suferă astăzi a făcut în trecut ceva rău, care îl determină actualmente să sufere şi toate acestea îl fac să aibă în prezent cea ce merită.

Fiinţele umane care se află în suferinţă prezintă în universul lor lăuntric o rezonanţă ocultă de suferinţă şi totodată provoacă la rândul lor suferinţă atât în cei dragi sau apropiaţi, cât şi în jurul lor. În cazul în care fiinţele umane ce vin în contact cu ei sunt receptive la stările lor de suferinţă, acest proces declanşează în universul lor lăuntric anumite stări de suferinţă, care le sunt induse datorită influenţei pe care aura fiinţelor umane în suferinţă o declanşează în aura fiinţei lor. Analizând cu atenţie această situaţie de fapt, se poate spune că a vindeca lumea în care trăim înseamnă, în primul rând, a alina suferinţele oamenilor şi a-i ajuta să-şi redobândească starea de armonie şi sănătate. Starea profundă de amabilitate ce ne permite să intrăm în stare de rezonanţă ocultă cu focarele nesfârşite de energie benefică din Macrocosmos, în pofida aparentei sale slăbiciuni, ne ajută să oferim impulsuri transformatoare şi totodată ne permite să săvârşim adevărate minuni.
Pentru aceasta trebuie însă să îndrăznim să fim în mod exemplar amabili de fiecare dată când este necesar. Este de asemeni important să ne dăm seama că, pentru a reuşi câtuşi de puţin să-i transformăm pe ceilalţi şi să-i impulsionăm, trebuie mai întâi să ne transformăm pe noi înşine şi să devenim nişte factori puternici de impulsionare.

Răutatea este o boală cumplită

Foarte puţini oameni ştiu că răutatea este o cumplită boală. Începutul secolului 21 a decis. Omenirea se află în mare suferinţă, tocmai datorită faptului că multe fiinţe umane suferă şi se complac, datorită ignoranţei, în stări lăuntrice chinuitoare. În felul său specific, fiecare fiinţă umană egoistă, avidă şi ignorantă suferă de pe urma dorinţelor sale neîmplinite. Dorinţa sfâşietoare de a fi iubite este prima şi cea mai mare dintre acestea. Din nefericire, foarte puţine fiinţe umane şi-au dat seama că pentru a ajunge să fie iubite mult, trebuie înainte de toate ca ele însele să iubească suficient de mult. Dincolo de aceasta, agresivitatea, ura, orgoliul, răutatea, resentimentele, duşmănia, egoismul şi gelozia nu sunt de fapt decât nişte manifestări exterioare ale acestei suferinţe. În zilele noastre, mai mult ca altă dată, răutatea si ura sunt privite ca ceva banal şi tocmai de aceea sunt acceptate ca ceva comun.

Cauzarea suferinţelor semenilor este de multe ori un subiect de laudă, iar manifestarea unor stări devastatoare de orgoliu le apare multor fiinţe umane ca fiind ceva firesc. Unii bărbaţi se laudă prietenilor apropiaţi că au făcut sex cu femei pe care le-au abandonat la scurt timp după aceea. Mulţi angajaţi se împăunează sau se laudă cu o sfruntată neruşinare în faţa şefilor cu realizările lor. Bandiţi se fălesc că i-au snopit în bătaie pe cei slabi. Canaliile se laudă că au dat un tun şi au câştigat pe nedrept o mulţime da bani. Astfel de comportamente nedemne subminează valorile universale, otrăvesc relaţiile de cuplu, seamănă suspiciune între oameni, dezbină grupurile şi fac adeseori ca viaţa în sfera socială să ne apară ca un infern.

Imensa majoritate a fiinţelor umane care se complac în astfel de comportamente rele nici măcar nu bănuiesc că făcând rău, rău vor avea, înşelând vor fi înşelate, urând se vor distruge. Astfel de fiinţe umane nici măcar nu bănuiesc că până la urmă totul se plăteşte şi astfel, tot răul pe care l-au făcut li se va face, mai devreme sau mai târziu, la momentul potrivit. Datorită ignoranţei şi a egoismului exacerbat în care se complac, astfel de sărmane fiinţe umane nu sunt deocamdată capabile să înţeleagă că răutatea pe care o manifestă distruge totul, înainte de toate în propriul lor univers lăuntric şi conduce la însingurarea cea mai sumbră, care va fi în mod inevitabil răsplata faptelor lor rele. În viziunea celor înţelepţi, astfel de fiinţe umane rele şi odioase sunt considerate ca fiind bolnave. Răul pe care astfel de sărmane fiinţe umane îl manifestă, poartă întotdeauna în sine elementele distrugerii inevitabile a fiecărei fiinţei umane care îl manifestă.

Singura modalitate de a lupta într-un mod indirect împotriva răului constă în dinamizarea şi amplificarea binelui

Legea universală a cauzei şi a efectului face ca fiecare fiinţă umană să fie apoi răsplătită pentru toate relele pe care le-a făcut sau pe care le face, într-un mod care este asemănător şi direct proporţional. Dincolo de aparenţe există o modalitate rapidă şi puternică de a anihila răul. Singura modalitate rapidă şi puternică de a lupta într-un mod indirect împotriva răutăţii şi a răului constă în dinamizarea şi amplificarea binelui. Trezind şi dinamizând în universul nostru lăuntric energia extraordinară a binelui, devenim în felul acesta imuni la influenţa răului şi totodată contribuim din plin la anihilarea acestuia. Aceasta este o modalitate rapidă şi înţeleaptă de a triumfa asupra răului.

Urmărind să răspundem în mod sistematic cu rău la răutatea sufletelor aflate în suferinţă, nu facem decât să înrăutăţim situaţia şi totodată trezim şi dinamizăm în universul nostru lăuntric procese oculte de rezonanţă rele, care ne vor distruge. Răspunzând la rău cu rău, lunecăm în felul acesta într-o înfricoşătoare cursă care ni se întinde şi totodată trezim şi amplificăm în propriul nostru univers lăuntric energia îngrozitoare distructivă a răului şi în cele din urmă ne vom înrăi din ce în ce mai mult şi vom ajunge să semănăm cu fiinţele umane rele şi decăzute cu care ne-am angrenat în această luptă prostească, ce ne distruge şi ne îmbolnăveşte pe noi înşine, pe măsură ce deschidem largă poarta energiilor cumplite ale răului. Cei înţelepţi spun că, atunci când la răul care ni se face răspundem cu rău, ne angrenăm în felul acesta într-un cerc vicios, care va face, de fiecare dată, ca la răul pe care îl săvârşim, acelaşi rău să-l primim. Dat fiind faptul că, atunci când facem rău, rău găsim ar trebui să ne dăm seama că cea mai înţeleaptă atitudine în faţa celor care ne fac rău este indiferenţa, iar atunci când venim faţă în faţă cu astfel de fiinţe umane, putem să manifestăm faţă de ele amabilitate. Manifestând amabilitate în faţa unor astfel de fiinţe umane rele,  devenim invulnerabili şi totodată declanşăm în ele stări de culpabilitate.

Cei iniţiaţi afirmă că, în cazul celor răi, cei care rănesc suferă adesea chiar mai tare decât victimele lor, pentru că durerea nu-i părăseşte niciodată, ea fiind chiar multiplicată de vinovăţia fiecărei fapte nedemne, mizerabile, abjecte, pe care o astfel de fiinţă umană o comite. Sufletul fiinţei umane nu acceptă răul pe care îl face. La scurt timp după aceea un astfel de suflet începe să fie chinuit în mod progresiv de ecourile îngrozitoare ale gândurilor parazite, ale coşmarurilor şi angoaselor surde.

Atunci când răutăţile pe care o fiinţă umane le săvârşeşte se succed, respectul de sine şi demnitatea diminuează, lăsând locul unor stări chinuitoare şi profunde de dezgust, ce amplifică, în felul acesta, trăirile devastatoare ce apar datorită energiilor distrugătoare cumplite ale răului. În pofida tuturor aparenţelor, fiinţele umane rele, fiinţele pline de ură au o mare nevoie de ajutor. Bătăuşii notorii nu fac, de exemplu, decât să-şi întărească şi să-şi amplifice teama şi ura prin faptele lor. Detaşându-ne de astfel de fiinţe umane rele, manifestând indiferenţă faţă de ele şi refuzând să le înfruntăm, să ne luptăm cu ele, le lăsăm în felul acesta singure şi chinuite în faţa vinovăţiei, intenţiilor lor rele şi a faptele lor.

Trebuie să manifestăm compasiune şi în unele situaţii trebuie să dăm dovadă de toleranţă. Raporturile noastre cu lumea, cu ambianţa înconjurătoare se formează adesea în legătură cu percepţia şi cu punctul preponderent de vedere pe care îl avem asupra ei. Cei înţelepţi afirmă că, aproape întotdeauna, noi îi vedem pe ceilalţi oameni şi realitatea înconjurătoare nu aşa cum toate acestea sunt cu adevărat, ci întocmai aşa cum suntem noi.

Citiţi şi:
Sfaturi pline de înţelepciune pentru cei care au îmbrăţişat calea binelui divin
Acordă-i lui Dumnezeu primul loc în viaţa ta!

yogaesoteric
13 iulie 2009