FOTOREPORTAJ: Tabăra spirituală yoghină de vacanţă Costineşti 2013

Tabăra spirituală yoghină de vacanţă Coştineşti 2013 a fost locul unde s-au adunat pline de entuziasm mii de suflete deschise să primească şi să împărtăşească multitudinea de taine dumnezeieşti care s-au revelat într-un mod unic, din plin şi extaziant de la Dumnezeu atât direct, cât mai ales prin grația ghidului spiritual.

 

  

 
Într-o atmosferă de aspiraţie spirituală, dragoste de Dumnezeu, bucurie, libertate lăuntrică şi poftă de viaţă, yoghinii, dar şi invitaţii lor care deocamdată nu sunt înscrişi la cursurile acestei şcoli, au participat cu însufleţire la spiralele de inducţie a stării de eliberare prin miracol divin, la spiralele yin şi yang, la spirala de comuniune cu sufletele popoarelor reprezentate de yoghinii prezenţi în tabără.

 

 

 

Înainte de spirale, mulţi s-au pregătit realizând posturi Hatha Yoga, ori au găsit alte metode pentru a se încărca cu energii benefice: utilizând efectul special de piramidă în meditații sau realizând binecuvântări. Alţii au preferat să acorde interviuri postului MISA Senzațional TV, să citească buletinele informative oferite gratuit sau să îmbrăţișeze fiinţele dragi.

 

 

 
Mulţi yoghini şi-au început ziua dimineaţa devreme, cu o şedinţă de Hatha Yoga pe malul mării. 

 

 

 
În cadrul taberei au avut loc multe alte evenimente, cum ar fi experimentul unic în care participanţii au urmărit să perceapă mesajele tainice transmise de extratereştri prin intermediul figurilor care au apărut în lanurile de cultură, meditaţiile de comuniune cu Vishnu sau comentariul iniţiatic al profesorului de yoga Nicolae Catrina la filmul Teorema. A fost oferită şi o nouă iniţiere, în mantra de comuniune cu Kalki Avatar. De asemenea, profesorul de yoga Gregorian Bivolaru a transmis conferinţe pe subiecte diverse, multe dintre ele legate de diferite aspecte ale lui Krishna, continuând astfel seria iniţierilor de anul trecut.
 

 

 

 
Programul taberei a cuprins de asemenea o mulţime de spectacole şi manifestări artistice: spectacolul yoghinilor din străinătate, concertul de muzică al trupei Devas, spectacole de dans sacru, concursul Miss Shakti şi multe altele.

 

 

Spre finalul taberei, ghidul nostru spiritual a transmis mai multe conferinţe noi pentru participanţii la Mişcarea Charismatică. Mai ales în timpul acestor conferinţe, dar şi în timpul spiralelor sau al altor evenimente, Dumnezeu și-a destăinuit prezența, făcându-ne semne. 

 

 

 
Nu este yoghin care să plece dintr-o asemenea tabără spirituală fără ca fiinţa sa să fie îmbogăţită cu experienţe de neuitat, cu importante lecţii de viață şi cu înţelegeri noi.  În taberele spirituale de la Herculane şi Costineşti, Dumnezeu își revarsă din abundență Graţia şi fiecare s-a convins deja că, pe cât este de deschis şi de pregătit să o primească, pe atât au loc în fiinţa sa salturi spirituale care, în afara acestor manifestări unice în lume, ar necesita poate ani sau chiar zeci de ani pentru a se produce.

Puteţi citi mai multe despre evenimentele care au avut loc în această tabără pe site-ul
misayogacamps.net

 
Foto: Mălin Oloier, Adriana Enache, Daniel Radu Farcaş, Divine Star
 
 
 

yogaesoteric

26 septembrie 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More