Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (8)

Hăituirea şi rezistenţa practicanţilor yoga în timpul comunismului (8)

de Gabriel Andreescu

Introducere

Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (1)

Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (2) 

Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (3)

Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (4) 
Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (5)
Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (6) 
Fragment din cartea MISA – radiografia unei represiuni (7)
 

Nu este  nevoie de o cunoaştere specială a arhivelor pentru a înţelege că Securitatea folosea un limbaj eufemistic ori cel puţin, semi-codificat. Atunci când colonelul Raţiu Gheorghe ordona, în cazul numiţilor Bivolaru Gregorian, Mârtz Eugen şi Catrina Nicolae, să se acţioneze (împreună cu organele de Miliţie şi Procuratura), în scopul documentării unor activităţi şi fapte de drept comun, în vederea trimiterii acestora în justiţie, el de fapt cerea în mod implicit fabricarea unor dosare care să ducă la condamnarea celor trei practicanţi yoga. Obiectivul, mijloacele şi verdictul justiţiei erau stabilite de Securitate dinainte. După cum s-a dovedit, îndeplinirea ordinelor Securităţii se făcea cu o forţă inexorabilă.

Dosarele ajunse în Arhiva CNSAS dau multe detalii privind supravegherea, reţinerea şi anchetarea adepţilor yoga, dar ele nu conţin, cum era foarte de aşteptat, informaţii privind brutalităţile la care aceştia au fost supuşi. Au făcut-o însă chiar victimele, istorisind confruntarea lor cu Securitatea în acei ani, prin mărturii absolut independente a căror coerenţă, unele cu altele şi cu ceea ce se află în dosare constituie o confirmare impresionantă.

Iată cum sunt prezentate violenţele din acea perioadă în mărturiile adepţilor yoga:
Gabriela Ambăruş:
„Mi-au arătat poze făcute probabil din maşină în timp ce noi eram cu Grieg pe stradă. M-au pălmuit, m-au tras de păr, îmi vorbeau urât. La un moment dat, nu cu mult înainte de momentul când ne-au dat drumul să plecăm acasă, anchetatorul care era atunci a insistat să semnez o hârtie în care scriseseră ei că eu mă angajez să nu mai iau legătura cu nimeni de la yoga şi că anunţ orice se mai petrece. Am semnat, dar apoi am sărit, i-am luat anchetatorului hârtia din mână şi am rupt-o. Atunci m-a plesnit aşa de tare, că mi-a fracturat nasul. Cred că s-au îngrijorat şi ei un pic atunci. Mai târziu am aflat că acea hârtie nu avea nicio importanţă de fapt, nu acuza pe nimeni, nu dădea nicio informaţie. Eram după acele zile şi nopţi nedormită şi extenuată.”

O amintire a lui Petre Groza despre Mihai Triculete:
„De fapt, tot ce aveam erau nişte vechituri de reviste franţuzeşti cu nuduri, mai cumpăram din talcioc, le luam cu Triculete, el era sculptor şi avea nevoie de ele. N-au găsit decât revistele astea, au fost foarte dezamăgiţi. La atelier era şi Mihai Triculete. Făcuse o Venus din marmură, a muncit mult la statuia aceea. Securiştii i-au luat-o şi făceau comentarii în batjocură. Mihai a sărit şi i-a smuls statuia din mână lui Păunescu. I-au luat-o iar şi ziceau «Ce tupeu are ăsta!» Atunci doar l-au înghesuit puţin, dar când l-au luat la anchetă la Miliţia Capitalei, l-au bătut de l-au rupt.” 

Eugen Mârtz:
„Până la urmă m-au împins într-o sală de restaurant goală, şeful de sală i-a lăsat să-şi facă treaba şi la improvizaţie m-au băgat în WC, doi tipi s-au ocupat de mine, au început să mă bată. Erau securişti get-beget, în civil,  unul era chiar îmbrăcat mai sportiv şi avea pumnul greu, antrenat. La sfârşit, mi-au dat o batistă să mă şterg de sânge. Acesta, mai brutal, îşi pierduse controlul, a dat unde a apucat, cu picioarele, m-a lovit în faţă cu pumnul, m-a lipit de zid.”

Să-i dăm cuvântul şi lui Petru Roşu:
„Până atunci toţi cei care mă luaseră la întrebări erau spilcuiţi, la costum, foarte buni psihologi, ştiau cât şi cum să te ameninţe. Acum intrase o gorilă. Îmbrăcat într-un trening ponosit, duhnea a băutură şi a ţigări. Mâna lui era cât două ale mele… cu asta se ocupa acolo, cu bătaia. S-a aşezat cu fundul pe birou. «Ce e asta?» S-a uitat la hârtie. «Dacă nu scrii ce vor şefii mei, te nenorocesc!» M-a izbit de perete, m-a zgâlţâit. Mi-a tras un pumn în faţă, de-am rămas fără respiraţie. Avea nişte ochi injectaţi, de brută. Aşa m-a ţinut vreo zece minute. Înainte să iasă mi-a spus: «Eu plec, dar dacă mă mai cheamă băieţii, te-am spart!».”

Amintirile adepţilor yoga nu vorbesc numai despre brutalităţi ci şi, implicit, despre ripostă. Atitudinea de rezistenţă faţă de presiunile exercitate asupra lor s-a manifestat la aproape toate persoanele care au practicat yoga. Până la un punct, atitudinea transpare din documente. Yoghinii au reclamat şi încălcarea legalităţii în ce îi priveşte. Astfel, o adresă a Unităţii Speciale „S” din 8 decembrie 1973 către Direcţia a II-a a Securităţii anunţa că Gregorian Bivolaru a reclamat la Direcţia de Poştă a Municipiului Bucureşti pierderea unor scrisori şi a cerut despăgubiri. Unitatea care le deschisese şi le oprise în cadrul acţiunii „Antidot” le-a şi prezentat Direcţiei: 4 cu 12 şi cu alte 4, deci 20 de scrisori oprite.  Alte note şi rapoarte relatează despre preocuparea faţă de reclamarea la procuratură a violenţelor, ori arată mobilizarea produsă de trimiterea de scrisori la ambasadele străine. În legătură cu avertizarea Adrianei Mălinici, care făcea parte din cercul lui Mârtz Eugen, în nota sa de mână ofiţerul a scris: „Mălinici Adriana pe tot parcursul discuţiilor a adoptat o atitudine recalcitrantă, adresându-se cu ironii ofiţerului de cercetare penală, nu şi-a recunoscut faptele săvârşite refuzând în final să semneze avertismentul.”. Procesul verbal bătut ulterior la maşină care sintetizează cazul se referă strict la măsurile luate, dar nu mai menţionează această atitudine, ceea ce reprezintă o indicaţie despre câte astfel de fapte au fost pierdute „pe drum”. 

În timpul detenţiilor, Gregorian Bivolaru a fost supus unui regim care este interpretat, în raport cu jurisdicţia internaţională, drept tratament inuman şi tortură. Comportamentele deosebit de violente au început în anul 1984, la închisoarea Mărgineni, când Gregorian Bivolaru a primit vizita unui colonel interesat de întâlnirile lui cu Voican Voiculescu, în acel moment arestat şi aflat în anchetă. La început, colonelul i-a propus să devină colaborator al Securităţii. G. Bivolaru a refuzat. Apoi, i-a cerut să povestească în detaliu ce a discutat cu Gelu Voican Voiculescu la el acasă. G. Bivolaru a negat că ar fi avut loc acea discuţie, ceea ce l-a înfuriat pe anchetator, căci discuţiile din garsoniera lui Gregorian Bivolaru fuseseră, probabil, ascultate. Victima îşi aminteşte ce a urmat:
„A început să mă bată cu sălbăticie, cu toate că aveam lanţuri la picioare, dat fiind faptul că fusesem condamnat pentru evadare din arestul securităţii statului. … Îndârjirea creştea şi mă bătea şi cu mai mare sălbăticie şi sadism. … Mă bătea cu un ciomag pe care îl luase se pare de la gardienii de acolo. La un moment dat mi-a spus că poate să mă omoare acolo, căci o să spună că am fost omorât de deţinuţii de la Mărgineni. La un  moment dat m-a lovit cu pumnul în tâmplă. Am căzut şi am leşinat. M-am trezit când a aruncat cu apă pe mine. A continuat să mă ameninţe cu pistolul, spunând că mă-mpuşcă. Văzând că nu scoate nimic de la mine, a plecat. M-a dus în celulă, eram în celula specială, eram plin de vânătăi şi cu buza zdrobită.”

Mǎrturii despre tratamentele la care era supus profesorul de yoga Gregorian Bivolaru provin şi de la adepţi care au trecut prin anchetele Securitǎţii şi au avut ocazia sǎ-l vadǎ pe instructorul lor în astfel de momente. Unul dintre ei, Petre Groza, povesteşte:
„Era 17 aprilie 1984, pe la 7-8 seara. L-au băgat şi pe Grieg în cameră cu noi pe la 10-11 seara. Asta era problema lor, că preda yoga la oameni şi că se adunau grupuri. «Bivolarule, dă cheile de la garsonieră.», i-a zis unul din anchetatori. «Peste ora 22 nu se fac descinderi», a răspuns Grieg. Era la curent cu legile, ştia foarte bine ce au voie să facă şi ce nu. Securiştii au sărit pe el şi au început să-l dea cu capul de birou. Grieg le zice: «Nu e corect, încălcaţi legea». Îşi spunea păsul şi el, ca omul încolţit. Asta mai rău i-a stârnit. Pumni, picioare, dă-i! L-au scos afară din cameră şi după uşa aia i-au tras o bătaie de l-au rupt. Unul dintre securişti, când era Grieg lac de sânge, prăvălit pe jos, i-a rupt şi doi dinţi din faţă cu o lovitură de picior. Bătăuşul era un colonel de Securitate. După bătaia asta l-au băgat în beci. Acolo nu puteai să mergi în picioare, trebuia să stai adus tare de spate, tavanul era cam la jumătatea omului şi fără  pat, fără nimic. Acolo l-au ţinut pe Grieg vreo lună de zile, să-l chinuiască.”

Mihaela Ambǎruş:
„Într-o zi m-au luat din camera unde mă ţineau de obicei, m-au dus pe nişte scări, pe nişte coridoare. Şi au deschis uşa unei camere unde era Grieg, cu  trei – patru securişti. Grieg era în picioare, lângă un scaun, în spatele mesei. «Uită-te la el, l-am torturat. I-am strâns degetele la uşă cu creioane. Îţi place cum arată? Asta păţeşti şi tu dacă nu spui ce trebuie.» Îl chinuiseră, se vedea clar. Era o confruntare foarte puternică acolo, el şi securiştii aceia. Dar m-a surprins expresia lui, avea compasiune, înţelegere pentru oamenii aceia şi atâta umilinţă…”

Începând cu anul 1984, supunerea lui Gregorian Bivolaru de la tratamente inumane până la tortură a devenit un fapt obişnuit, continuând în timpul arestǎrilor ulterioare, pânǎ în anul 1989, înainte de internarea în Spitalul Poiana Mare. Victima sintetizeazǎ trǎirile sale din acele vremuri în felul urmǎtor: „La un moment dat ajunsesem să mă obişnuiesc cu ele [relele tratamente]. Ajunseseră să semene. Anchetatorii mă băteau cu şi mai mare sălbăticie deoarece erau convinşi că făcând yoga rezist la chin, durere şi bătaie şi întrucât nu mǎ puteau face docil, ajungeau la o stare vecină cu nebunia.”.

Adăugată la încăpăţânarea cu care adepţii yoga şi-au urmat activităţile în ciuda actelor de represiune, înfruntarea directă a ofiţerilor de securitate explică furia lor. În decembrie 1989 trăiau încă frustrarea unei bătălii nefinalizate şi deci necâştigate. Securitatea a avut de lucru cu grupul lui Gregorian Bivolaru timp de şapte ani, acesta devenind astfel singurul exemplu de rezistenţă colectivă îndelungată sub regimul lui Nicolae Ceauşescu.

yogaesoteric
31 octombrie 2013