Activitatea de represiune împotriva francmasoneriei a organelor Siguranţei şi, ulterior, ale Securităţii, nu a fost declanşată imediat după preluarea puterii de regimul comunist. Justificarea oficială, dată ulterior de Securitate, a acestei aparente indiferențe faţă de acţiunile francmasoneriei este legată de revenirea, după 1944, în funcţia de Inspector General la Siguranţă a lui Romulus Voinescu, el însuşi francmason, care nu putea lua măsuri împotriva fraţilor săi şi care, în momentul îndepărtării sale din funcţie, ar fi sustras din arhiva Siguranţei toate dosarele şi documentele privitoare la problema francmasoneriei. Materialul documentar sustras de acesta a fost redescoperit de organele Securităţii abia în 1951-1952, când începuseră deja arestările masive în rândul masonilor.
Consecinţa acestei situaţii a fost că nu s-au luat niciun fel de măsuri împotriva francmasoneriei mai mulţi ani după 1945, situaţia rămânând neschimbată chiar şi după arestarea membrilor organizaţiei contrarevoluţionare Mişcarea Naţională de Rezistenţă, când s-a descoperit implicarea unor vechi masoni în susţinerea acesteia.
Arestarea conducerii francmasoneriei române
Situaţia nu a cunoscut o schimbare semnificativă, din acest punct de vedere, nici după înfiinţarea, în 1948, a Securităţii Poporului. Aceasta s-ar fi datorat faptului că organele Securităţii au preluat această problemă fără a dispune de niciun informator – sau, cel puţin, aceasta era justificarea oficială în 1956. La aceste lipsuri moştenite de la structurile fostei Siguranţe, se adaugă atitudinea noilor cadre ale instituţiei, care ar fi abordat problema cu superficialitate, lăsându-se influenţaţi de concepţia greşită, moştenită de la Siguranţă, potrivit căreia masonii – oameni în vârstă şi neserioşi prin ritualul lor absurd – ar fi încetat singuri orice activitate.
Totul s-a schimbat începând cu anul 1949, când a fost reţinut „grupul” Stănciulescu-Tomescu şi cu arestarea, în 1951-1953, a întregii conduceri a francmasoneriei române, în frunte cu Constantin Bellu. Cu această ocazie a fost confiscată şi o parte a arhivei lojilor din România şi s-a reuşit înspăimântarea tuturor francmasonilor din ţară, rămaşi încă în libertate, într-o măsură suficientă încât să nu mai reia activităţile „masonice”.
Cu toate acestea, aflându-se, din unele surse, că unii din masonii rămaşi liberi din Bucureşti şi din provincie mai aveau încă întâlniri ocazionale sau de prietenie, în cursul cărora discută şi comentează evenimente politice interne şi internaţionale, în favoarea ţărilor capitaliste, Direcţia a III-a a Securităţii hotărăşte, la 1 octombrie 1956, deschiderea unui dosar de evidență în problema francmasoneriei, pentru luarea în evidenţă a elementelor francmasonice mai principale [sic!] şi a fi lucrate informativ în vederea stabilirii activităţii ce eventual o desfăşoară.
Interesul scăzut al Securităţii
Dosarul de evidență în această problemă a fost menţinut deschis până în anul 1975, deşi sediul său este mutat ulterior de la Direcţia a III-a (din 1967 – Direcţia I) la Securitatea Municipiului Bucureşti. În perioada 1960-1975, în urma activităţii organelor de Securitate în această problemă, au fost identificaţi şi verificaţi peste 500 foşti francmasoni, obţinându-se şi informaţii privind unele încercări din exterior de reluare a activităţii francmasonilor în R.S. România, existenţa unor grupări restrânse de asemenea elemente şi preocupări izolate de a se restabili legături cu cercuri ale emigraţiei reacţionare din Occident şi de a organiza ajutorul francmasonic în România.
Cu toate acestea, interesul Securităţii pentru această problemă continuă să se menţină scăzut, motiv pentru care, în 1975, căpitanul Petre Ionescu, din cadrul Securităţii Municipiului Bucureşti, propune şi i se aprobă închiderea dosarului de problemă privind elementele duşmănoase din rândul fostei francmasonerii române, aducând următoarele argumente:
„Analizând situaţia operativă din problemă, se constată că majoritatea elementelor au decedat, iar cele rămase în viaţă, datorită vârstei înaintate, nu mai prezintă pericol potenţial.
În prezent, în evidenţele Securităţii Municipiului Bucureşti, se află un număr de 3 elemente din această categorie, fiind şi fost condamnate pentru infracţiuni contra securităţii statului, urmărirea lor continuându-se în cadrul problemei 891 – foşti condamnaţi fără nuanţă politică. Menţionăm, de asemenea, că nici în cadrul Direcţiei I nu există un asemenea dosar de problemă.”
Cu toate că s-a efectuat cu aprobarea conducerii Securităţii, închiderea dosarului de problemă în 1975 a fost îndelung criticată ulterior, când s-a hotărât redeschiderea sa sub numele de cod „Oculta”:
Datorită desfiinţării acestei probleme de muncă, în acest domeniu nu s-au mai întreprins măsuri organizate de cunoaştere şi prevenire şi, drept consecinţă, nu se cunoaşte situaţia prezentă a foştilor francmasoni din ţară şi din străinătate, în special a celor care au fost condamnaţi pentru activitate ostilă, precum şi a descendenţilor acestora […] şi nu a existat o preocupare temeinică pentru depistarea emisarilor francmasoneriei şi a canalelor de legătură […].
Ca urmare, aparatul de securitate, nefiind instruit şi orientat cu privire la această problemă, nu cunoaşte formele şi metodele specifice ale acţiunilor ostile desfăşurate de francmasonerie şi […] nu este în măsură să sesizeze particularităţile activităţii de nuanţă masonică a elementelor din baza de lucru suspecte sau să identifice persoanele racolate de organizaţie.
1981 – francmasoneria denigra regimul politic
Începând cu anul 1981, francmasoneria redevine brusc o problemă de mare importanţă pe agenda Securităţii. Motivaţiile acestei bruşte schimbări de atitudine se refereau mai ales la activitatea francmasoneriei din exterior. Se citează, în acest sens, acţiunile Supremului Consiliu pentru România, care denigra regimul politic din România şi făcea apel la redeşteptarea lojilor francmasonice româneşti, vizitele în România ale unor masoni din străinătate, suspectaţi a fi în slujba unor servicii de spionaj occidentale, dintre care unii ar fi proferat diferite ameninţări la adresa autorităţilor române precum cea de a se folosi de relaţiile lor masonice pentru a distruge turismul românesc, menţinerea legăturilor unor vechi membri ai lojilor din ţară de exemplu: Panait Stănescu Bellu, Vasile Florescu, Alexandru Bilciurescu cu Marcel Schapira, aflat la Paris, intrarea în contact a unor intelectuali români cu francmasoni din străinătate cu ocazia călătoriilor efectuate de aceştia în Occident etc.
Toate acestea nu par, însă, justificări suficient de credibile ale interesului acordat francmasoneriei din anul 1981. Supremul Consiliu pentru România se înfiinţase încă din 1969, legături ale intelectualilor români cu persoane bănuite de apartenenţă la francmasonerie din Occident erau semnalate de multă vreme, după cum vizitele unor masoni străini în România se produseseră şi anterior.
Cel mai probabil, toate acestea nu reprezintă decât justificări ulterioare ale unei hotărâri luate din cu totul alte motive. în ceea ce priveşte adevăratul motiv al reconsiderării problemei francmasoneriei. Documentele nu oferă date suplimentare, dar este de remarcat coincidenţa acestei schimbări de atitudine a conducerii Securităţii cu scandalul lojei masonice italiene „Propaganda Due”, care a izbucnit în 1981, afectând întreaga clasă politică din Italia şi care a beneficiat de atenţia mass-media din întreaga lume.
În rapoartele Securităţii apar referiri la acest scandal, extrase din presa italiană, reproduceri ale declaraţiilor unor oficiali italieni – precum cele ale lui Aldo Bozi, preşedintele Partidului Liberal Italian, membru al comisiei de anchetă a parlamentului italian în cazul lojei „P2”, care afirmă că, în România, s-ar găsi membri ai lojei amintite.
Este de remarcat, de asemenea, faptul că prima unitate care arată un interes deosebit francmasoneriei după închiderea dosarului de problemă în 1975 este Centrul de Informaţii Externe (U.M. 0544), care preia multe din informaţiile presei occidentale referitoare la masonerie şi caută să prezinte practicile lojei „P2” ca fiind generalizate în cadrul francmasoneriei.
Toate acestea nu reprezintă, însă, decât o ipoteză, care nu este confirmată şi nici infirmată de documentele studiate. Oricum, pentru conducerea Securităţii, mai important decât să arate că îşi stabilea propria agendă în funcţie de speculaţiile presei occidentale, era faptul că astfel redescoperea un vechi „duşman”, în seama căruia putea pune toate acţiunile îndreptate împotriva regimului pe care îl apăra ba chiar, cu puţin efort, toate neajunsurile care apăreau în diverse sectoare de activitate din România.
Redeschiderea dosarului de problemă privind francmasoneria nu s-a produs, însă, din 1981. Aceasta s-a datorat, cel mai probabil, disputelor dintre diferitele unităţi ale Securităţii cu privire la compartimentul care ar fi trebuit să se ocupe de problema în cauză. La început, problema a căzut în sarcina U.M. 0544, dar, ulterior, ea a revenit compartimentelor care se ocupau de problemele interne (în special celor de informaţii interne şi contraspionaj), Direcţia I (Informaţii Interne) propunând, în 1982, deschiderea dosarului de problemă: „Persoane care desfăşoară activitate francmasonică” sub îndrumarea angajaţilor săi.
Câştig de cauză, în această privinţă, va avea însă Direcţia a III-a (Contraspionaj), care va aduce drept argument pentru această soluţie, între altele, faptul că francmasoneria ar fi o organizaţie cu caracter internaţional, structurată pe principii şi reguli de conspirativitate severe, similare activităţii serviciilor de spionaj.
Iniţial, în martie 1983, dosarul de problemă a fost deschis doar la Direcţia a III-a şi la compartimentele corespondente din cadrul a 5 inspectorate judeţene şi la Securitatea Municipiului Bucureşti, urmând ca, în funcţie de rezultatul măsurilor întreprinse, să se deschidă şi la alte inspectorate din ţară.
Abia în iulie 1984 s-a hotărât deschiderea dosarului la toate inspectoratele judeţene ale Securităţii din ţară. Coordonarea activităţii pe ţară era asigurată de Serviciul 7 din cadrul Direcţiei a III-a, laolaltă cu celelalte probleme date în sarcina serviciului respectiv – radioamatori, filatelişti etc. Dosarul de problemă avea numărul 1780 – „Prevenirea acţiunilor organizaţiei francmasonice” – cu numele de cod – „Oculta”, iar de coordonarea acţiunilor din cadrul acestuia răspundeau nemijlocit căpitanul Odroiu Dumitru şi colonelul Ştefănescu Gh.
Supravegherea celor cu nuanţă francmasonică
După stabilirea sediului problemei, s-a procedat la împărţirea sarcinilor fiecărei unităţi implicate în această activitate, dar şi a obiectivelor comune. Sarcinile comune tuturor unităţilor Securităţii în problema „Oculta” erau:
– lucrarea în mod calificat a persoanelor din ţară suspectate de desfăşurarea unei activităţi francmasonice sau de întreţinerea de legături cu organizaţiile francmasonice din străinătate, pentru „prevenirea şi neutralizarea oricărei forme de activitate ostilă pe această linie”;
– intensificarea supravegherii cetăţenilor străini care veneau în România, suspecţi a fi emisari sau că ar avea preocupări de nuanţă francmasonică; controlarea informativă a cetăţenilor străini aflaţi la studiu în România, în vederea depistării eventualilor masoni existenţi în rândul acestora;
– identificarea şi urmărirea informativă a persoanelor cu preocupări pe linia teosofiei, esoterismului, astrologiei şi a altor tendinţe filosofice oculte;
– selecţionarea surselor cu posibilităţi pe lângă elementele suspectate de activitate francmasonică, completarea reţelei informative cu noi surse utile şi reevaluarea foştilor informatori, în vederea selecţionării celor care puteau fi utilizaţi în continuare;
– asigurarea unei instruiri adecvate a cadrelor şi a informatorilor implicaţi în problemă.
Pentru îndeplinirea acestor sarcini, fiecare unitate centrală sau locală a Securităţii trebuia să desemneze câte 1-2 ofiţeri care răspundeau, după caz, în exclusivitate sau pe lângă alte sarcini, de problema „Oculta”.
Urmărirea informativă
Urmărirea informativă a persoanelor bănuite de apartenenţa la francmasonerie sau de întreţinerea de legături cu diferiţi membri ai lojilor masonice a constituit cea mai importantă activitate desfăşurată de Securitate în problema „Oculta”. Persoanele care intrau sub incidenţa urmăririi informative în problema francmasoneriei trebuia să se încadreze, teoretic, într-una din categoriile stabilite de la bun început de conducerea Securităţii prin programul de măsuri pentru cunoaşterea şi contracararea acţiunilor ostile ţării noastre preconizate de francmasonerie, întocmit cu prilejul deschiderii dosarului de problemă „Oculta”. În evidenţa dosarului de problemă vor fi incluse persoane:
a) Cunoscute că au făcut parte din francmasonerie înainte de anul 1948, când aceasta a fost scoasă în afara legii;
b) Cu privire la care există indicii sau informaţii că au fost racolate ulterior la activităţi francmasonice;
c) Depistate că au legături cu organizaţii sau elemente francmasonice din exterior;
d) Semnalate că sunt trimise în ţară cu misiuni din partea organizaţiilor francmasonice din exterior;
e) Străini cunoscuţi că fac parte din francmasonerie, care vizitează R.S. România ori acţionează din exterior împotriva ţării noastre;
f) În ale căror preocupări se regăsesc simboluri, expresii ori idei francmasonice;
g) Descendenţi ai foştilor francmasoni care întreţin legături cu străini, călătoresc în străinătate ori sunt cunoscuţi că desfăşoară activitate ostilă;
h) Orice alte categorii de persoane în legătură cu care există sau se obţin informaţii cu esenţă de activitate francmasonică.
Programul de măsuri amintit mai sus stabilea o gamă destul de largă de persoane asupra cărora se putea începe urmărirea informativă în problema francmasoneriei şi permitea diverselor compartimente ale Securităţii raportarea obţinerii unor succese în activitatea desfăşurată pe această linie. Asta şi datorită faptului că desemnarea multora din categoriile de persoane ce puteau face obiectul urmăririi informative pe această linie era suficient de vagă încât să permită fiecărei unităţi, locale sau centrale, a Securităţii să anunţe, în scurt timp, înregistrarea a măcar unul sau doi suspecţi de activitate francmasonică. Lucrurile nu s-au petrecut însă întocmai conform planurilor.
Numărul suspecţilor creşte
Se poate consemna, într-adevăr, un progres rapid în privinţa numărului persoanelor care constituiau baza de lucru în problema „Oculta”. Astfel, la deschiderea dosarului de problemă, în iulie 1984, erau identificaţi, în România, 22 de francmasoni în viaţă – 14 în Bucureşti, 4 în judeţul Cluj şi câte 2 în judeţele Timiş şi Constanța – cărora li se adăugau 50 de persoane suspectate de a fi fost racolate de francmasonerie în anii din urmă, majoritatea acestora fiind din Bucureşti. Apoi, în decembrie 1984, în urma studierii materialului de arhivă deţinut, sunt identificate 320 de persoane (români şi străini) care au făcut sau fac parte din francmasonerie, sunt descendenţi de francmasoni, întreţin relaţii cu persoane din străinătate ce fac parte din francmasonerie, au preocupări pe linia teozofiei, ezoterismului ori a altor practici oculte.
Dintre aceste persoane, 70 au fost incluse în baza de lucru, fiind subiectul propriu-zis al urmăririi – 22 cu dosar de urmărire informativă, iar 48 au fost puse sub supraveghere informativă. În iulie 1987, numărul persoanelor care intraseră sub urmărirea Securităţii ajunsese la 92: 77 romani şi 15 străini, iar în 1988, până la 103 persoane: 92 romani şi 11 străini dintre care 34 aveau dosar de urmărire informativă, 2 aveau mape de verificare, iar 67 se aflau sub supraveghere informativă.
Deşi, în privinţa numărului persoanelor urmărite, se constată un progres continuu al organelor de Securitate, nivelul de implicare al diverselor compartimente în activităţile legate de această problemă este departe de a fi egal. Astfel, la câteva luni după deschiderea dosarului de problemă, în decembrie 1984, se putea remarca faptul că, în timp ce unele structuri teritoriale şi centrale ale Securităţii depuneau eforturi pentru identificarea persoanelor bănuite de întreţinerea de legături cu francmasoneria, 16 Securităţi judeţene nu au obţinut niciun fel de informaţii, nu au luat în lucru niciun element şi nu au nicio sursă în problemă. Atenţionările venite din partea conducerii, prin care şefii acestor unităţi teritoriale erau îndemnaţi să acorde o mai mare importanţă problemei francmasoneriei au rămas, în general, fără efect, o dovadă în acest sens fiind şi faptul că, 4 ani mai târziu, în 1988, situaţia rămăsese aproape neschimbată, 12 unităţi judeţene neavând niciun element în atenţie.
Multe unităţi nu trecuseră nici la identificarea foştilor francmasoni, a descendenţilor şi a rudelor şi cunoştinţelor acestora, iar în cazul în care se efectuase identificarea lor nu s-a trecut la luarea lor în lucru operativ pentru a cunoaşte şi documenta dacă au preocupări masonice prezente.
Lipsa de rezultate în problema „Oculta”
Cauzele lipsei evidente de rezultate a unor unităţi locale ale Securităţii în problema „Oculta” erau legate, mai ales, în opinia conducerii Direcţiei a III-a, de deficienţele în organizarea unei reţele informative adecvate, cadrele acestor unităţi nereuşind să realizeze o selecţionare a surselor care să fie dirijate pe lângă elemente suspecte de activitate francmasonică, impunându-se o reevaluare a surselor mai vechi, folosite anterior în problemă, pentru a se vedea în ce măsură acestea puteau fi utilizate în continuare, precum şi recrutarea de noi informatori în această problemă.
Însă principala cauză a lipsei de rezultate în problema „Oculta” înregistrată de unele unităţi era legată de mentalitatea lucrătorilor operativi din cadrul acestora, care nu acordau acestei probleme importanţa necesară.
În anumite situaţii, deşi au fost identificate unele elemente care au făcut parte din organizaţii masonice, apreciindu-se cu uşurinţă că sunt în vârstă, bolnave ori că nu ar prezenta pericol pentru securitatea statului, nu s-a trecut la selecţionarea şi luarea lor în lucru activ pentru a le cunoaşte poziţia şi preocupările prezente, cu toate că informaţiile atestă faptul că francmasonii, indiferent de vârstă şi starea sănătăţii, menţin contacte între ei şi acţionează pentru răspândirea ideilor masonice şi recrutarea de noi membri.
Lipsa de interes a unor cadre ale Securităţii faţă de problema francmasoneriei, precum şi cantitatea redusă de informaţii de o importanţă reală obţinută de la deschiderea dosarului de problemă, stârneşte adesea nemulţumirea conducerii organelor de represiune, dar nici exprimarea, în repetate rânduri, a acestei nemulţumiri, nu a fost de natură să modifice situaţia.
Stadiul general al activităţii în acest domeniu nu poate fi însă apreciat ca satisfăcător. Pornind de la imperativele deosebite ce au impus reactivizarea problemei, de la fondul de informaţii ce necesită a fi clarificat, cele ce se raportează sunt doar nişte aspecte mai mult formale de justificare cât de cât a unei activități.
Dacă cineva din conducerea Direcţiei a III-a are o altă părere, să vină cu argumentele! Este nemulţumitor şi greu de calificat faptul că nu s-a dat încă răspuns chestiunilor de fond vizate la deschiderea problemei.
Prevederile vagi ale Programului de măsuri în problema „Oculta” ar fi permis punerea sub urmărire a unui număr mare de persoane, care nu aveau propriu-zis o legătură cu francmasoneria, dar manifestaseră interes pentru activitatea acesteia sau pentru istoria ei ori pronunţaseră cuvântul „francmasonerie” în prezenţa unui informator al Securităţii. Cu toate acestea, unele inspectorate judeţene ale Securităţii nu reuşesc nici în aceste condiţii să raporteze identificarea unui suspect pe teritoriul judeţului şi, în consecinţă, consemnează urmărirea, pe linia problemei „Oculta”, a unor pasionaţi de filatelie, radioamatori, a unor persoane care călătoriseră în Statele Unite sau erau rude ale unor evazionişti etc.
Citiți și:
Istoria masoneriei române 1997- 2008
Lista cu numele și funcțiile masonilor care conduc Ritul Scoțian Antic și Acceptat. Legăturile lui Valeriu Zgonea cu aceștia
Interviu cu Leo Zagami, fost francmason de grad 33 în cadrul lojii Propaganda Due
yogaesoteric
11 aprilie 2017