Silviu Mănăstire
În anii formării mele ca jurnalist am beneficiat de o bursă la prestigioasa publicație The Guardian mijlocită de Centrul Român pentru Jurnalism de Investigație – CRJI. Centrul a fost înființat de câțiva jurnaliști inimoși care au ales să părăsească publicațiile la care patronatul le impunea linia editorială, dincolo de propria conștiință. Nu am avut ocazia să le mulțumesc public dar o fac acum. O parte dintre ei știu cât de mult îi prețuiesc, chiar dacă anii și conjuncturile ne-au dus pe drumuri separate.
În acele vremuri generația mea de jurnaliști a fost sprijinită de o serie de ONG- uri care militau pentru independența jurnaliștilor și dreptul la libera exprimare. Erau anii de sfârșit ai regimului Năstase și era nevoie de un astfel de ajutor pentru jurnaliștii din presa locală (mereu cenzurați, fără resurse, prost plătiți).
Cu ajutorul CRJI am fost la Amsterdam la primul congres al ICIJ – un consorțiu global ce reunea sute de jurnaliști de investigație. Venit din Cluj Napoca, de la o mică publicație locală, a fost o experiență ce îmi va rămâne puternic fixată în minte. ONG-urile care în anii aceia (de după 2001) încercau să agrege o comunitate de jurnaliști independenți și profesioniști erau finanțate din surse externe, din zona mult hulitului Soros dar și pe filiera ambasadelor (în special cea a Marii Britanii) sau a unor centre de jurnalism din Danemarca și Statele Unite.
Îmi aduc aminte cu plăcere de jurnaliștii de la agenția SCOOP, un centru danez de investigații foarte profesionist și dedicat sprijinirii cauzei jurnalismului independent în Europa de Est. Așadar, banii și principiile veneau din afară. Cu amendamentul că mentalitățile unor șefi din ONG-uri erau puțin cam… dâmbovițene, de ce să ne mințim. Per ansamblu inițiativa era extrem de necesară. Nu pot să nu recunosc acum, că de abia mai târziu m-am întrebat cine plătește accesul nostru la independența jurnalistică și de ce.
Toate bune și frumoase. Printre noi plutea un entuziasm militant dar și resurse financiare și relaționale (întâlniri cu ambasadori, finanțatori externi, diverși lobbyişti pentru democrație, libertate de expresie). Se punea accent pe justiție și jurnalism independent față de factorul politic; ultimele două mergeau la pachet în acele vremuri! Țin minte și acum întâlnirea stângace cu ambasadorul Marii Britanii Quinton Quayle venit la Cluj printre altele să mă cunoască după ce ambasada îmi acordase un premiu de investigație. Quayle avea toată compasiunea și înțelegerea pentru niște tineri care făceau jurnalism cu mijloace precare dar care indirect făceau și opoziție unui partid-stat PSD pus pe băgat pumnul în gura presei. La un moment dat aveam peste zece procese de calomnie cu diverși politruci aflați la putere în județul Cluj. Compasiunea ambasadelor era direct proporțională cu înverșunarea noastră împotriva puterii politice.
Faptul că ai putut sta la masă cu ambasadorul Marii Britanii era în sine o injecție de adrenalină și determinare. Eram convinși că suntem pe drumul cel bun. O parte din finanțarea proiectelor din extern a încetat după anul 2008, odată cu integrarea în U.E. Au început însă finanțările europene, Soros a rămas pe poziții, s-au dat apoi drumul banilor de la stat, cu alte cuvinte granturi direcţionate eminamente politic sau pe linia serviciilor de informații. O să discut despre acestea altădată. După 2007, pentru mine cel puțin, aventura „trainigurilor ONG” a cam încetat.
În acei ani nu exista un lider formal al cauzei jurnalismului de investigație dar nici al presei independente. O figură aparte făceau Mircea Toma sau actualii patroni (în acte) de la Hotnews. Publicația militantă pro DNA și SRI a fost înființată inițial printr-un grant european care avea menirea de a sprijini presa locală independentă (o revistă a presei locale). După ce au mimat „ajutorul pentru jurnaliștii locali” iniţiativa a devenit o afacere privată de succes. Țeparul Sima a avut beneficii frumoase de pe urma Hotnews. Așa este deontologia la noi. Însă liderii ONG-urilor se raportau, aproape toți, la direcția de gândire imprimată de Monica Macovei de la APADOR-CH. Nimeni nu bănuia atunci că va ajunge ministrul Justiţiei. Când a ajuns ministru noi toți cei care gravitam mai direct sau indirect în jurul mişcării jurnalismului independent am văzut-o ca pe o victorie personală, ca pe o răsplată data nouă pentru anii de prigoană din regimul PSD. Eram naivi.
Activistul civic Monica Macovei de atunci era infinit mai digerabil decât politicianul Macovei de după anul 2012. În ciuda unor rivalități, cele câteva ONG-uri de jurnaliști și activiști media erau, cum vă spuneam, unite clar de o adversitate declarată față de PSD, față de Adrian Năstase, simbolul de atunci al cenzurii mass-media, și în general faţă de politicieni, față de baronii locali, față de corupția politică.
Fundamental este următorul fapt: în acel creuzet de ONG-uri s-a născut o Ideologie cu I mare. Ideologia Statului de Drept. O Ideologie pe care după anul 2012 am ajuns să o recunosc în PR-ul procurorilor anticorupție; în celebrele comunicate de presă sau în abordările de presă privind corupția politică. Eu personal am fost unul dintre promotorii acestui tip de discurs. Pot spune cu mâna pe inimă că am făcut-o din convingere și în baza ideilor pe care mi le-am însușit în anii în care am beneficiat de training alături de ONG -uri. Repet, a fost o școală de presă foarte bună. Dar și o școală ideologică. Erai învățat să gândești într-un mod anume. Nu o spun defel într-un sens negativ, dar cu siguranță generația mea a fost prelucrată într-un sistem de valori de tip ONG adus din exterior.
Principala confuzie ideologică care ne-a fost predată era amestecul voit sau nu între jurnalism și militantism civic. Era o operațiune soft de modelare a modului de gândire. Se observă și acum militantismul pregnant în scriitura unor jurnaliști şcoliţi în acei ani. În modul în care își scriu textele sau își justifică opiniile. Nu știi ce sunt în principal: jurnaliști, activiști civici, ONG-işti sau „filozofi sociali”, profesori de morală publică? Sau toate la un loc. Problema cu moralitatea este foarte complicată, mai ales că majoritatea jurnaliștilor școliți de ONG-uri în acei ani au fost susținători expliciți ai regimului lui Traian Băsescu. Dan Tăpălagă este simbolul generaţiei jurnalismului militant, pe filiera ideologică a ONG-urilor.
Mai mult, ideologia la care fac referire vizează o abordare și o metodă de a investiga corupția clasei politice. În ce constă ea? Pot să vă spun cu sinceritate că în orice subiect de investigații de la care se pleca în acei ani (așa ni se părea firesc) premisa era că politicianul (baronul) era vinovat în sine. Erau niște hoți, noi jurnaliștii urma doar să îi dovedim și să căutam informațiile și dovezile care să susțină ideea preconcepută de la care plecam. În sute de cazuri ideologia a funcționat. Metodele de furat și modul de organizare al rețelelor politice corupte au fost constante indiferent de partid sau alternanța la putere. Cu cât investigam mai mult și mai temeinic vedeam că ideologia se confirma și prejudecățile noastre sunt valide. Întreaga mea generație de jurnaliști, și mulți după mine, şcolită de ONG-uri, a fost crescută în acest spirit. Era așadar și o metodă de lucru, o tehnică de investigație să îi spun la modul impropriu, dar era mai presus de asta, cum vă spuneam, un mod de gândire. O ideologie anti-clasa politică, anti-sistem, cu precădere anti-PSD.
Ce s-a întâmplat mai departe? A urmat fractura. În timp ce prejudecățile jurnaliștilor se confirmau, campania antibaroni căpăta amploare în societate, „colegii” noștri procurorii câștigau și ei independență și putere. Vă spuneam că nu întâmplător finanțările ONG-urilor erau direcționate cu precădere pentru sprijinirea Justiției și a mass-media independente. Procurorii școliți la catedra ONG-urilor au început să facă dosare. De multe ori pornind de la anchetele din media. Era un sistem bielă-manivelă. La un moment dat, anii 2009 – 2010, în ecuația Justiție – Mass-Media s-au introdus în forță băieții de la SRI astfel încât acum nu mai știi ce este articol de presă, ce este dosar penal făcut la comandă, ce este munca serviciilor sau investigația unui procuror onest? Este o ceață totală! După ce SRI a desfășurat ca o plasă câmpul tactic, în Justiție au început în forță arestările. În anumite redacții jurnaliștii aplaudau la fiecare reținere televizată. Devenise un spectacol al cătuşelor. „Colegii” procurori confirmau munca „colegilor” jurnaliști. „Ai văzut, am avut dreptate și cu golanul ăsta”, șopteau unii cuprinși de o fericire lăuntrică.
Întrebare fundamentală: cine a decis din conducerea SRI ca Serviciul să preia și să coordoneze campania ideologică anticorupție? Să o confiște din mâinile mass-media și ale societății civile și să o conducă efectiv apoi prin înființare, echipelor mixte SRI – DNA? Acela a fost un băiat deștept sau bine antrenat?
SRI a preluat o ideologie născută din dorința de reformă a statului și a transformat-o într-un joc operativ, cu ajutorul DNA. Așa s-a născut câmpul tactic, așa s-au prelucrat prin inginerie socială alegerile din ultimii ani. Se creează emoția, statul este în pericol, ne atacă corupții, să luptăm și să rezistăm! Dacă lucrurile acestea s-ar fi născut în mod natural în societate ar fi fost în regulă, dar acum vedem că această conștiință civică este activată și întreținută cu „telecomanda Facebook” doar în „momentele operative”, doar când este nevoie… Faptul că ieși în stradă să protestezi, pentru că ești tânăr și nu mai suporţi prostia și corupția politicienilor, NU scuză faptul că ești manipulat ca un guguștiuc. Cum vă spuneam: generația mea și-a primit și ea la timpul potrivit porţia de „educație ONG”. Deci, îi pot înțelege pe TFL-işti (tinerii frumoși și liberi).
Să vă dau un exemplu sugestiv.
Țin minte că în vara anului 2004 am participat la primul desant media din România, în care peste 20 de jurnaliști de investigație din țară am fost relocați pentru o lună la Constanța pentru a ancheta „clanul Mazăre”. A urmat o investigație fluviu, atenție, nepublicată de niciun ziar central, din motive de cenzură în mod evident. A fost o muncă extraordinară, cu rezultate spectaculoase, multe dintre informațiile culese atunci transformându-se în dosare penale peste ani. Dar când? După aproape 10 ani de la ancheta de presă!!! SRI, DNA știau exact cu ce se ocupa „clanul Mazăre”. I-au tolerat și i-au protejat, altă explicație nu există. Privind retrospectiv, după atâția ani, nu trebuie să mă amăgesc, fusesem trimiși la Constanța blindați ideologic „să îl facem pe Mazăre”. Cam așa gândeam toți cei din echipa de investigație condusă printre altele de un actual șef de ziar național. Cel care a hotărât că trebuie să mergem la Constanța, nu în alt judeţ baronizat, era întâmplător un apropiat al Monicăi Macovei.
Repet, toți jurnaliștii implicați în proiect am crezut în ceea ce făceam. Acum însă, după 13 ani de la acele întâmplări, cred sincer că am fost într-un fel manipulați, dar că am crezut cu sinceritate în corectitudinea și validitatea demersului nostru – în investigația noastră jurnalistică pe care am făcut-o ca la carte, cu mijloace moderne pentru acea dată, profesionist și cu entuziasm. Repet, ce am descoperit noi a fost folosit apoi de către instituții în anchetele oficiale abia după ani și ani, din motive evidente. Adică, reglaje politice.
Am prezentat toate acestea în mod deliberat în amănunt, cu nuanțele de rigoare, cu explicaţiile și exemplele de context. Este un fel de spovedanie, fără alte conotaţii. Este o bucățică, într-adevăr subiectivă, din realitatea bulversantă pe care am trăit-o și care privește mass-media, justiţia și serviciile de informații în ultimii cincisprezece ani. Sunt lucruri, repet, pe care le-am văzut și le-am trăit.
Acum, văzând efectele sociale din acești ultimi ani ale acestei ideologii pot spune că ea este profund greșită, în însăși fundamentul ei. Un efect vizibil: zeci de jurnaliști și-au părăsit redacțiile pentru a participa la proteste de stradă, au devenit militanți cu discurs politic. Redacții întregi se comportă ca niște partide politice. Barierele dintre comentatorii pe FB, jurnaliștii militanți, ONG-işti sau lobbyști mascaţi ai unei cauze politice sau civice s-au disipat. Mi-e greu să denumesc noua specie: majoritatea se declară jurnaliști newmedia, bloggeri, vloggeri etc. Jurnaliștii de rit vechi care nu imită comportamentul acestora sunt taxați drept „manipulatori”. Cine nu se alătură corului newmedia este un ticălos și vândut politicienilor corupți. Oare de ce nu se întreabă acești băieți și fete dacă, în ce fel, cât și cum sunt manipulați? Dubitația este prima armă a jurnalistului. Când ai doar certitudini drumul spre îndoctrinare este deja deschis.
Există corupție și intenția penalilor de a scăpa de dosare și condamnări? Evident DA! Există manipulare cu scop politic în „campania anticorupție”, există abuzuri, există servicii băgate în justiție? La fel de hotărât putem spune DA!
Un alt exemplu sugestiv, cel mai important lider al USR din Senat este un fost jurnalist de „rit vechi” care în paralel și-a construit o carieră de activist de mediu, dar care își primea însă banii de la o publicație finanțată de un ONG anticorupție, de altfel respectabil. A fost plătit în paralel ca jurnalist și în diverse proiecte ONG. În paralel scria cărți angajante și făcea politică explicită. A ajuns astfel lider al partidului lui Nicușor Dan. A ieșit în stradă pozând în continuare ca activist/jurnalist (omul scrie pe un blog un jurnal de Parlament) deși este deja senator al României, demnitate pe care demonstrează că nu o respectă dar încasează senin indemnizația și beneficiile ce rezidă din funcția de vicepreședinte al Senatului.
Ești politician sau ONG-ist, jurnalist sau activist? Cauţi să impui Adevărul suprem sau ești demnitar, informezi publicul sau îl atragi într-o cauză pentru care ești plătit sau în care crezi? E o nebunie !!! Ca el sunt sute de exemple: de consultanți, analiști pe diverse teme (chiar și în servicii secrete și anticorupție) activiști, politicieni, tehnocraţi, pretinși lideri de opinie, trend setteri, pretinși jurnaliști, militanți, activiști, etern ONG-işti… I-am văzut în guvernul Cioloș dar și pe la PSD mai nou.
Ce-i de făcut? Mai nimic din păcate. Procesul de transformare al mass-media, al modului în care societatea funcționează în baza stimulilor rețelelor de socializare este ireversibil. Cei care dețin tehnologia și resursele financiare pentru a controla și disemina informația dețin adevărata putere. Cei care controlează eterul internetului. Aceste resurse se află doar la mâna serviciilor de informații, prin prisma bugetelor de sute de milioane de euro. Mass-media tradițională de abia mai poate respira.
Viitorul nostru stă ascuns într-un smartphone.
Citiți și:
Jurnaliştii sunt cumpăraţi. Udo Ulfkotte, fost jurnalist german, dezvăluie amploarea manipulării opiniei publice prin mass-media…
Manipularea mediatică (I)
yogaesoteric
11 octombrie 2017