Fukushima: Posibil combustibil nuclear topit descoperit în interiorul reactorului deteriorat

 

Imaginile furnizate de un robot subacvatic au arătat depozite mari ce par a fi combustibil nuclear topit în partea inferioară a unui reactor avariat de la centrala nucleară niponă Fukushima.

Cantităţi mari de material similar lavei solidificate, în straturi cu grosimea de până la un metru, au fost găsite sub reactorul 3 al centralei nucleare Fukushima, potrivit declaraţiei companiei Tokyo Electric Power Co. (TEPCO), care operează centrala.

„Este normal să ne gândim că materialul topit s-a scurs din bazinul de presiune al reactorului”, a declarat un oficial al companiei.

Trei dintre cele patru reactoare ale centralei au fost complet distruse în 2011 de un tsunami declanşat de un cutremur puternic. Reactorul numărul 4 a fost, de asemenea, foarte avariat.
Robotul subacvatic, care este echipat cu două camere, a făcut această descoperire la sfârşitul lunii iulie, în cea de-a doua zi a investigaţiei asupra Reactorului 3.

Niveluri de radiaţii extrem de ridicate

Imaginile furnizate de robot au arătat pagubele serioase produse reactorului din cauza topirii nucleului. Resturile de combustibil sunt amestecate cu unele părţi ale reactorului distrus, sugerând că procesul de scoatere din funcţiune a centralei, ce va dura câteva decenii, va fi unul foarte dificil.

Purtătorul de cuvânt al TEPCO, Takahiro Kimoto, a declarat că este nevoie de mai mult timp pentru a analiza imaginile şi pentru a determina cum poate fi înlăturat combustibilul nuclear topit. Localizarea şi analizarea resturilor de combustibili şi a pagubelor produse fiecăruia dintre cele trei reactoare distruse reprezintă un pas critic pentru scoaterea din funcţiune a centralei. Până acum, căutarea combustibilului topit în celelalte două reactoare avariate a eşuat din cauza pagubelor intense şi a nivelurilor de radiaţie extrem de ridicate.


Citiţi şi:

Inginer în domeniul nuclear: «Fukushima este cel mai grav cataclism industrial din istoria lumii»

Monştrii de la Fukushima. Flori şi fructe hidoase sunt rezultatul unor mutaţii genetice provocate de radiaţii

De la Cernobâl la Fukushima: De ce ni se ascunde adevarul cu privire la catastrofele nucleare? (1)
 

 

yogaesoteric
2 noiembrie 2017

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More