Fundul Cerului ne oferă informaţii despre ce trebuie să facem pentru a ne regenera

de Zoltan Bartha
articol preluat de pe www.venus.org.ro



Fundul Cerului se află în opoziţie cu Mijlocul Cerului şi este punctul cel mai nordic al astrogramei, în corelaţie cu semnul Racului. În opoziţie cu planul social avem planul familial, cu alte cuvinte, locul cel mai intim din astrogramă. Fundul Cerului este acel loc unde ne regăsim pe noi înşine, un loc de refugiu, de meditaţie, de reflecţie asupra trecutului nostru pentru a înţelege mai bine ceea ce trebuie să facem în viaţă.

Semnul Zodiacal corespondent al Fundului Cerului ne oferă informaţii despre ce trebuie să facem pentru a ne reîncărca bateriile, pentru a ne regenera, bazându-ne pe energia noastră lăuntrică.

Semnificaţia materială:
Acest punct matematic ne ajută să ne căutăm intimitatea, pentru că ne oferă un sfat prin care putem să găsim acest loc atât de important al vieţii noastre. Greşeala care apare este în legătură cu orientarea spre exterior, Fundul Cerului, fiind asociat cu o casă, un loc mai retras, o cameră, un hobby, profesiunea – toate, de fapt, nefiind decât refugii în care fiinţa încearcă să-şi găsească liniştea sufletească.
Dar aşa cum ştim din tradiţia noastră populară că „omul sfinţeşte locul şi nu locul pe om”, este evident că atunci când vom începe să dialogăm cu noi înşine, vom descoperi că armonia dinăuntrul fiinţei noastre creează în mod direct armonie şi în jurul nostru.

Semnificaţia spirituală:
Din punct de vedere spiritual, familia este formată de cei care au aceleaşi afinităţi spirituale. Întreaga umanitate este o familie, o naţiune este o familie, un grup spiritual este o familie şi astfel cad toate barierele care ţin de rasă, religie, orientare, etc.
Semnul corespondent acestui punct matematic ne oferă informaţiile necesare pentru a ne integra într-un grup spiritual ce ne-ar putea ajuta să ne accelerăm evoluţia spirituală.

Planetele care se află în acest sector al Fundului Cerului ne oferă indicaţii despre trecutul nostru şi despre legăturile noastre cu membrii familiei. Aici regăsim şi unele semnificaţii ale legăturilor spirituale cu alte fiinţe.
Adeseori planetele din acest sector sunt inhibate şi au tendinţa de a recrea vechi obiceiuri şi greşeli, dar totodată oferă şi răspunsuri cu privire la regăsirea adevăratei noastre intimităţi, aspect care are o importanţă majoră în orice formă de evoluţie spirituală.
Este necesar, în prima etapă, să ne conştientizăm calităţile şi defectele cu care am fost înzestraţi, pentru ca apoi să le folosim într-un mod înţelept pe drumul tainic al evoluţiei.

Citiţi şi:
Luna ne influenţează viaţa, dar şi evoluţia spirituală
Evoluţia spirituală pe calea semnelor zodiacale

yogaesoteric
25 septembrie 2009

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More